Psihologul Libertatea, despre psihologia patriotismului mioritic. Cât de autentică este iubirea de ţară la români în comparaţie cu alte naţiuni
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Parade militare, petreceri de stradă, mici pe grătar şi discuţii despre ce a însemnat Marea Unire pentru români. Toate acestea sunt în acest an amplificate de faptul că se împlinesc 100 de ani de la momentul în care, la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, provinciile Banat, Transilvania, Basarabia, Bucovina, Crişana, Maramureş şi Sătmar s-au unit cu Regatul României.
Americanii trec prin asta pe 4 iulie, francezii pe 14 iulie, iar germanii pe 3 octombrie. Este atât motiv de sărbătoare, cât şi de mândrie naţională sau patriotism.
Psihologul Cezar Laurenţiu Cioc explică prin ce se deosebeşte patriotismul românesc de cel al altor naţiuni.
Din punct de vedere psiho-sociologic, patriotismul, ca şi concept general, reprezintă o combinaţie de sentimente referitoare la legătura afectivă pe care cetăţenii unei naţiuni o au pentru ţara lor.
Termenul în sine provine din latinescul Patria, care însemna locul tatălui sau locul părintelui. În ziua de azi, patriotismul se deosebeşte de naționalism sau de xenofobie, prin faptul că se referă mai mult la apartenenţa proprie la un anumit teritoriu, decât la atitudinea faţă de oamenii străini din acest teritoriu.
Patriotismul are manifestări şi intensităţi diferite la fiecare naţiune în parte. Din perspectivă strict psihologică, patriotismul se referă la ceea ce psihologii numesc "gen proxim".
Acesta este o noţiune din literatura de specialitate care face referire la tendinţele oamenilor de a aprecia ceea ce au în apropiere mai degrabă decât ceea ce este la distanţă sau exterior lor. Altfel spus, vine natural minţii omului să aprecieze şi să se ataşeze de ceea ce are aproape, decât de ceea ce e la depărtare.
Oamenii se referă la genul proxim prin expresia "Avem ceva în comun". Aceasta este teoria general, însă la românii din ziua de azi, ea are unele particularităţi cauzate în special de viaţa în regimul comunist.
La români, ce este al tuturor, este încă perceput ca fiind al nimănui. Ţara însăşi face parte din această categorie.
Genul proxim de care sunt ataşaţi emoţional românii este reprezentat de casa lor şi de imediata vecinătate a familiei şi apropiaţilor, şi NU de ţară. Ţara e a tuturor… deci a nimănui.
Individul român nu percepe ceea ce este comun ca fiind şi al lui, si deci şi responsabilitatea lui. Aşa se explică de ce românii aruncă gunoiul pe stradă. Strada nu e a lui.
De aceea, gardurile românilor sunt atât de înalte. Unele vile sau case au garduri de trei metri sau peste. Tocmai pentru a face o distincție foarte clară între ceea ce este al lor și ceea ce nu este al lor.
Aşa se explică de ce românii afirmă cu ușurință că ar pleca din ţară. Țara nu îi reprezintă.
Acesta este motivul pentru care românii încă aruncă pe jos cojile de seminţe. Ce este comun, nu e al lor. Pentru români, "aproape" nu înseamnă ţara, ci casa şi familia.
La japonezi sau la elvețieni, lucrurile stau altfel. Dacă o hârtie cade accidental pe stradă, primul trecător se opreşte, o ridică şi o aruncă la coş. La aceste naţiuni, genul proxim afectiv include şi spaţiul comun, deci şi ţara. Acolo, oamenii au convingerea adânc înrădăcinată în psihic că ţara este responsabilitatea fiecărui individ în parte.
Noi, românii, nu avem această convingere. Multora ni se trage din perioada comunismului, în care ţara ne-a luat tot ce aveam şi nu ne-a dat nimic înapoi decât propagandă lipsită de realitate.
În acele decade comuniste, ţăranul căruia i s-a luat pământul de la câmp, vaca, oaia, porcul şi calul din curte spre a fi colectivizate, a dobândit o ostilitate subconştientă uriaşă faţă de noţiunea de ţară. Tăranul a transmis această ostilitate şi urmaşilor săi şi acesta este unul dintre motivele pentru care ţara însăşi nu intră azi în genul proxim emoţional al multor români.
Noi percepem gestul americanilor de a sta cu mâna pe inimă când se cântă imnul ca pe un gest teatral, dar pentru americani nu este aşa. Lor, însă, ţara nu le-a luat nimic din ce aveau, ci le-a oferit posibilitatea urmăririi fericirii şi a visului american.
Nouă, în trecut, turcii ne-au cerut tribut, ne-au cotropit, ne-au mâncat vitele şi oile, fapt pentru care am rămas atât de ataşaţi de carnea de porc, singurul care ne mai rămânea în bătătură.
Nouă, comuniştii ne-au luat demnitatea şi liberul arbitru, totul sub pretextul binelui comun al ţării. Generaţii de români au crescut cu ideea că individul nu înseamnă nimic. Cum poate, credeţi, să iubească acest individ o ţară pentru care nici el, nici antecesorii săi nu au însemnat nimic în multe contexte istorice?
Astăzi, cum poate românul iubi o ţară căreia Uniunea Europeană îi spune, cu subiect si predicat, prin MCV, că aleargă în direcţie opusă faţă de valorile europene?
Cum poate românul iubi o ţară pe care o simte monopolizată de un grup restrâns de oameni din fruntea ei, care o mână ca pe o turmă înspre înapoi, nu înspre înainte?
Cum poate iubi românul o ţară în care miniştrii sunt numiţi în funcţie tocmai pentru că au atitudine de vasali, psihic slab şi aptitudini inexistente pentru funcţia şi domeniul respectiv? Iată că totuşi poate!
O face în modul său particular în care a făcut-o în ultimii 28 de ani: bucurându-se mai mult de atmosfera de petrecere, de parada militară, de masa oferită gratuit de primării şi de micii de pe grătar.
E o formă de patriotism axat mai mult pe beneficii concrete şi pe timp petrecut în manieră plăcută decât pe emoţii înălţătoare.
La mulţi ani, România!
Foto: Vlad Chirea
![A aruncat toate hainele la 60 de ani! Salma Hayek s-a scăldat goală pușcă în ocean: «60 și recunoscătoare» [15 FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/rkek9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlL055dEY3MU9FaHlrVFpONU54dkdhdVZ1Z3dkZlJKcU5XNjNQQkdhM2kuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
