Profesorul Vlad Nistor, istoric, a vorbit, la ”Interviurile Libertatea”, despre rolul și semnificația monarhiei în istoria românilor, despre personalitatea Majestății Sale, Regele Mihai I de România, și despre ultimele evenimente din preajma Casei Regale, pe fondul înrăutățirii tot mai accentuate a stării de sănătate a fostului monarh.
<iframe src="https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Flibertatea.ro%2Fvideos%2F10155203003195885%2F&show_text=0&width=560" width="560" height="315" style="border:none;overflow:hidden" scrolling="no" frameborder="0" allowTransparency="true" allowFullScreen="true"></iframe>
Am trăit cu toții în această țară și am văzut cât de dezbătută a devenit problema monarhică, încă din primii ani de după 1990. Trebuie menționat că starea de sănătate a Regelui Mihai este din ce în ce mai gravă, la care se adaugă și cei 96 de ani de viață. El este singurul supraviețuitor dintre cei care au condus o țară în timpul celui de-al doilea război mondial, fiindcă era Regele României, în timpul celui De-al Doilea Război Mondial. Mihai I este un personaj tragic, în sensul absolut și pozitiv al cuvântului. A avut a se confrunta cu cele mai mari provocări cu care o ființă umană se poate confrunta vreodată, și cărora le-a rezistat întotdeauna. Cred că aceasta este caracteristica fundamentală a personalității Majestății Sale: demnitatea.
Cele două percepții au fost combinate în mintea românului în ultimii 27 de ani, și era firesc să se întâmple așa ceva. După 1990, România a ratat două șanse istorice fundamentale.
Prima a fost teama guvernanților de a se implica, din primele zile ale anului 1990, în procesul de unificare a României cu Basarabia. Atunci, guvernanții români nu au știut să se folosească de un moment istoric astral și nu au știut să se folosească de opțiunea favorabilă, tolerantă, a marilor puteri. România ar fi putut să fie țara care să solicite reintegrarea teritoriului național, lucrul pe care nu l-a făcut atunci.
Al doilea lucru pe care poporul român, guvernanții de atunci, l-au ratat a fost revenirea la un sistem de guvernare monarhic. Multe dintre lucrurile rele din ultimii 27 de ani nu s-ar mai fi întâmplat, dacă la o vârstă matură și convingătoare, din punct de vedere politic, Regele Mihai ar fi devenit pentru a treia oară rege al României. (...) Interesant este că românii, atunci, nu ar fi fost în niciun fel favorabili unei asemenea răsturnări, datorită felului în care fuseseră îndoctrinați, vreme de jumătate de secol. Acum, 27 de ani mai târziu, numărul celor care ar fi favorabili unei asemenea schimbări este în creștere sensibilă. Numărul susținătorilor regimului monarhic în România este cu mult mai mare acum, decât era la începutul anilor 90.
Mihai I a devenit rege, prima oară, la 7 ani. Apoi, a redevenit Rege al României, prin abdicarea lui Carol al II-lea, într-un moment extrem de nefavorabil. Era momentul în care România pierduse importante teritorii naționale - nord-vestul Transilvaniei, Basarabia și Bucovina de Nord - în același an, sinistru pentru români, 1940. Europa era deja în război, iar România se afla între două puteri extrem de agresive: Germania nazistă și Rusia sovietică. Era momentul în care aliații teoretici ai României erau foarte departe (...), iar conducătorul statului era altcineva decât Regele, și anume mareșalul Ion Antonescu. Or, Regele a reușit să își păstreze poziția și credibilitatea, mai ales în rândul Armatei Țării, printre ofițeri și să provoace, alături de militari apropiați, marea răsturnare de la 23 august 1944. Această zi a avut o însemnătate fundamentală, prin reducerea duratei războiului cu 6 luni. Ulterior, prin abdicarea sa,Regele a reușit să evite distrugeri incredibile, pe care continuarea războiului le-ar fi provocat teritoriului național al României și poporului român.
Rețin două episoade legate de Rege. Prima este legată de felul în care a fost fugărit de autoritățile neo-comuniste, fesenisto-pesediste, pro-pesederiste, ale anilor 1990, pe autostrada București-Pitești. Regele aterizase și se ducea cu un singur scop, acela de a vizita, în preajma Crăciunului, mormintele înaintașilor săi de la Curtea de Argeș. A fost un moment emoționant. El nu venise să organizeze o lovitură de stat, să îl înlăture pe Ion Iliescu de la putere. Al doilea episod este cel legat de ziua de Paști a anului 1992, când m-am numărat printre cei care s-au adunat în jurul bisericii ”Sfântul Gheorghe”. Erau peste un milion de oameni. Îmi amintesc foarte bine cum limuzina ”Mercedes”, în care Regele se afla, a fost ridicată pe sus, de către mulțime. În aceeași după-amiază, Regele a ieșit, împreună cu Regina Ana și cu nepotul său Nicolae, în balconul de la Hotelul Continental. Numai un om cu un extrem de mult control de sine rezistă unei asemenea explozii de entuziasm. Acolo se striga ”Regele în țară,/Iliescu afară!”. Regele venise doar pentru a-i saluta pe români, cu ocazia sfintelor sărbători de Paște. Toate acestea spun despre Regele Mihai ce fel de om este și de felul în care a reușit, cu demnitate, să își poarte enorma responsabilitate, în vremuri foarte tulburi.
Lucrurile puteau fi privite mult mai simplu. Era vorba de o relație cât se poate de umană. Înțeleg că el a apărut acolo, cam la o oră după ce Regele primise împărtășania din partea unui preot ortodox.
Făcea sens ca Principele Nicolae să dorească să își vadă bunicul într-un asemenea moment.
Mai departe, care sunt dedesubturile, tensiunile, responsabilitatea fiecăruia dintre participanți, e treaba acelora. (...)
Înțeleg că principiul legii salice, care era consemnat în Constituția din 1923, a fost abrogat de către Casa Regală. Succesiunea nu este în mod obligatoriu o succesiune pe linie masculină. Astfel, Custodele Coroanei devine moștenitorul tronului, deținut de către Regele Mihai, care va reprezenta în continuare o instituție coerentă, prin Principesa Margareta. Casa Regală s-a dovedit a fi o instituție favorabilă, benefică și utilă statului român. Casa Regală a fost alături de țară, în îndelungata tentativă de aderare a României mai ales la NATO și la Uniunea Europeană. Casa Regală a fost extrem de implicată în recunoașterea internațională a pretențiilor României. Relațiile personale ale Majestății Sale și ale celorlalți membri ai Casei Regale cu casele regale din țări importante – Spania, Marea Britanie. În fond, statul modern român este în foarte mare măsură legat de dinastia de Hohenzolern-Sigmaringen, care din 1916 a devenit dinastia de România. Dinastia monarhică a fost unul dintre elementele fundamentale ale modernizării României. Conservarea acestei instituții nu poate fi decât utilă. (...) Ion Iliescu și Adrian Năstase, în momentul în care România aspira la NATO și la Uniunea Europeană, personalitatea Majestății Sale le-ar fi putut fi utilă. Dintre politicienii români, membri ai Partidului Național Liberal și-au declarat chiar opțiunea pro-monarhică, cum ar fi Crin Antonescu, dar și fostul președinte al PNL, Călin Popescu Tăriceanu, chiar dacă azi conduce un alt partid. Partidul care are cea mai clară formă de respect pentru instituția monarhică este Partidul Național Liberal.
Gândiți-vă că împotriva acestui om a funcționat o mașinărie de propagandă de denigrare și de manipulare vreme de mai bine de 50 de ani, pentru că ea a continuat și după 1990. Numai prezența Majestății Sale și a Casei Regale au putut face ca percepția asupra monarhiei și asupra Regelui Mihai să se schimbe în atât de mare măsură. Românii au înțeles câte neadevăruri, minciuni agresive au fost puse în spatele Regelui Mihai, în ultimii 60 de ani. (...)
Vlad Nistor, despre:
Citește și: