Profesor în etica războiului la Universitatea Oxford: „100.000 de oameni au protestat în Berlin. Ar trebui să fie un milion care protestează pe străzile Moscovei”

Comentează
Arhiva foto

Pentru Jeff McMahan, unul dintre cei mai importanți eticieni ai războiului, profesor de filosofie morală la Universitatea din Oxford, invazia Rusiei asupra Ucrainei nu are nicio justificare, iar modul în care Vladimir Putin folosește forțele armate este total disproporționat în raport cu amenințările pe care le invocă. Într-un interviu pentru Scena 9 și Centrul de Cercetare în Etică Aplicată, profesorul explică care sunt responsabilitățile democrațiilor și ale cetățenilor ruși, dar și ce lecții morale să extragem din acest conflict.

Jeff McMahan a inovat teoria războiului drept, care cuprinde principii despre condițiile în care ar trebui să recurgem la război, dar și principii despre modul în care ar trebui să purtăm un război. În cartea sa, Killing in War (Oxford University Press, 2009), atrage atenția că liderii politici ar deveni complet lipsiți de putere să ucidă mii de oameni, dacă nu ar exista complicitatea celor care devin mijloace pentru acest scop.

Jeff McMahan

- Care este problema cu decizia Rusiei de a invada Ucraina și cu modul în care își folosește forțele armate?

- Problema cu invazia Rusiei este că îi lipsește o „cauză dreaptă”, adică prima condiție necesară a unui război admisibil. O „cauză dreaptă” este un scop suficient de important și trebuie să fie o justificare… Și trebuie să fie un anumit tip de scop, pentru a justifica toată violența pe care o implică războiul. Iar, în acest caz, rușii au oferit câteva pretexte pentru război. Au spus că războiul este, pe de o parte, un caz de intervenție umanitară. Este o intervenție în Ucraina pentru a proteja poporul de acolo de propriul guvern.

Ei spun că este necesar pentru a-i proteja pe separatiști și pe alții din regiunile estice ale Ucrainei de ceea ce ei au descris drept „un genocid” împotriva acelor oameni. Și Putin a spus că scopurile războiului includ demilitarizarea Ucrainei și denazificarea Ucrainei. Dar nu a prezentat nicio dovadă în privința asta. Adică, a spus niște minciuni prin intermediul presei de stat rusești. Dar nu există dovezi pentru aceste afirmații.

Nu poate fi considerată o intervenție umanitară. Și dacă vă uitați la ce fac oamenii din Ucraina, în acest moment, nimeni nu se grăbește să-i întâmpine pe eliberatorii ruși. Așa că acesta este un pretext lipsit complet de valabilitate, bazat pe minciunile vehiculate în presa rusească.

Cealaltă afirmație este că e vorba de un război de apărare împotriva Europei occidentale și a Europei în general. Și există ceva ce rușii pot crede în mod rezonabil că ar susține o astfel de perspectivă și anume: ei se tem că, dacă Ucraina se asociază prea strâns cu țările NATO și devine un stat membru NATO sau așa ceva, atunci ar putea fi instalate rachete nucleare cu rază scurtă de acțiune pe teritoriul ucrainean, lucru ce ar constitui o gravă amenințare la adresa Rusiei. Dar nu există o amenințare de acest tip. Nu există o amenințare imediată din partea Ucrainei la adresa Rusiei. Ucraina nu constituia nicio amenințare pentru Rusia, de niciun fel. Asta e cât se poate de clar.

Ucraina nu are nici pe departe puterea de a-i face vreun rău Rusiei. Iar dacă Rusia e îngrijorată din cauza aderării Ucrainei la NATO, acesta este genul de chestiune care trebuie să fie abordată, în această fază, prin intermediul diplomației. Pentru asta există diplomație.

Mie mi se pare că adevăratele scopuri ale războiului includ stabilirea Ucrainei drept o zonă-tampon între Rusia și alte state europene. Dar, după cum am spus, acest tip de îngrijorare poate fi rezolvat prin alte moduri decât inițierea unui război. Adevăratul scop al războiului mi se pare că este doar acela de a extinde controlul și puterea Rusiei și, prin urmare, a extinde controlul și puterea elitei rusești.

„Ajutorul militar trebuie gestionat cu grijă, pentru a evita riscurile escaladării conflictului”

- Cum evaluați ajutorul militar dat Ucrainei de către comunitatea internațională?

- Așadar, cred că este clar că este nejustificat din punct de vedere moral ca vreo țară să intervină pentru a veni în ajutorul Ucrainei. Cel puțin pentru o țară europeană sau pentru Statele Unite. Și asta, din cauza pericolului escaladării spre război nuclear, o amenințare pe care Putin a afirmat-o foarte explicit.

Cetățenii ruși „poartă responsabilitatea de a protesta față de ceea ce face guvernul lor”

- Cum evaluați sancțiunile economice impuse Rusiei de către comunitatea internațională?

- Primul scop al sancțiunilor militare și, fără îndoială, cel mai important scop al sancțiunilor economice este acela de a slăbi puterea guvernului și a elitelor. Le fac rău oligarhilor, îi face rău lui Putin. Iar ceea ce vor acești oameni este, așa cum am spus înainte, putere. Și puterea lor este redusă dacă puterea economică a statului lor este, în mod corespunzător, redusă. Așa că ideea este ca [sancțiunile] să fie împotriva intereselor oamenilor responsabili pentru declanșarea războiului, pentru a nu continua războiul, să paralizeze instituțiile pe care acești oameni le guvernează și care le conferă puterea pe care ei o au și pe care vor s-o mențină și s-o extindă. Așadar, în acest sens, mi se pare că sancțiunile economice sunt pe de-a-ntregul justificate.

Ele sunt impuse cu precădere pentru a le face rău oamenilor care sunt moralmente pasibili să sufere în acest fel, ca un mijloc de a-i forța sau de a încerca să-i forțeze să nu mai facă ceea ce fac. Dar mai există și un alt scop al sancțiunilor și acela este de a pune presiune pe cetățenii obișnuiți din Rusia. Așa că nu mă îndoiesc că sancțiunile economice sunt parțial menite să provoace greutăți civililor de rând. Așadar, ele sunt menite, în parte, să facă rău civililor. În măsura în care intenția sancțiunilor este doar să facă rău elitei din Rusia, care e direct răspunzătoare pentru invazie, răul cauzat civililor este doar un efect secundar neintenționat. Și mulți teoreticieni ai moralei cred că este mai ușor să justifici răul cauzat oamenilor nevinovați ca un efect secundar decât răul cauzat oamenilor nevinovați ca un mijloc de a manipula alți oameni.

- Care sunt responsabilitățile cetățenilor ruși?

- În măsura în care poate, cred că e datoria fiecărui cetățean rus să protesteze în vreun fel față de această situație. Și cu cât se alătură mai mulți, cu atât riscul pentru fiecare dintre ei este mai mic. Chiar zilele trecute, erau sute de mii de oameni adunați în semn de protest în Berlin; așadar, sute de mii de oameni într-un singur oraș european. Ar trebui să fie un milion de oameni pe străzile Moscovei, în clipa asta.

Dacă ar fi un milion de oameni pe străzile Moscovei în clipa asta, protestând față de ceea ce face guvernul, guvernul n-ar putea face nimic ca să înăbușe acele proteste, pentru că numărul lor ar fi prea mare. Iar guvernul ar fi obligat să se oprească. Asta ar fi fără precedent, desigur, dar oamenii chiar ies în stradă și protestează față de ceea ce face guvernul.

Rușii au protestat din nou, duminică, în mai multe orașe din țară față de războiul declanșat de Vladimir Putin în Ucraina

Este greu de spus… Mie, din siguranța adăpostului din Oxford, îmi e greu să spun că ei au datoria de a risca să fie arestați și agresați de poliția rusă, să fie băgați în închisoare, bătuți, în fine, orice pățesc oamenii care sfidează guvernul în Rusia. Dar, în măsura în care costurile pentru acești oameni n-ar fi la fel de mari precum cele pe care tocmai le-am menționat, eu cred că ei au datoria să protesteze față de asta, în același fel în care americanii au avut datoria de a protesta față de războiul din Vietnam, americanii au avut datoria de a protesta față de războaiele din Irak și din Afganistan.

- Care sunt responsabilitățile democrațiilor din Europa de Vest și ale cetățenilor lor față de poporul ucrainean?

- Toți oamenii au temeiuri morale puternice de a încerca să prevină ca alți oameni - chiar și complet străini - să fie uciși și subjugați. Mai ales când cineva poate face asta cu costuri relativ reduse pentru sine. Ei ar trebui să pună presiune asupra guvernelor lor, ca ele să accepte cât mai mulți dintre refugiații care vin la granița lor din Ucraina. Impresia mea este că, în clipa asta, Marea Britanie este rușinos de egoistă, nepermițând intrarea în țara asta a cât mai multora dintre ucrainenii care au nevoie să vină aici.

Rușii restabilesc un soi de ostilitate tipică Războiului Rece ce a lipsit pentru o vreme, atunci când, în timpul erei Gorbaciov și după aceea, au existat o perioadă de rapprochement (restabilire a relațiilor cordiale dintre două țări, n.r.) și o scădere dramatică a tensiunilor ce au redus foarte mult riscul de război nuclear. Iar acum, Putin reintroduce toate aceste probleme. Așadar, este o chestiune ce ține de interesul propriu, ca toată lumea să se opună față de ceea ce face el. El destabilizează ordinea mondială. Destabilizează și subminează dreptul internațional… totul.

- Este acceptabil din punct de vedere moral ca țările europene să închidă instituții rusești de presă, precum „Russia Today” și „Sputnik”?

- Ele sunt organe de presă ce poartă o mare responsabilitate pentru ceea ce se întâmplă, tocmai pentru că au colaborat cu elitele rusești pentru a face posibil acest război, difuzând minciunile care oferă pretextele pentru război. Așa că sigur c-ar trebui să fie oprite. Există diferite justificări pentru asta. Principala este aceea că aceste organe de presă au jucat un rol esențial în difuzarea către toată lumea a minciunilor pe care Putin le-a tot spus.

Am văzut în treacăt pe site-ul New York Times, un videoclip scurt cu oameni intervievați pe stradă, în Rusia. Ei spuneau: „Trebuie să-i ajutăm pe oamenii ăștia din Ucraina!”, adică oameni care erau tratați foarte rău de către guvernul lor. Ei cred minciunile astea, exact așa cum americanii au crezut și mai cred toate minciunile pe care Donald Trump le-a spus. Zece pe zi. Zece mari minciuni în fiecare zi de la Donald Trump.

Pentru mine, este extraordinar că, într-o lume în care oamenii au acces la date factuale mai ușor decât au avut vreodată în istoria omenirii, ei, în număr foarte mare în Statele Unite și în Rusia, cred lucruri ce sunt adevărate fantezii. Ei cred minciunile pe care acești oameni de la putere le spun. Și oamenii de la putere pot spune aceste minciuni, iar minciunile pot ieși la iveală, dar, cumva, oamenii continuă să le creadă.

„Mă uimește că soldații ruși obișnuiți se supun ordinelor”

- Cum evaluați perspectiva ca procurorii Curții Penale Internaționale să ancheteze posibile crime de război în Ucraina?

- După părerea mea - asta este doar opinia mea -, de fapt, orice act de război, într-un război nedrept, este o crimă. Tot ce fac soldații ruși în clipa asta, chiar și autoapărarea individuală de către soldații ruși, sunt crime. Dar îmi amintesc că am văzut rapoarte potrivit cărora unii invadatori ruși se îmbrăcau cu uniformele armatei ucrainene și umblau pe străzile orașelor pe care le atacaseră și profitau de faptul că oamenii credeau că ei sunt ucraineni, și nu ruși, pentru a putea să împuște și să omoare oameni. Asta este o crimă de război cunoscută drept „perfidie”. Constituie înșelarea cu scopul de a estompa distincția, într-un anumit fel, dintre combatanți și civili, în vederea unui avantaj militar. Asta este, cu siguranță, o crimă de război.

- Folosirea armelor de înaltă tehnologie în Ucraina schimbă etica războiului de acolo?

- Folosirea armelor de înaltă tehnologie poate modifica modalitățile în care se aplică principiile relevante. Nu sunt sigur exact în ce fel. Dar ele nu fac nicio diferență pentru ceea ce înseamnă „drept” și „nedrept” în această situație. Părerea mea este că, într-un război nedrept, un război ce nu are nicio cauză dreaptă, nicio acțiune pe care o face un soldat în vederea realizării unor scopuri nedrepte n-ar putea fi vreodată permisibilă. Tot ce face el este inadmisibil din punct de vedere moral. Și, în acest caz, mă uimește că soldații ruși obișnuiți se supun ordinelor în felul în care-o fac. Este o reflecție foarte, foarte tristă asupra naturii umane. Cum pot să creadă că nu se duc doar ca să rănească și să ucidă oameni nevinovați?

Tancuri rusești

Eu, împreună cu mai mulți oameni care au scris despre etica războiului în ultimii ani, am spus că responsabilitatea le revine soldaților să decidă singuri, să se asigure că războiul în care luptă este unul care poate cu adevărat justifica uciderile pe care este foarte probabil ca ei să le săvârșească.

Iar mie nu mi se pare că vreunul dintre acești soldați ruși s-a sinchisit să se gândească la ce face. Încă o dată, pur și simplu, mă uluiește că acești oameni pot să servească, de fapt, drept simple arme de înaltă tehnologie în mâinile lui Vladimir Putin. Că pot, pur și simplu, să iasă și să omoare oameni, de parcă ar fi roboți programați să facă asta, și nu ființe umane și agenți morali care ar trebui să fie atenți să nu plece undeva să omoare oameni pe care nu-i cunosc. Nu știu… Toată povestea mă tulbură foarte tare. Și mă deprimă.

- Ce lecție morală ar trebui să învețe democrațiile din acest conflict?

- Acesta este un avertisment pentru noi toți, din orice colț al lumii. Ce se întâmplă în Rusia, cu Putin, se întâmplă într-o mulțime de alte țări. Trebuie să rezistăm acestui tip de autoritarism care dă unor oameni ca Putin puterea de a porni războaie de agresiune, de-a face pe toată lumea să repete minciunile pe care el le-a spus, de a avea soldați care ies să comită crimele astea fără mustrări de conștiință.

Acestea sunt niște zile triste pentru lume acum și trebuie să ne dăm seama că toți suntem implicați în asta. Asta este o amenințare pentru noi toți, nu doar din partea lui Putin, ci dinăuntrul propriilor noastre societăți, unde există, printre noi, Vladimiri Putin aspiranți.

Ilustrație de Sașa Lazăr, de aici.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Fotografie cu caracter ilustrativ
BREAKING NEWS
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
MONDEN
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
Concurenții de la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
15:02
Cum a apărut Alexia Eram pe covorul roșu la Festivalul de Film de la Veneția. Fiica Andreei Esca, ținută de mii de euro
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!