Premierul Mihai Tudose a mers, sâmbătă, la MAI, unde a avut discuţii cu ministrul Carmen Dan privind starea pregătirea pentru vreme rea, şeful Executivului precizând că a rugat poliţiştii să acţioneze preventiv pentru ca oamenii să nu rămână înzăpeziţi.

„Am fost anunţat şi eu că se strică vremea şi e clar că, fiind deja decembrie, acestea sunt fenomenele meteo care ne aşteaptă. Am venit să discut cu ministrul, fiind anunţat că e o pregătire la MAI pe acest subiect şi să vedem despre ce e vorba şi cât de pregătiţi sunt. Sunt pregătiţi. Am rugat poliţia să îşi ia în serios rolul, nu că nu şi l-ar fi luat până acum, în special pe prevenire, fiindcă e preferabil să închidă un drum decât să încercăm să scoatem de sub nămeţi”, a declarat premierul după întâlnirea cu ministrul Afacerilor Interne.

ANM a emis, sâmbătă, două atenţionări cod galben, fiind anunţate ninsori în zonele montane şi intensificări ale vântului în sudul Olteniei, al Munteniei şi al Dobrogei.

Codul galben de ninsori a intrat în vigoare sâmbătă, la ora 15.00, fiind valabil până duminică, la ora 16.00.

În toate zonele de munte, temporar vor fi ninsori local însemnate cantitativ şi cu depunere de strat consistent de zăpadă. Vântul va avea intensificări cu viteze ce vor depăşi 60…70 km/h, iar pe creste peste 80…90 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii, precizează meteorologii.

Codul galben de vânt va fi în vigoare duminică, în intervalul 02.00 – 16.00. În intervalul menţionat în sudul Olteniei, al Munteniei şi al Dobrogei vântul va avea intensificări cu viteze de 55…60 km/h şi temporar 70 km/h, transmite Administraţia Naţională de Meteorologie.


Citește și: Care este cea mai bogată femeie din România


 

Cum a ajuns Ionuț Luțu în faliment: „Am topit 2 milioane de dolari, dormeam în Militari”
PARTENERI - GSP.RO
Cum a ajuns Ionuț Luțu în faliment: „Am topit 2 milioane de dolari, dormeam în Militari”
Descoperirea din Marea Neagră care pune România pe harta ISTORICĂ a lumii! AM REUȘIT! „Este cea mai veche din istoria omenirii”
PARTENERI - PLAYTECH
Descoperirea din Marea Neagră care pune România pe harta ISTORICĂ a lumii! AM REUȘIT! „Este cea mai veche din istoria omenirii”
Horoscop 26 septembrie 2020. Scorpionii sunt în formă și prietenii beneficiză de buna lor dispoziție
HOROSCOP
Horoscop 26 septembrie 2020. Scorpionii sunt în formă și prietenii beneficiză de buna lor dispoziție
ŞOC! Băiatul care a prevestit pandemia anunţă o nouă TRAGEDIE pentru omenire. Ce urmează să se întâmple între decembrie 2020 şi martie 2021
Telekomsport
ŞOC! Băiatul care a prevestit pandemia anunţă o nouă TRAGEDIE pentru omenire. Ce urmează să se întâmple între decembrie 2020 şi martie 2021