Mărturia preotului cu 21 de înmormântări și 3 botezuri în 2021. El crede că România e mai puternică decât falsa divizare credință-știință

Vreme de aproape jumătate de secol, Vasile Rus a slujit în satul Cociu din ținutul Someșului, chiar pe unde trecea granița istorică a Imperiului Roman. În cei 44 de ani, părintele a văzut cum comunitatea lui a fost împuținată de migrație și de moarte: anul ăsta a avut 21 de înmormântări și trei botezuri. 

De aici, de la sciziunea care crește și felul în care acest lucrune poate mobiliza omenia am pornit dialogul.

„Cine vine de popă?”. A venit un părinte cam tânăr

1 decembrie 1977. Vasile Rus avea 23 de ani, era abia ieșit din Facultatea de Teologie și proaspăt căsătorit. Devenise parohul comunității din satul Cociu, comuna Șintereag, Bistrița-Năsăud. Peste o mie de oameni aveau să îi dea ascultare sfaturilor de inimă. Era pregătit pentru asta? Se întreba și el în nopțile de nesomn, se întrebau și sătenii.

Recomandări

Casa din Timișoara „naționalizată” de primarul Fritz și locuită de clanul Momiță. Cum au obținut ocupanții strămutarea procesului care vizează evacuarea clădirii

„Ca și în ziua de azi, lumea zice: cine vine de popă? Noi suntem numiți de la centru, bineînțeles cu concurs. Când am mers acolo, o parte infimă dintre ei a avut o reticență. Spuneau că sunt prea tânăr”, își amintește preotul, la 44 de ani distanță. Astăzi e convins că tinerețea este un atu. „Noi avem taina spovedaniei, când vine omul și-și mărturisește păcatele. Dacă tu, ca duhovnic, știi să te apropii de el, l-ai câștigat pentru comunitate. Tinerețea contează mai puțin, se zice că omul în vârstă e mai socotit. Nu, sunt și tineri care cu adevărat merită să fie preoți”, spune Vasile Rus.

„Preoția nu e meserie, preoția e o misiune”

Privindu-se pe sine tânăr și cu frici de nereușită, omul de azi, de la experiența celor 67 de ani și-ar pune o mână pe umăr și și-ar spune că secretul este: „să fii liniștit și prin exemplul tău și al familiei tale, vei fi exemplu pentru comunitate. La noi în Ardeal așa este o vorbă: să fii la locul tău”.

Când era la liceu visa să fie profesor de geografie, ca unchiul său. Doar că n-a luat examenul la facultate și atunci a urmat sfatul tatălui său de a încerca și Teologia. „Tata a zis: măi copile, du-te la preoție, dacă nu îți place, te duci unde vrei. Am intrat cu gândul ca în anul ăla să rup geografia și apoi să dau examen din nou. Mergând la cursuri, văzând ce somități predau, am început să simt plăcerea și dragul”.

Recomandări

Programul care-i ajută pe adolescenții români să se dezvolte în afara școlii: „Ne dorim ca peste un milion de tineri să deprindă abilitățile de viață și de carieră”

Acum crede că decizia nu i-a aparținut, ci fusese desenată cu mână cerească de mult, fără ca el să știe. „Preoția nu e meserie, preoția e o misiune. E o misiune sacră, sfântă și de aceea spunea Iisus Hristos: nu voi m-ați ales pe mine, eu v-am ales pe voi. Așa și în Biserică. Dumnezeu ne-a ales pe noi”, spune preotul cu voce gravă așa cum probabil a predicat de multe ori și în biserica sa din Cociu.

În 2021, a avut 21 de înmormântări și trei botezuri

A văzut de-a lungul timpului cum satul său s-a ridicat și cum în timp s-a împuținat. Comunitatea a pierdut în acest timp cam un sfert din oameni. Pe 1 decembrie, când preotul Rus a ținut ultima slujbă, registrele bisericii sale mai numărau 700 de oameni.

„Anul ăsta am avut 21 de înmormântări și trei botezuri. N-a mai fost în anale un număr atât de mare de decese. Când am ajuns eu în sat erau trei educatoare cu trei grupe de copii, era curtea plină de copii. Acum au o școală ultramodernă și o singură educatoare la vreo 16 copii, o singură învățătoare și clasele V-VIII s-au desființat. Satul este îmbătrânit”, spune preotul. Trei dintre decese au fost din cauza COVID-19. „Cântărețul meu a murit de COVID. Și-a revenit după internare și pe urmă sechelele pe care le-a avut l-au doborât. Apoi încă o femeie, încă un băiat și le-am făcut slujba prohodului în cimitir, direct acolo”, povestește Vasile Rus. 

Recomandări

„Blestemul lunii august” bântuie din nou Rusia. Cum ar putea răspunde Putin, primul lider rus de la Stalin încoace care a pierdut teritorii în fața unei armate străine

El a încercat să dea un exemplu de stabilitate prin familia sa: are „trei feciori, trei nurori și cinci nepoți”. Nevoile și deschiderea granițelor i-a purtat însă departe pe consătenii lui. Un vecin de-al preotului i-a mărturisit că el cu soția se vor întoarce din străinătate, dar copiii nu vor. „Preferă să rămână acolo, că e mai multă onestitate și cinste. Nu știu, n-am fost. Dar ei zic: acolo nu te batjocorește nimeni ca în România”. Părintele Rus cumpănește, nu judecă pe nimeni. Doar măsoară efectele și, cât a putut, a încercat să le aline. 

„Fenomenul ăsta de migrație e groaznic. Ăsta noroc că și-a dus copiii, dar sunt părinți care au lăsat copiii la bunici. Ce trist!”, spune preotul.

E cu atât mai trist pentru el fiindcă a văzut și perioada de înflorire a localității, când s-a făcut calea ferată și o haltă, așa că oamenii s-au întors în comunitate, că puteau face naveta pe aproape.

Ce înseamnă când iese un preot la pensie

După 44 de ani, preotul trebuie să părăsească și casa parohială, dar va rămâne tot în comunitate. Spune că va cere și îmbisericirea, adică permisiunea să mai poată sluji din când în când. Dar momentul despărțirii a fost extrem de greu.

„După ce ai ținut atâția copii în brațe la botez, după ce ai cununat atâta lume, după ce ai dus pe ultimul drum atâta lume, te legi sufletește. Eu n-am fost preot navetist, am stat acolo, în comunitate. I-am simțit cu toate bucuriile, necazurile, durerile, cerințele lor. Am știut fiecare ce nevoi are. De Sărbători le făceam cadouri celor mai nevoiași”.

La ultima lui slujbă, toți enoriașii au plâns. „Ca la prohod, cum zicem noi, ca la înmormântare. Dar noi tot reverenda o purtăm și veștmintele preoțești și după pensie. Asta rămâne până punem mâinile pe piept”.

A putut să fie un duhovnic bun datorită preotesei sale despre care spune că a dus greul. Ea a fost și profesoară și a avut misiunea de a menține un echilibru între copiii ei și restul elevilor, „ca nu cumva să-i pună pe o treaptă superioară față de ceilalți copii, că, vezi Doamne, sunt copiii preotului. Întotdeauna am fost o familie modestă. Soția este și farul, și criticul cel mai aspru pe care trebuie să-l avem într-o familie și să-l acceptăm, noi, bărbații. Păcat că nu e recunoscut rolul ăsta mai mult”.

„E firesc să mori din moarte naturală, dar să mori din prostia ta, merită?”

Dacă ar fi să-și împartă viața preoțească în momente de cumpănă, ar trece pe listă și Revoluția. Îi pare rău că, în timp, idealurile de atunci și valorile au început să se degradeze. „Nu știu, ne-au înrăit ăștia cu televizoarele, ne-au ridicat politicienii unul împotriva celuilalt. Eu de multe ori le-am spus oamenilor: «măi oameni, vin alegerile și băgați de seamă. Ăștia vin, noi îi votăm, dar nu rămâne ură și ceartă între noi, că eu am ținut cu nu știu cine și nu-ți mai zic bună-ziua.»”.

Apoi a venit pandemia, o altă încercare. Preotul a trebuit să își sprijine comunitatea să găsească calea cea bună. Încă de la început, tot clerul din Cociu s-a îmbolnăvit de COVID. „Ne-a luat din primul tur. Am stat trei săptămâni la spital, soția a stat cinci. Am simțit pe pielea mea și când m-am întors m-am făcut un apărător al legii, să spun așa”.

Purtarea măștii a devenit obligatorie la el în parohie chiar și când liturghiile se țineau în aer liber. „E firesc să mori din moarte naturală, dar să mori din prostia ta, merită? Eu zic că nu. Așa i-am lămurit pe oameni să poarte mască. Mai veneau și coslujitori de-ai mei să slujim împreună și în Sfântul Altar le-am zis să-și pună mască. Păi, noi suntem exonerați de la purtarea măștii. Nu, aici, în parohia Cociu, mască!”

A susținut activ și campania de vaccinare. „Măi, omule, poartă mască, măi, omule, du-te și te vaccinează! Cât am pedalat și pe vaccinul ăsta! De gripă te duci și de astalaltă, nu? Altfel suntem o societate dezbinată”, spune Vasile Rus. A vrut să fie exemplul că știința și credința încap în om. 

Este trist că pandemia a stins luminile Sărbătorilor de iarnă. Satul său se umplea de colindători, tradițiile se păstrau. „După ce a venit nenorocirea asta, abia mai veneau câțiva copii cu colindul. Ne-a dat peste cap cu totul. Dar cred că vom trece peste asta”.

E felul simplu de a rămâne optimist după ce decenii la rând ai simțit bucuria și tristețea semenilor tăi. Le-ai slujit, căutând în ei umanitatea.

Foto: Ionuț Chifa/ radiorenasterea.ro

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro