Mergi direct la conținut »
Ce trebuie să știți despre programul „O familie, o casă”. Care sunt condițiile și facilitățile preconizate de Guvern
Știri România Libertatea > Ştiri > Știri România > Ce trebuie să știți despre programul „O familie, o casă”. Care sunt condițiile și facilitățile preconizate de Guvern

Ce trebuie să știți despre programul „O familie, o casă”. Care sunt condițiile și facilitățile preconizate de Guvern

Programul ”O familie, o casă”, varianta modificată a programului ”Prima casă”, conține o serie de facilități suplimentare, iar condițiile de accesibilitate au fost extinse. Astfel, limita maximă a creditării prin acest program este de 570.000 de lei, aproximativ 120.000 euro, iar vârsta maximă a persoanelor eligibilă va fi de 55 de ani. De asemenea, se instituie câteva praguri de subvenționare a dobânzii în funcție de veniturile beneficiarilor.

De Adrian Ilie,

”Este o nouă inițiativă, cu o profundă încărcătură și semnificație socială. Sprijină puternic familiile tinere să-și cumpere o locuință decentă și, în egală măsură, susține sectorul construcțiilor. Astfel se propagă efecte economice în toată economia și se asigure menținerea și înființarea de noi locuri de muncă și dezvoltarea afacerilor”, a declarat ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, după discutarea în Guvern, în primă lectură, a proiectului de lege.

Potrivit proiectului Guvernului, statul va garanta 80% din valoarea creditului, iar avansul necesar este înte 5 și 10% din suma solicitată băncii. Locuința trebuie să aibă cel puțin două camere și o suprafață totală care să nu depășească 100 de metri pătrați. Față de ”Prima casă”, la care dobânda este formată din marja fixă de maxim 2% plus dobânda variabilă. în programul ”O familie, o casă” dobânda va fi una fixă, de 5,5% pe an.

Subvenții în trepte

Ministerul Finanțelor Publice va plăti comisionul de gestiune și va acorda subvenții prin reducerea cu 2,6% a ratei dobânzii pentru cei care au obținut venituri lunare nete în 2019 mai mici de 6.000 de lei individual; de 7.000 lei pentru o familie formată din doi adulți sau un beneficiar care este asistent maternal pentru un copil; de 8.000 lei pentru o familie cu un copil sau de 9.000 lei pentru o familie cu doi sau mai mulți copii. Începând de anul viitor, acordarea subvenției se va actualiza anual cu rata medie a inflației pentru anul anterior.

Rezultate oficiale parțiale BEC după numărarea a 99% din voturi. Ce procent are Viorica Dăncilă
Recomandări

Rezultate oficiale parțiale BEC după numărarea a 99% din voturi. Ce procent are Viorica Dăncilă

Este prevăzut și un mecanism de reducere a ratei dobânzii în funcție de numărul de copii pe care îi au în îngrijire beneficiarii. Astfel reducerea este de 1% pentru cei cu un copil și de 2% pentru cei cu doi sau mai mulți copii. O reducere de 1% este disponibilă și pentru beneficiarii cu handicap sau care au în familie persoane cu handicap grav.

”Reducerea cumulată pentru un contract de credit nu poate depăși 4,6 puncte procentuale, ceea ce reprezintă până la circa 84% din costul creditului. La cererea beneficiarului, finanțatorii acordă prin contractul de credit o perioadă de grație la rambursarea capitalului de maxim 3 ani, fără a depăși cumulat perioada de creditare de maxim 20 de ani”, se arată într-un comunicat al Guvernului.

În plus, cei care cumpără o locuință de la un dezvoltator imobiliar vor fi eligibili pentru acordarea unei prime de 700 de lei din valoarea unui metru pătrat pentru locuințele noi cu suprafețe între 50 și 100 de metri pătrați.


Citește și: Guvernul promite ambulanțe în fiecare comună. Finanțare pentru medicii de țară

Close
Închide
  Close