Putin, prezent în oraș în momentul atacului

Oficialii de la Kremlin au confirmat că Putin se afla la Soci în momentul atacului. Cu o zi înainte, el participase de la Soci la un summit online al uniunii BRICS.

„Programul președintelui este neschimbat. Acesta este implementat conform planului”, a spus Peskov.

Jurnaliștii notează că un avion prezidențial Il-96-300PU, cu numărul de înmatriculare RA-96024, aterizase la Soci cu câteva ore înainte. Potrivit Flightradar24, aeronava se afla încă acolo după atac.

Soci găzduiește reședința oficială Bocharov Ruchey, unde Putin obișnuia să petreacă săptămâni întregi. După intensificarea atacurilor cu drone însă, liderul rus a început să evite șederile mai lungi, preferând să doarmă la bordul avionului prezidențial.

Victime și pagube raportate

Potrivit publicației ucrainene Noua Voce a Ucraineia, guvernatorul regiunii Krasnodar, Veniamin Kondratiev, a confirmat că fragmentele unei drone au lovit o mașină, ucigând un bărbat. Cel puțin șase case private au fost avariate în atac. Ministerul rus al Apărării a susținut că apărările antiaeriene au doborât în acea noapte 31 de drone ucrainene, dintre care 15 deasupra Mării Negre și două în regiunea Krasnodar.

Ca măsură de securitate, Rosaviatsiya a închis temporar aeroportul din Soci între orele 2.38 și 3.06.

Nu este primul atac asupra zonei. Pe 28 august, fragmente ale unei drone au căzut în orașul Gelendzhik, provocând un incendiu în apropierea palatului lui Putin de pe Capul Idokopas. Focul a fost stins abia după patru zile.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.