Războiul care nu se uită niciodată: „Am crescut într-unul din cele mai devastate orașe din Balcani. Acum mi-e teamă mai mult pentru copilul meu, pentru soție”

Vorbește limba română aproape perfect, mărturisind că a avut nevoie de opt-nouă luni pentru a deprinde graiul acestei țări ce i-a devenit, practic, a doua casă. 

Adnan Aganovic, ajuns la 34 de ani, a sosit în 2013 în România, la FC Brașov, apoi a jucat pentru Viitorul, FCSB și, din august 2020, este la Sepsi Sfântu Gheorghe. A început în orașul de sub Tâmpa, a închis acum cercul, întrucât și acum, de data aceasta cu soția și cu băiețelul cuplului de 3 ani, locuiește tot la Brașov, urbe aflată la 20 de minute de Sfântu Gheorghe, unde merge doar pentru antrenamente și meciuri. 

Mijlocașul ofensiv nu este doar unul dintre cei mai vechi străini care au adunat meciuri în Liga 1, dar și unul dintre cei mai apreciați. Este un fotbalist de calitate, dar și un caracter apreciat de către colegi și adversari. Chiar dacă a mai fost plecat în Turcia, în Grecia și în Cipru s-a întors în Liga 1, apreciat fiind la acest nivel. 

Libertatea: Adnan, cum este viața ta și a familiei în România?
Adnan Aganovic: De la bun început îți spun că sunt un om norocos. Am locuit în orașe frumoase, Brașov, Constanța, București și Sfântu Gheorghe. Unele localități din România nu sunt chiar atât de frumoase. Eu am doar cuvinte la superlativ pentru români și despre viața mea de aici, e totul mai mult decât OK.

– Ce știai despre România înainte să ajungi aici?
– Nu prea multe, dar m-am interesat încă de atunci, din 2013, despre istoria României. Eu sunt pasionat de istorie, îmi place să știu cât mai multe despre diverse țări pe care le văd. Am citit despre revoluție, am văzut documentare, acum cred că știu destul de multe lucruri despre voi. Câteva personalități, precum Mihai Viteazul, Ștefan cel Mare, Vlad Țepeș, știu că ați suferit mult din cauza comuniștilor. Am făcut o comparație între Ceaușescu și Tito, dar parcă dictatorul din Iugoslavia a fost mai bun decât al vostru, era mai bine în zona noastră.

– Vorbești bine limba română, cât ți-a luat să o înveți?
– Cam 8-9 luni, atât mi-a luat. (râde) Cam cât să naști un copil, practic, și eu am deprins o altă viață, întrucât ți se deschid noi orizonturi când înveți o limbă străină. Eram la Brașov, singur cu mulți jucători români, un tânăr la 24-25 de ani, trebuia să mă descurc cumva. M-au ajutat colegii, în special Mugurel Buga și Andrei Cristea. Eu am învățat singur, fără cursuri, cu colegii, cu taximetriștii, cu oamenii de pe stradă.

– Ai vreo expresie preferată?
– Nu e una în mod special, dar multe cuvinte mi s-au părut ciudate la început. Cum sunau. Am învățat chestii legate de meseria mea, de fotbal, râdeam că „minge” din română nu are nicio treabă cu „lopta” din croată.

Amintiri din frig și zăpadă

– Unde te-ai simțit tu cel mai bine?
– La domnul Hagi, la mare, la Viitorul, cum se numea clubul pe vremea aceea. Dânsul este un om pozitiv, deschis, pot spune că a fost mentorul meu. Mi-a plăcut peste tot unde am trăit în România, dar la Constanța m-am simțit bine și fotbalistic, plus domnul Hagi care e un supraom.

– A contat mult și apropierea de mare, tu fiind din Dubrovnik?
– Clar. E foarte greu să stau în locuri cu temperaturi mici. La Brașov, m-am adaptat foarte greu la frig. Și-acum în decembrie, ianuarie, parcă sunt alt om, dar cât de cât mă simt OK. În prima iarnă la Brașov a fost teribil, n-o să uit în viața mea. Această iarnă a fost o joacă în comparație cu ce a fost atunci. Am prins o zi de minus 20 de grade Celsius, cu teren înghețat, era ceva ce nu-mi explicam, îmi înghețase și mintea. Nu mai prinsesem așa frig în viața mea.

– Cum a fost prima iarnă la zăpadă?
– Când mi-au înghețat picioarele, am întrebat doctorul dacă e normal, dacă nu-mi risc viața. După aceea, te obișnuiești. E frumos când ninge, mai ales dacă stai în casă și privești afară.

Diferențe între București, Constanța și Brașov

– Ce le-ai recomanda croaților să viziteze în România?
– Aveți multe locuri frumoase. Brașov oraș foarte fain (n.red cu accent ardelenesc). Zona de Transilvania, chiar și Covasna, mie îmi plac mult.

– Unde ți-au plăcut oamenii cel mai mult în România?
– Peste tot, chiar sunt de apreciat. În București este trafic, lumea pe fugă, totul e pe viteză, haotic, acolo nu prea înțelegi cum stă treaba. Plus că, la FCSB, aveam baza la Domnești, îmi lua o oră și ceva până la antrenament, faptul că mergi mult în Capitală este un pic cam stresant. La Constanța era liniște de auzeai valurile. Eu mă și simt bine la mare. Personal, am fost foarte liniște la Constanța, probabil, fiindcă mergeam să mă liniștesc zi de zi la mare. La Brașov este foarte bine de trăit. România nu mi-a cauzat niciodată vreo problemă, oamenii foarte deschiși, au aceeași mentalitate ca și croații, ca restul balcanicilor.

– Ai luat în calcul să investești într-o proprietate aici?
– M-am gândit și eu, la vârsta mea, la 34 de ani, la orice posibilitate. Încă nu sunt decis, nu știu ce se întâmplă în viață niciodată. Poate rămân aici. Soția e din Slovenia, din Koper, la granița cu Italia, voi, românii, treceți pe acolo când mergeți spre Bergamo, spre nordul Italiei. În funcție de ceea ce vom face din vară încolo, ne vom gândi dacă să investim aici.

„Au urcat prețurile la voi, ne prindeți din urmă”

– Ce le-ai recomanda românilor să viziteze în Croația?
– Sunt multe orașe frumoase, precum Split sau Dubrovnik-ul meu sau chiar Istra, deși în limba română este acel cuvânt urât pentru denumirea orașului. Chiar mă amuzam cu colegii români, le ziceam: ”Să te duci în P…!”, apoi le explicam că le recomand localitatea. În fine, eu v-aș recomanda insulele, cum este Hvar, mergi cu vaporul de la Split, o minunăție. Apoi, mai este parcul național de la Plitvice, cu lacul, cu cascade, un miracol al naturii.

– Prețurile cum mai sunt, comparativ între cele două țări?
– În acest moment, nu mai sunt diferențe așa mari. În urmă cu 8-9 ani, da, România era mult mai ieftină, dar au urcat mult prețurile la voi, și la imobiliare, și la magazine. Totuși, în Croația e un pic mai scump. Știți cum e? Etalonul e Germania, Austria se ia, ca prețuri, după nemți, Slovenia după Austria, iar noi după Austria. Cunosc bine și Slovenia, am jucat acolo, iar soția e de acolo. Oricum, Slovenia e cea mai bine organizată și dezvoltată țară din estul Europei, ajutată și de faptul că nu au fost conflicte acolo.

– Cum se mai trăiește la voi?
– E bine că încă am rămas la kuna, moneda noastră națională, dacă venea euro la putere era mai grav, întrucât creșteau prețurile. Sper să nu se ajungă prea curând la moneda euro, pentru omul de rând nu va fi comod.

– Poți numi trei lucruri care îți plac la români?
– Mâncarea, talentul nativ, gândindu-mă la tinerii care se lansează în fotbal la Academia lui Hagi, căldura oamenilor.

– Despre mâncare, ce-ți place, cum te împaci cu ea?
– Îmi place toată mâncarea de la voi. E ca a noastră, nu am avut nevoie de perioadă de acomodare. În Turcia mâncarea era greoaie, iar acest lucru îmi crea un disconfort. Parcă acolo carnea avea un gust altfel, pur și simplu nu m-am acomodat. Parcă prea grea, mie îmi place mâncarea mai ușoară. Văd că voi puneți accentul pe sarmale, pe mămăligă, noi suntem mai buni pe cevapi, micii cum le ziceți voi, și pleșcavița, un fel de burger, de chiftea.

Își face prieteni prin intermediul copilului

– Ți-e dor de ceva anume din țara ta?
– Familia e destul de departe, totuși. Când mergi din București, zboruri cu două escale, pierzi toată ziua. Dacă ai zece zile libere iarna, două-trei zile pe drum. Bine că soția și băiatul sunt cu mine, aici.

– Cum s-au acomodat?
– Foarte bine. Copilul e la grădiniță, învață și limba, are colegi și prieteni români, când vine acasă sau la grădiniță se joacă cu Dragoș, cu David, cu toți copiii. Astfel, ne mai împrietenim și noi cu o serie de români.

Șase ore și jumătate Brașov – aeroportul Otopeni

– Există ceva care de care să-ți fie teamă în România?
– Traficul. Când mergem la drum lung. Ultima dată am făcut șase ore și jumătate de la Brașov la aeroportul Otopeni, am doborât orice record posibil, acum în iarnă, când am fost să-mi iau soția și copilul, reveniți din Slovenia. Îngrozitor de mult pentru un drum de o oră și jumătate, două ore maximum.

– Cum este viața în pandemie?
– Nu mă uit la știri, că mă ia capul! Doar ce vorbesc cu colegii sau cu prietenii, ocazional. Nu sunt curios, eu sunt pe drumul meu.

– Adică?
– Toată viața am fost așa! Nu mă interesează ce se întâmplă pe glob, că nu pot eu schimba lumea. Și cu subiectul acesta, coronavirus, nu mă bag în discuții, colegii îmi spun ce se întâmplă. Îmi văd de viața mea. E ciudat, nu e bine pentru fotbal, sport, economie, dar nu ai ce face. Doar îți bați capul, te umpli de chestii negative, ești un fir de nisip într-un ocean. În Cipru, primele luni, acolo m-am mai interesat, era la începutul pandemiei, apoi în vara 2020 m-am întors în România și nu mi-am mai bătut capul.

Copilărie marcată de împușcături și bombardamente

– Te înspăimântă situația din Ucraina?
– Aici, e o chestie un pic cam sentimentală. Am trăit momente de război, de conflict, când eram copil, iar Dubrovnik-ul a fost devastat, poate cel mai lovit oraș din Balcani cred, nu vreau să mai trăiesc așa ceva. Aveam 4 ani când au început bombardamentele, au durat apoi vreme de 4 ani, ocazional. Am căpătat o teamă de război, îți dai seama. Deși nu eram prea conștient atunci, dar mi-e teamă pentru copilul meu mai mult, pentru soție. Am avut ceva victime în familie, chiar dacă nu rude foarte apropiate. Dar am auzit împușcături, am auzit bombardamente, teribil!

– Cum ești tu ca om?
– Sunt un om pozitiv, cu gânduri bune. Încerc să nu mă încarc cu lucruri negative, să nu atingă chestiile astea. Sunt deschis și prieten cu toate națiile, cu oameni de toate culorile, îmi place pacea. E loc pentru toată lumea pe planeta asta. Cel mai bun prieten mi-e Bojan Golubovic, cu care am fost și la FCSB, el fiind sârb cu origini bosniace, ca să vă dați seama. În condițiile în care sârbii ne-au bombardat în copilărie. Eu am prieteni peste tot. Sunt de părere că oameni buni și răi sunt de toate națiile, de toate culorile.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro