Primarul unei comune din Argeș, acuzat de hărțuire sexuală de o tânără care l-a înregistrat

Comentează
Arhiva foto

Primarul PSD al comunei argeșene Călinești, Mihai Georgescu, este acuzat de o tânără de 21 de ani că i-a cerut favoruri sexuale în schimbul unei funcții în instituția pe care o conduce, relatează ziarul local Curier.ro. Edilul a negat orice acuzație, susținând că este vorba despre calomnie, anunțând că se autosuspendă din toate funcțiile politice, până la finalizarea anchetei.

Tânăra de 21 de ani, care era angajată la o firmă de pază și protecție ce asigură paza inclusiv la Primăria Călinești, susține că primarul a început să-i facă avansuri și i-a propus să o angajeze la cabinetul său în schimbul unor favoruri sexuale. Ea a și înregistrat o conversație pe care a avut-o cu edilul.

„Dacă vrei te pot angaja pe cabinetul meu, îți dau 35 milioane, mă duci, mă aduci, nu știu, chestii d-astea, îți dau liber cât vrei tu, îți faci viața cum vrei , dacă am și eu nevoie de tine și vreau să fiu cu tine o oră-două într-o zi, să fii la dispoziția mea….îți asigur tot ce vrei, stabilitatea locului de muncă, un salariu bun, nu știu, prime, tot ce vrei tu, relații, te duc în lumea bună, n-ai vrut sa te iau și la festival, toată lumea bună a fost acolo, dacă te-a durut la păsărică și ai considerat că e mai bine să ieși cu nu știu care…” îi spune primarul tinerei într-o convorbire care a fost înregistrată de tânără, potrivit ziarului Curier.

Tânăra ar fi decis să înregistreze totul, după ce i-a spus tatălui ei că primarul Mihai Georgescu îi face avansuri, dar tatăl nu a crezut-o.

Tatăl fetei a declarat pentru sursa citată că edilul îi făcea avansuri de ceva vreme, însă nu a crezut-o decât atunci când l-a înregistrat.

„I-am spus că nu o cred! Nu am crezut-o nicio clipă! Văzând că nici eu nu o cred, l-a înregistrat. Eu am crezut în Mihai ca în Dumnezeu! Când a venit cu înregistrările fata mi-a spus că pleacă de acasă”, a povestit bărbatul pentru sursa citată. Ulterior, fata a contactat o avocată și a depus plângere oficială la Parchet.

Primarul neagă acuzațiile

După apariția acuzațiilor în presă, primarul a spus că este vorba despre „materiale calomnioase” și că așteaptă finalizarea anchetei.

„Nu am ce să comentez pe acest subiect, nu mă pretez la asemenea inepții, mă dezic de la toate acuzațiile, las organele competente să tragă concluziile reale. Personal, nu am hărțuit pe nimeni și nu am făcut avansuri de natură sexuală niciunei femei, cu atât mai puțin unei anagajate a primăriei”, a explicat primarul într-o postare publicată, joi, pe Facebook.

El a mai anunțat că, până atunci, s-a autosuspendat din toate funcțiile din PSD. „Îmi cer scuze față de colegii mei de partid, colegii din primăriei, față de familia mea, și față de toți cei care sunt nevoiți să ia parte la acest circ. Mă concentrez pe lucruile importante și pe proiectele pe care încercăm să le realizăm pentru cetățenii comunei Călinești”, a mai adăugat edilul.

foto: Captură Facebook Mihai Georgescu

Totodată, printr-un comunicat, PSD Argeș a transmis că „se delimitează de orice atitudine imorală, mai ales dacă aceasta se petrece în cadrul administrației publice”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!