Prima femeie care va fi executată în Statele Unite, după 70 de ani, a furat bebelușul nenăscut din burta unei tinere însărcinate

Comentează
Lisa Montgomery

O curte de apel din Statele Unite a anulat suspendarea execuției singurei femei din Statele Unite care a primit o condamnare la moarte, pronunțată de o instanță federală. Lisa Montgomery a comis o crimă îngrozitoare și apoi a furat bebelușul nenăscut din burta unei tinere însărcinate, scrie CNN.

Un grup de trei judecători de la Curtea de Apel din Washington DC a decis vineri că un judecător de la curtea inferioară a greșit atunci când a renunțat la o dată de executare pentru Lisa Montgomery, și a stabilit că ea pedeapsa va fi aplicată în această lună.

Lisa Montgomery. Foto: EPA

Noua dată a fost stabilită chiar înainte de învestirea președintelui ales Joe Biden, care s-a angajat să abolească pedeapsa cu moartea la nivel federală. Execuția lui Montgomery fusese programată pentru 8 decembrie, dar un judecător a amânat-o, după ce avocații ei au spus că au fost diagnosticați cu Covid-19.

„Guvernului federal trebuie să i se impună respectarea legii în stabilirea oricărei date de execuție, așa cum a susținut în mod corect instanța districtuală. Având în vedere tot ceea ce știm despre boala mintală a Lisei Montgomery, viața ei plină de torturi și traume îngrozitoare și numeroasele persoane în funcții de autoritate care ar fi putut interveni pentru a o salva, dar nu au făcut-o niciodată, nu poate exista niciun motiv principail pentru a trece la executarea ei.", a declarat avocata Meaghan VerGow.

VerGow a cerut președintelui Donald Trump să comute pedeapsa lui Montgomery în închisoare pe viață fără posibilitatea eliberării condiționate. Administrația Trump a supravegheat 10 execuții federale în ultimele luni ale președinției sale, cel mai mare numpr într-un singur an în Statele Unite în ultimele decenii.

Montgomery ar fi prima femeie executată de guvernul SUA din 1953 încoace

În 2004, Montgomery a fost condamnată pentru sugrumarea unei femei de 23 de ani din Missouri care era însărcinată în opt luni. Apoi a tăiat burta tinerei și răpit bebelușul încă nenăscut. Copilul a supraviețuit miraculos și ulterior a fost încredințat tatălui.

Casa din Skidmore în care Lisa Montgomery a intrat și a ucis-o pe Bobbie Jo, apoi i-a scos fetița din burtă. Foto: Profimedia Images

Montgomery, care are acum 52 de ani, a fost arestată a doua zi după comiterea crimei. Ea o cunoscuse pe Bobbie Jo, victima ei, online și când a aflat că tânăra e însărcinată, i-a spus că și ea așteaptă un copil.

În ziua crimei, 16 decembrie 2004, victima aștepta un cumpărător pentru un câine terrier, iar Montgomery s-a prezentat drept Darlene Fischer. Imediat ce a intrat în casă a sugrumat-o pe tânără și i-a tăiat burta.

Bobbie Jo Stinnett, însărcinată, cu puțin timp înainte de a fi ucisă. Foto: Find a Grave

Victoria Jo a supraviețuit miraculos unei nașteri sălbatice

Mama tinerei femei a găsit-o într-o baltă de sânge și a povestit că arăta de parcă îi explodase burta. Medicii n-au mai putut-o salva, fiind declarat decesul, la spital. O zi mai târziu, Montgomery a fost arestată la ferma ei din Melvern, Kansas. Bebelușul, o fetiță, era acolo, în viață, a fost recuperat și dat tatălui.

Ferma din Kansas în care a fost arestată Lisa Montgomery și unde a fost găsită și Victoria Jo Stinett, bebelușul răpit de aceasta. Foto: Profimedia Images

Victoria Jo Stinnett a împlinit pe 16 decembrie 16 ani, aniversare umbrită de cea a morții mamei pe care n-a cunoscut-o niciodată. Adolescenta e crescută de tatăl ei cu ajutorul rudelor mamei.

Cazul a fost descris în cărțile Baby Be Mine, de Diane Fanning și Murder in the Heartland, de M. William Phelps. Acest caz a fost prezentat și într-un episod al seriei criminale Deadly Women intitulat „Obsesie fatală”. Cazul a fost prezentat și în cel de-al cincilea episod al seriei documentare „Nimeni nu a văzut un lucru”, difuzat pe canalul Sundance, pe 29 august 2019.

Ultima femeie executată de guvernul SUA a fost Bonnie Brown Heady în 1953, conform rapoartelor Biroului Penitenciarelor SUA, pentru răpire și crimă. SUA a executat-o de asemenea pe Ethel Rosenberg, în același an, pentru spionaj.2

Data execuției Lisei Montgomery a fost stabilită pe 12 ianuarie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Scandal la o mănăstire din Bihor după ce Călin Georgescu a fost numit „președintele ales”. Reacția Episcopiei Oradiei. Sursă foto Facebook AUR
17:24
Episcopia Oradiei face cercetări după ce Călin Georgescu a fost numit „președinte ales” la o mănăstire: „Accente evidente de asociere politică”
Toate instanțele din România, respectiv judecătorii, tribunale și curți de apel, vor aplica, începând cu 15 septembrie, un nou mecanism de gestionare a dosarelor, cunoscut sub denumirea de „normare”. Sursă foto Shutterstock
16:50
Schimbare majoră în instanțe de la 15 septembrie: Se introduce „normarea” dosarelor pentru judecători. Cum funcționează noul sistem
MONDEN
Ruxandra Luca | Foto: Facebook
16:47
Ce a pățit Ruxandra Luca în timp ce era în mașină pe o stradă din București: „Cât de singur să fii, ca să ajungi așa?”
Cheloo participă la „Asia Express”
ExclusivInterviu
16:18
Cheloo a mers la „Asia Express” fără să știe regulamentul. „După vreo două săptămâni l-am învățat”
POLITIC
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, dă mâna cu președintele Nicușor Dan pe 18 mai 2026, la Cotroceni, înaintea consultărilor pentru noul premier. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, privește. Foto: Profimedia
17:33
Nicușor Dan, mesaj pentru alegătorii supărați pe el: „Asta era urgența, nu reformele rapide dorite de noi toți”
Imaginea îl prezintă pe Nicușor Dan vorbind de la o tribună oficială, având în fundal steagurile României și Uniunii Europene.
16:41
Nicușor Dan spune când va fi anunțată noua propunere de premier, dar nu exclude anticipatele. Ce înseamnă „un naționalism sănătos”? De ce este mai apropiat de Biserică acum?
Ultimele știri
18:10
Cât costă cel mai scump iPhone 18 Pro Max în România: suma uriașă care întrece un laptop de gaming
18:02
Kremlinul justifică atacul asupra trenului de pasageri care se ducea la Varșovia: „Era în teritoriul ucrainean”
17:53
Singura pastilă pe care ar fi luat-o actrița Hayden Panettiere înainte să moară. Noi detalii din ancheta polițiștilor
17:49
Preț record de energie de aproape 3.500 de lei/MWh în România, din cauza lipsei de vânt
TRENDING
13:54
În 1959, SUA au construit un „oraș sub gheață” în Groenlanda. 65 de ani mai târziu, NASA a văzut tunelurile bazei secrete la 30 de metri adâncime
13 sept.
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit. Omul de afaceri este în stare de șoc. „S-a sinucis. Era bolnavă”
Exclusiv
07:00
Mafia biletelor de la Peleș. Agențiile de turism reclamă la ANAF și Poliție samsarii din parcare care vând bilete la suprapreț. „Ducem turiștii prin curte, că în muzeu nu mai avem loc”
13 sept.
Ziua Crucii, 14 septembrie: ce nu e bine să faci în această zi, conform tradiției
Cand nu au un medicament medicii pot alerta Foto CMR
17:41
Medicii pot alerta direct lipsa tratamentelor critice. Prof. dr. Alina Tănase: „Când n-ai un medicament, frustrarea este foarte mare în fața pacientului”
Salată Tabbouleh cu pătrunjel și bulgur
17:00
Salată Tabbouleh – rețetă și beneficii
Sondă românească de 20000 de euro pentru sturioni, furată de doi bulgari pe Dunăre. Sursă foto: infomreja.bg.
16:10
Doi bulgari au furat, desfăcut și cărat cu căruța o sondă românească de 20.000 de euro care urmărea sturionii pe Dunăre
Rețetă periculoasă în Serbia apă contaminată cu kerosen, vândută pacienților cu cancer pe post de tratament miraculos. Sursă foto: colaj foto Blic.
15:43
Apă cu petrol, vândută ca leac miraculos pentru pacienții cu cancer în Serbia. Oncolog: „Distruge măduva osoasă”
Călător cu valiză sosind la aeroport la răsăritul soarelui
14:08
Românii își planifică city break-uri în orașele europene unde au loc evenimente de modă. Fenomenul „Fashion Month” a crescut numărul rezervărilor cu 18%
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Elicoptere militare românești în timpul exercițiului „Burebista25” Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Facebook/ Forțele Aeriene Române
16:49
Exercițiul militar „Burebista26” începe în toată România. MApN: „Veți auzi avioane zburând mai jos decât de obicei”
Trei linii de cale ferată într-o gară dintr-o zonă montană din România, luminile roșii de semnalizare sunt aprinse
15:31
Calea ferată Brașov - Sighișoara, modernizată cu bani de la Banca Europeană de Investiții: costul proiectului, estimat la 2.250.000.000 de euro
În septembrie 1988, cu doar 14 luni înainte de prăbușirea regimului comunist, aparatul de represiune al statului român a atins apogeul organizatoric, cu un efectiv de 14.629 de angajați. Sursă foto: Shutterstock
14:18
Câți angajați avea Securitatea la finalul regimului comunist: peste 6.000 de oameni erau trecuți în acte numai în București
Termometru frunze toamna
13:33
Temperaturi de vară urmate de ploi și o răcire accentuată. Prognoza meteo ANM pentru perioada 14-27 septembrie 2026
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
12:07
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?
Piesă de șah doborâtă
09:37
Neputința și deciziile greșite ale unora îi împing pe alții să preia puterea!
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare