Înviere și pregătiri de Paște la singura mănăstire românească din Portugalia. Și dor de țară: “Știți cum? Vizualizez, așa, curtea și tot”

“Ne-am adăpostit la o mănăstire românească din Portugalia pe timp de pandemie COVID-19 și am documentat poveștile călugărilor, surorilor și fraților care au ales viața monahală” 

Părintele Efrem toacă zarzavaturile pentru ciorba de post la Mănăstirea ortodoxă Adormirea Maicii Domnului din Aldeia de Santa Margarida. Îi ținem companie în timp ce părintele ne explică care e secretul ciorbelor sale – pune legumele în oală pe rând, întâi ceapa și rădăcinoasele, care fierb mai greu, apoi cartofii, ardeiul gras și verdețurile.

Părintele Efrem are 63 de ani, dar barba albă și lungă și rasa neagră pe care o poartă îl fac să pară mai în vârstă. A învățat să gătească atunci când o ajuta pe soția lui, care era copleșită de treburile casnice și de grija celor patru copii. 

Recomandări

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Cum se transformă un om care până la 33 de ani nu a mers la biserică

Pe părintele Efrem îl chema Emil înainte să se călugărească și să fie botezat din nou. A trăit în Galați și, până la 33 de ani, nu a fost o persoană religioasă. Nu-i plăcea să-și vadă copiii bolnavi și suferea când aceștia răceau și făceau injecții cu penicilină. Cineva i-a spus să țină post miercuri și vineri, ca să nu i se mai îmbolnăvească copiii, iar bărbatul a ascultat și a început să meargă la biserică. Bibliile erau mai greu de găsit în perioada aceea – anul 1989 –, dar a făcut rost de una și a început s-o citească. 

Era tehnician la un trust de construcții din Galați și avea o viață grea. Soția lui avea grijă de copii și dintr-un singur salariu plăteau rata la apartament, utilitățile, mâncarea, rechizitele și îmbrăcămintea celor doi băieți și două fete. “Copiii mei au crescut în neajunsuri și apreciez la ei că acum când văd un sărac, un nevoiaș, sar să ajute”.

Recomandări

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

După ce “s-a întors cu fața spre Dumenezu”, părintele Efrem spune că a început să-i simtă ajutorul. Nu-și permitea să-i dea pe copii la meditații, dar o profesoară de română pe care a cunoscut-o la biserică s-a oferit să-i pregătească gratis și altcineva să-i mediteze la matematică. Copiii și-au luat examenele și au intrat la liceu.

Ciorba și oala cu sarmale de la Dumnezeu

Într-o zi, când rămăsese fără bani, părintele Efrem nu știa ce să le dea copiilor să mănânce. “Mă gândeam: ce să facem? Ne împrumutăm de bani? Și vine o vecină, bate la ușă și ne dă o oală proaspătă de ciorbă și una cu sarmale. Cu carne din belșug, că eu făceam mai lungă, mai mult cu oase, că nu ne pemiteam.

“Eu, dacă stau să mă gândesc în urmă, când eram în vârful lucrării, când erau copiii, nu am simțit oboseală, să mă descurajez. Vara lucram 10 ore, plecam la șapte dimineața de acasă și ajungeam la opt seara acasă. Luam copiii și mă duceam cu ei în parc. Dacă îi lăsam în fața blocului, copiii de la bloc se lua de ei și îi bătea și am zis că decât să am discuții cu vecinii, prefer să merg cu ei în parc. Și mă gândesc: «Mă, frate, cum rezistam?»”.

Recomandări

Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor

Dat afară din serviciul căruia i-a dat tot 

“La trustul de construcții unde lucram, mergeam în delegații. Dormeam în mașină, că nu-ți dădea bani să dormi la hotel. La Miercurea Ciuc s-a stricat arborele cotit și am rămas acolo trei nopți, înghețase apa în sticlă”.

După 25 de ani de muncă, m-a dat afară de la trustul de construcții. Unde să mă duc la 47 de ani? Și am găsit la o firmă de centrale, m-am angajat gestionar. Pe urmă, n-au mai vrut să mă țină, voiau să scape de mine și m-au pus paznic de noapte. Și lucram noapte de noapte, nu 12 cu 24.

părintele Efrem:

Cei patru copii ai părintelui Efrem au astăzi 36, 35, 34 și 32 de ani. O fată trăiește în Frankfurt, un băiat și o fată, în Sigmaringen, Germania, iar un băiat e cântăreț la o biserică din Galați. Are opt nepoți, iar cea mai mică, Ecaterina, s-a născut acum o săptămână. Copiii îl vizitează la mănăstire în Portugalia, iar ultima oară a văzut-o pe sora Vasilica, soția lui, în ianuarie, când a fost la Galați.

Părintele Efrem și soția lui, Vasilica, mergeau adesea în pelerinaje și l-au cunoscut la Vatra Dornei pe părintele Andrei, care e acum starețul mănăstirii din Portugalia. “Ne-a luat pe fiecare să vorbim cu el”, povestește părintele Efrem. “Și mi-a zis că drumul meu e la mănăstire. «Nu pot, părinte, că n-am ieșit la pensie», zic. Aveam 59 de ani. Eram amândoi, eu și soția, când a vorbit cu noi. «Vreți să trăiți în curăție, de-acuma să nu mai aveți treabă unul cu altul? Sunteți de acord?». Ne-am uitat unul la altul și așa am păstrat, cum a zis părintele”.

Primul pas:  Mănăstirea Bisericani din Neamț

“Așa de mult simțeam nevoia să vin la părintele, că mergeam la el o dată la o lună sau la două. Cam după doi ani îmi zice: «Mustăciosule» – așa îmi zicea el -, «gata, anul ăsta vii la mănăstire». «Părinte, dar mai am trei ani până la pensie». Și părintele zice: «Vii, că acuma am nevoie de tine»”.

Părintele Efrem i-a chemat pe copii și le-a spus că el și mama lor au decis să meargă la mănăstire. “N-a fost o plecare bruscă, ei au înțeles treaba asta. Au fost și nurori care nu au văzut cu ochi buni plecarea, dar acuma ce să facem?”.

Părintele Efrem și soția lui, sora Vasilica, au mers la Mănăstirea Bisericani din județul Neamț, unde au fost separați, fiecare în chilia lui. Au rămas acolo două luni: sora Vasilica se ocupa de bucătărie, iar părintele Efrem, care are voce frumoasă, cânta în biserică. 

Din Covasna în Portugalia

După două luni, sora Vasilica s-a întors acasă, la Galați, iar părintele Efrem a mers la Mănăstirea Comandău din Covasna și a rămas acolo doi ani și patru luni. Când părintele-stareț Andrei a venit în Portugalia să pună bazele mănăstirii de aici, părintele Efrem l-a urmat. La fel ca și ceilalți “viețuitori” ai mănăstirii, are rezidență portugheză și acum face parte din diaspora românească.

Părintele Efrem este rasofor, adică purtător de rasă. Următorul pas este monah, apoi, dacă își dorește, preot sau diacon. Face de toate la mănăstire: gătește, cântă în biserică, repară pe ploaie poarta mare a mănăstirii. Vorbește zilnic la telefon cu copiii și cu soția lui, sora Vasilica. Chiar acum, în timp ce toacă legumele, răspunde la telefon și vorbește cu “ficiorul”, tatăl Ecaterinei, cea mai mică nepoată a lui.

La Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Aldeia de Santa Margarida, regiunea Castelo Branco, trăiesc trei călugări – părintele-stareț Andrei, părintele Daniel și părintele rasofor Efrem, doi frați – George și Cristi – și două surori – Maria și Mariana. Mănăstirea este de călugări, dar surorile ajută la bucătărie și în grădină.

“Noi am murit lumii ca să ne rugăm pentru lume”

Mănăstirea s-a înființat în noiembrie 2018, la inițiativa părintelui Timotei, episcopul Spaniei și al Portugaliei, și a starețului Andrei Jilcu. A fost construită pe terenul de 14 hectare al unei foste ferme de măslini și portocali, iar biserica, în clădirea unui fost grajd, ai cărui pereți din piatră s-au păstrat. Pereții exteriori sunt îmbrăcați în granit, specific acestei zone din Portugalia.

Traiul într-o mănăstire, mai ales într-una înființată de un an, înseamnă mai multă muncă decât rugăciune. Ziua începe la cinci dimineața, cu gătit, udat grădina și curățenie, apoi slujbă, muncă în curte, curățenie în biserică. Slujba începe din nou la șase după-amiaza și se termină noaptea târziu.

În Săptămâna Mare, schelele de pe biserică sunt date jos, muncitorii portughezi toarnă ciment pe alei și nivelează pământul, fratele Cristi și părintele Andrei dau cu târnăcopul, Gabi, un român care a venit să-i ajute, repară poarta împreună cu părintele Efrem. La mănăstire, cea mai importantă regulă e “să dai ascultare”, adică să faci tot ce ți se spune. “Noi am murit lumii ca să ne rugăm pentru lume”, ne explică părintele Daniel.

“Chemarea de la Dumnezeu nu poți s-o explici”

Sora Maria și fratele George plantează broccoli și varză în grădină. Sora Maria a fost profesoară de română la Oradea, dar și ea și-a dat demisia și a ales viața monahală după ce l-a cunoscut pe părintele Andrei. Se retrăsese deja la Mănăstirea Comandău din Covasna atunci când un băiat tânăr, de 18 ani, cu două valize mari și două mici, i-a rugat să-l primească la mănăstire. 

Fratele George, care a crescut în comuna Cudalbi din Galați, și-a dorit să fie călugăr de când era mic. “Chemarea de la Dumnezeu nu poți s-o explici”, spune el. Își punea un cearșaf, se lega la brâu cu un cordon și se juca de-a călugărul. După ce și-a luat bacalaureatul, a plecat la mănăstire să se călugărească, deși tatăl lui n-a fost de acord.

“La Comandău am stat o noapte afară”, povestește fratele George. “Era 12 iulie, era hramul mănăstirii – Maica Domnului Prodromița – și era multă lume. Și am zis: «Maica Domnului, aicea stau, nici nu plec». Și am rămas acolo peste noapte”.

George are acum 20 de ani și e student la Facultatea de Teologie din Craiova. L-a urmat cu bucurie pe părintele Andrei în Portugalia și e mândru că poate contribui la ridicarea mănăstirii de aici. 

“Dacă n-ar fi fost credința, n-aș fi rezistat”

În Joia Mare, doamna Maria de la București și doamna Mariana de la Madrid vopsesc ouăle la bucătărie. Împart focurile de aragaz cu sora Mariana, care face gogoși de post – joi e singura zi din Săptămâna Mare când au voie să mănânce ulei.

Sora Mariana a trăit 17 ani în Madrid și a lucrat la curățenie, iar acum s-a retras la mănăstire, în Portugalia, deși nu e hotărâtă să aleagă viața monahală.

“Eu, cu firea mea?”, râde sora Mariana, care e “machedoancă” și spune că mereu i-a plăcut să fie aranjată și coafată.

Are mereu replicile la ea, ironice și acide, iar părintele Efrem îi spune “sora Mariana cu inimă de mamă sovietică” – asta și ca să facă diferența între cele patru femei pe care le cheamă Maria și Mariana.

“Când se aprindeau luminițele în ochii copiilor”

Doamna Mariana, 54 de ani, e tăcută și se poartă mereu de parcă i-ar fi frică să nu supere pe cineva. E sensibilă, se emoționează și ochii i se umplu de lacrimi, mai ales atunci când povestește cum “și-a stricat rostul vieții” și s-a mutat în Spania.

Era învățătoarea de 19 ani în Cornești, comuna Darabani din județul Botoșani, atunci când a decis să plece din țară. Copiii ei – o fată de 9 ani, un băiat de 13 și o fată de 15 – au rămas în grija bunicilor. Dacă nu s-ar fi dus în Spania, doamna Mariana și-ar fi pierdut casa: garantase pentru un împrumut făcut de prietena ei cea mai bună, iar aceasta nu-și mai putea plăti ratele.

Cel mai greu i-a fost să-și lase meseria de învățătoare. 

Eu chiar am iubit copiii și profesia”, spune ea. “Când se aprindeau luminițele în ochii copiilor că au înțeles erai mai bine plătit decât salariul la sfârșit de lună. Și am venit aici și am pierdut bucuria din suflet.

Mariana, 54 de ani:

În Spania, s-a angajat la curățenie în casa unor oameni bogați, unde câștiga 600 de euro pe lună. Se trezea la 5.30 dimineața și ajungea acasă la 11 seara. “Poate nici nu știi să scrii și să citești”, îi spuneau, deși doamna Mariana a fost profesoară suplinitoare de limba română și de rusă, iar spaniola a învățat-o în două luni.

“Speram mereu să ne întoarcem anul următor acasă și tot timpul intervenea ceva”

“Dacă aș fi știut, aș fi mâncat un cartof la două zile și nu lăsam țara mea”, spune ea. A fost singura fată dintr-o familie cu șapte frați și a muncit de când era mică.

Se mira când vedea că femeile spaniole, care aveau mașini de spălat, se plâng de treburile din gospodărie. 

Nici când se întorcea acasă o lună pe an nu putea să stea liniștită, alături de copiii ei. Mergea la nunțile nepoților, pe care le considera “obligații”, și făcea reparații la casă. “Nu mai aveai timp să te bucuri”, spune ea. “Eram invidioasă pe liniștea ce-o aveau vecinii mei, eu mă gândeam mereu că trebuie să mă duc înapoi, se apropia momentul, mă gândeam mereu să nu pierd munca”.

“Îi mulțumesc lui Dumnezeu că n-au luat-o copiii pe căi greșite. Fetița mea cea mică, pe care am adus-o în Spania, a luat șase ani la rând premiul pentru cel mai educat copil din Instituto Pradolongo din Madrid. Am făcut mereu cu ea limba română, i-am vorbit de Eminescu, de Creangă, am învățat-o poezii de Coșbuc, i-am zis: «Nu vreau să te rupi, tu ești româncă». Speram mereu să ne întoarcem anul următor acasă și tot timpul intervenea ceva. Dacă n-ar fi fost credința în Dumnezeu, n-aș fi rezistat”.

“Iubesc Spania ca a doua patrie, dar rămâne în sufletul meu România”

Acum 10 ani, doamna Mariana s-a îmbolnăvit de sarcoidoză, iar plămânii i s-au umplut de noduli. Apoi i s-a slăbit inima. Doctorii i-au spus că n-ar mai trebui să muncească în ritmul în care a făcut-o până atunci, însă doamna Mariana lucrează și azi la o familie de spanioli – care însă o menajează și o lasă să facă lucrurile în ritmul ei.  

A fost așa greu și zona Moldovei e așa săracă. Pe strada mea sunt plecați – nu exagerez – o casă da și una nu. Și e o stradă dintr-un sătuc uitat de lume în fundul Moldovei. Lumea a plecat pentru că era nevoie.

Doamna Mariana:

A ajuns la mănăstirea ortodoxă din Portugalia împreună cu sora Mariana, pe care a cunoscut-o la o biserică românească din Madrid. Părintele Andrei a sfătuit-o să se întoarcă în România, să-și ia câteva găini și câțiva stupi. 

“Știți cum? Vizualizez, așa, curtea și tot”. Era hotărâtă să se întoarcă anul acesta în România, chiar dacă soțul ei ar fi rămas în Madrid să lucreze încă doi ani în construcții. Însă pandemia le-a dat planurile peste cap.

“Noi nu am dorit să rămânem în Spania. Sunt români pe care îi cunosc care iubesc Spania. Și eu o iubesc, am întâlnit la început oameni răi, dar după aceea am întâlnit oameni buni, sufletiști. Iubesc Spania ca a doua patrie, dar rămâne în sufletul meu România”.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 27

Urmărește-ne pe Google News