Psihologii din Timișoara care-i ajută pe bolnavii de COVID să nu-și piardă speranța: „Sunt pacienți care plâng mult și mame îngrijorate pentru copiii de acasă”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Ziarul Libertatea a arătat că în spitalele din România se petrece, odată cu pandemia COVID, un alt fenomen care crește în ignoranța autorităților: pacienții bolnavi sau suspecți cu noul coronavirus care și-au luat viața, deși boala se ameliorase. Niciunul dintre cei care s-au sinucis nu a primit ajutor psihologic. Cu toate acestea, există un spital în care psihologii au înțeles nevoia stringentă de a le întreține sănătatea psihică a pacienților cu COVID.
Cuprins:
- Un acord scris și un interviu clinic structurat
- Ce înseamnă monitorizarea pe perioada internării
- „Încercăm să-i smulgem din partea negativă a gândirii lor”
- Exerciții pentru bolnavii cu anxietate
- „Să nu creadă că, dacă ajungi să vorbești cu un psihiatru sau psiholog, gata, totul e năruit”
- Asistență psihologică pentru pacienții de la ATI
- Cel puțin 17 cazuri de sinucideri asociate pandemiei de COVID-19, despre care a relatat presa din martie până azi.
- 10 dintre acești oameni s-au sinucis chiar în spitalele în care erau internați cu COVID-19.
- În aceste cazuri, personalul medical responsabil a spus despre pacienți că „nu dădeau semne că ar avea o problemă”, referitor la sănătatea psihică.
Adriana Neagu este psiholog la Spitalul Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Victor Popescu” Timişoara, iar din iulie consiliază bolnavii internați cu COVID-19 la Spitalul Modular Militar de Izolare și Tratament din Timișoara (SMMITT).
De regulă, psihologii din spitale fac consiliere cu pacienții doar la solicitarea acestora sau a medicului curant. Adriana Neagu și colega ei, psihologul Adriana Varga, și-au creat în mijlocul pandemiei propria metodă de intervenție: discută cu fiecare pacient care se internează. Altfel spus, caută ele pacienții, nu așteaptă să fie chemate.
„Nu am avut până acum refuzuri din partea pacienților. Doar dacă nu puteau vorbi din cauza faptului că tușeau foarte mult sau vorbirea le era îngreunată, pentru că aveau nevoie de oxigen”, spune Adriana Neagu.
Ziarul a discutat cu aceasta despre metoda folosită, despre fricile oamenilor care se internează cu COVID-19, dar și despre ce-i ajută în astfel de momente.
- Cum ați luat decizia de a consulta fiecare pacient care se internează cu COVID?
- În iulie, boala era încă oarecum la început. Toți cu care am vorbit în perioada aceea erau în stare de șoc. „Cum de am luat eu boala, eu care m-am păzit, eu care am avut grijă?”. Și am zis „haide să vorbim cu fiecare în parte”, pentru că ne puneam chiar noi în pielea pacienților. Oare cum ne-am simți noi să ajungem acolo?
Încet, încet, ne-am dat seama că, de fapt, noi identificăm probleme, patologii și atunci le ușurăm munca colegilor noștri, medici infecționiști, care sunt depășiți de multe ori de situație, nu pot să stea cu ei de vorbă atât de mult.
Un acord scris și un interviu clinic structurat
- Care sunt pașii acestui proces de asistență psihologică?
- La internare, le cerem pacienților un acord scris. Ei semnează că sunt de acord cu asistența psihologică.
- Apoi luăm numerele lor de pe foaia de observație, îi contactăm și îi întrebăm și verbal dacă pot.
- Sunt pacienți, de exemplu, care au nevoie de oxigen și vorbirea le este afectată un pic. Cu ei eventual vorbim prin mesaje. Le e mult mai ușor să scrie. Nu am avut până acum refuzuri.
- Avem apoi un interviu clinic structurat. Câteva întrebări pe care le adresăm fiecărui pacient ca să identificăm mai repede anumite aspecte.
- Ne interesează, de exemplu, dacă au luat vreodată tratament psihiatric. Pe acești pacienți clar îi monitorizăm pe perioada internării. Dacă au avut o perioadă în care au fost pe tratament psihiatric, chiar și acum 5, 10 ani, vedem să nu reapară tulburarea respectivă.
- Dacă observăm că apar simptome, recomandăm examen psihiatric și luăm legătura cu colegele noastre, medici psihiatri.
Ce înseamnă monitorizarea pe perioada internării
- Mergeți în saloanele unde sunt internați pacienții?
- Noi facem telefonic. Mergem acolo doar dacă este nevoie de noi. Îi monitorizăm pe perioada internării. Îi sunăm ori zilnic, dacă simt că au nevoie de lucrul ăsta, sau la 2-3 zile. Dacă, de exemplu, observăm stări emoționale disfuncționale pe fondul bolii, dacă plâng în timpul interviului. Deja ne-am obișnuit după intonația vocilor. Dacă plâng, dacă îi simțim mai agitați, dacă vorbesc mai repede. Pe parcursul internării pot să apară tot felul de gânduri și atunci ne contactează ei.
- Și mai sunt situații când medicii de gardă ne contactează, dacă îi observă în timpul vizitei că sunt mai anxioși, mai deprimați.
Acum, în ultima perioadă, pacienții plâng foarte mult. Chiar în perioada asta pentru asta îi monitorizez.
- Și bărbații?
- Da. Sunt pacienți care verbalizează și pacienți care nu verbalizează fricile. Nu vreau să generalizez, dar de foarte multe ori bărbaților le este rușine să vorbească. Apoi neagă. Negarea e primul stadiu. Și unora nu le place că sunt vulnerabili și atunci preferă să nu vorbească despre asta, că nu-i confortabil pentru ei.
- Ce faceți cu pacienții care nu verbalizează? Cum vă dați seama de starea lor emoțională?
- Nevăzându-i, este foarte, foarte greu să îi depistăm. Ne mai ajută colegii noștri medici. Văd că ceva nu este în regulă cu ei și ne sună. Sau mai sunt situații în care sunt internați în familie și atunci mă contactează soția sau soțul ori fiica. Am avut, de exemlu, o familie în care nepoata ne-a contactat și a zis: „Vedeți că ceva nu e în regulă cu mătușa și unchiul”.
„Încercăm să-i smulgem din partea negativă a gândirii lor”
- Cei care vorbesc, ce vă spun, ce vă povestesc?
- În primul rând e frica de boală, de evoluția ei. Este sentimentul de singurătate, de izolare. „Trebuie să stau aici, nu știu cât”. Noi încercăm să îi ancorăm în prezent și să le arătăm că e, de fapt, determinată perioada de timp. Cam în două săptămâni se fac bine, dacă nu sunt cazuri grave.
Apoi sunt pacienții cu patologii asociate, care se gândesc că pot să dezvolte forme grave ale bolii, că asta au tot auzit: dacă ești supraponderal, ai boli cardiace, clar o să faci o formă gravă. Ceea ce s-a demonstrat că nu e o regulă. Și atunci încercăm să le arătăm că sunt și cazuri în care pacienți cu boli asociate dezvoltă forme ușoare ale bolii. Încercăm să-i smulgem din partea negativă a gândirii lor.
Exerciții pentru bolnavii cu anxietate
- Și contează pentru oameni să audă lucrurile astea?
- Să știți că da. În decursul acestor luni au fost cam 2-3 pacienți pe care nu i-am sunat de cum s-au internat. Vreau să zic că și-au luat numărul de la colegii de salon și ne-au sunat ei. În urma analizei acestor erori, îmi dau seama că îi ajută. Faptul că ei ne caută arată asta.
Un alt exemplu. Am avut o pacientă, pe care m-au rugat colegii mei să o sun, că au văzut că ceva nu e în regulă cu ea. Dânsa era cu o tulburare anxioasă în spate, în prezent neavând nevoie de tratament, dar s-au accentuat stările de anxietate. Cu doamna respectivă am făcut un exercițiu:
<strong>Am făcut un sertar în care să arunce toate gândurile negative și le-am încuiat acolo și i-am zis „cheia rămâne la mine până a doua zi”. Imageria asta oarecum a funcționat pentru că a doua zi, când am sunat-o, mi-a zis „să știți că au rămas gândurile acolo, nu au mai ieșit de acolo”</strong><em><strong>. </strong></em><strong>Ne Încercăm să găsim diverse strategii.</strong>
- Cu câți pacienți discutați?
- De exemplu, ieri am vorbit cu 7 pacienți. Noi vorbim cu toți care se internează în ziua respectivă, plus cei pe care îi avem în monitorizare. Nu toți pacienții au nevoie. Sunt oameni care acceptă situația.
- Ce mai urmăriți când monitorizați pacienții?
- Ne mai interesează suportul socio-familial. Dacă au prieteni, familie, grup de suport. Dacă au nevoie de ceva, are cine să le aducă? Sunt situații în care un membru al familiei e internat, celălalt rămâne acasă în carantinare sau izolare. Și atunci e important să fie cineva care să le aducă alimente sau ce au nevoie. Dacă nu, apare iar un stres asociat.
Mai sunt situații în care sunt părinții internați la noi, unul sau ambii. Și atunci rămân copiii acasă.
Mamele sunt cele care se îngrijorează. Uneori sunt atât de îngrijorate, încât nu mai reușesc să doarmă. Trebuie văzut ce soluții găsim pentru ei.
- Se preocupă mai mult de copiii rămași acasă decât de boală?
- Da! Ei sunt în spital, copiii au rămas acasă. E destul de des întâlnită situația asta. Îmi spun: „are 14, 15 ani, dar tot e copil. Are grijă, dar totuși”.
Sau situații în care sunt familii internate și se negativează pe rând. Și cel care pleacă se tot întreabă ce se întâmplă cu cel care rămâne, care încă are simptome și e pozitiv. Noi le-am zis că, dacă au nevoie și după externare, le oferim suport psihologic în continuare, pot să vină la cabinet sau putem să facem în continuare telefonic. Am mai avut cazuri care ne-au căutat.
- În România persistă frica asta că, dacă merg la psiholog, sunt „nebun”. Ați observat-o la pacienții cu care intrați în contact?
- Da, era frica asta. Dar să știți că nu am mai observat-o acum. Probabil din cauza faptului că s-au lovit de necunoscut.
Frica fundamentală e frica de necunoscut, de fapt, pentru pacienții cu COVID. Noi îi sunăm. Poate nu vor să vorbească la început. Dar le punem întrebări și încep să-și dea drumul. Încet, încet, încet. „Stai puțin că e un lucru bun ăsta”. Automat, contactându-i, noi le ușurăm calea.
„Să nu creadă că, dacă ajungi să vorbești cu un psihiatru sau psiholog, gata, totul e năruit”
- În cazul unor pacienți, sănătatea mintală se deteriorează foarte tare. Ce credeți că ar ajuta în astfel de momente?
- În primul rând să accepte că oricare dintre noi putem să dezvoltăm o frică mai accentuată față de situația asta. Dacă apare o anxietate, o tristețe accentuată, dacă încep să nu doarmă cum trebuie, să nu ezite să contactez specialiștii, psiholog, psihiatru. Să nu creadă că, dacă ajungi să vorbești cu un psihiatru sau psiholog, gata, totul e năruit. Nu.
E o perioadă dificilă pentru toți. Pandemia prin care trecem noi este o situație atipică, generatoare de stres. Cred că toți suntem un pic altfel decât am fost în 2019. Deci, să accepți asta și să ceri ajutor atunci când ai nevoie.
Asistență psihologică pentru pacienții de la ATI
- Lucrați și cu pacienți de la ATI?
- Ei nu pot vorbi, dar comunicăm prin mesaje. Trimit câte un emoticon. Am acum, de exemplu, un pacient la ATI pe care îl monitorizez. Îl întreb, cum te simți? Și îmi zice: „mai bine decât ieri”. Eu sunt bucuroasă că are reacția asta și îmi scrie două rânduri. Cu ei e foarte greu de relaționat pe telefon. Vorbim mai mult cu familiile lor.
- Împreună cu colegii noștri, medici psihiatri, ne-am organizat să le oferim asistență psihologică și după externare. Sunt cazuri care au nevoie. Atunci le spunem că ne pot contacta. Au numerele noastre. Știu unde să apeleze.
- Cadrele medicale cum se simt? Apelează la dumneavoastră?
- Oboseala asta, cu toții cred, am ajuns cu ea la un platou și mergem din inerție. Am avut ședințe de instruire cu personalul, în care le spuneam că e musai să aibă jumate de oră pe zi în care să se relaxeze și să fie jumătatea de oră doar a lor. E greu, dar nu imposibil.
<strong>E important să te rupi de tot, să nu te mai gândești, să fii în zona ta de liniște. Dacă îți place să croșetezi, croșetează, dacă îți place să scrii poezii, scrie poezii. Mergem foarte mult pe partea de creativitate în această perioadă.</strong>
- Cred că asta ar fi important pentru noi toți în perioada asta, nu?
- Da, cred că ar trebui să învățăm să devină un stil de viață. Eu am tot spus, în orice rău e și un bine. Sunt ferm convinsă că, dacă avem capacitatea de a vedea lucrurile pozitive, din toată negura care ne înconjoară, cu ele vom rămâne pe viitor și o să ne fie lecții de viață peste ani.
![Raiul pe pământ! Mirela Vaida trăiește într-o casă de vis, cu 5 camere, perete de sticlă spre pădure și piscină de 30.000 €. Cum arată locuința vedetei [GALERIE FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/zgXk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlLzlocWV1SVFQTU5YSGFPdVJ5dEhmRnhFdU5tZWk1cmNRUWR1YzZzYlcuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
