Este alertă la Slobozia, Ialomița, după ce rămășițe umane ar fi fost descoperite lângă o locuință. Polițiștii, însoțiți de câini de urmă, cercetează zona. Alarma s-a dat sâmbătă, 31 ianuarie, în jurul orelor 09.00, când o persoană care își plimba câinele a sunat la 112.
Aceasta le-a spus polițiștilor că a observat rămășițe, posibil umane, lângă o locuință din municipiul Slobozia, în cartierul Tineretului.
La fața locului s-a deplasat o echipă operativă complexă pentru efectuarea cercetărilor și stabilirea situație de fapt.
„Imediat au fost demarate căutări în zonă, de către 40 de polițiști, jandarmi și polițiști locali precum și de două echipe canine, una specializată pentru prelucrarea urmei de miros și una pentru detectarea cadavrelor. A fost verificată o suprafață de 122 de hectare, nefiind identificate aspecte care să conducă la soluționarea cauzei. La activități a fost utilizată și drona Poliției Locale Slobozia”, au transmis reprezentanții IPJ Ialomța într-un comunicat de presă.
Cercetările în acest caz sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia.