Cei doi muncitori făceau lucrări de mentenanță

Alarma s-a dat în jurul orei 10.30, după ce autoritățile au fost anunțate că două persoane aflate într-un cămin pentru ape uzate sunt inconștiente. Potrivit ISU Suceava, cei doi bărbați efectuau lucrări de mentenanță la un cămin de vizitare a unor pompe de recirculare a apei uzate și au căzut în interior, la o adâncime de aproximativ cinci metri.

La fața locului au fost trimise o autospecială dotată cu accesorii pentru descarcerare, o ambulanță SMURD și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean, unul dintre ele având medic. Pompierii au mobilizat și o autospecială CBRN, destinată intervențiilor în medii cu risc chimic, biologic, radiologic sau nuclear.

Au fost scoși inconștienți de la cinci metri adâncime

Salvatorii au reușit să îi scoată pe cei doi muncitori din cămin, însă ambii erau în stare de inconștiență. Echipajele medicale și paramedicale au început imediat manevrele de resuscitare, însă cei doi bărbați nu au răspuns. În jurul orei 12.30, la aproximativ două ore după declanșarea intervenției, a fost declarat decesul ambelor victime.

„În ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de cadrele medicale şi paramedicale, pentru cele două victime nu s-a mai putut fi făcut nimic”, au transmis reprezentanții ISU Suceava, scrie sursa citată.

Polițiștii au început cercetările la fața locului pentru a stabili exact cum s-a produs accidentul. Până în acest moment, autoritățile nu au anunțat cauza oficială a decesului celor doi.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.