Vămuirea vameşilor, răzbelul cu surle, trâmbiţe şi televiziuni, ca mai toate spectacolele anticorupţie româneşti, pare a se apropia de final de stagiune. Deocamdată, de la Siret, Stamora Moraviţa şi Naideş au fost încătuşaţi vreo 100 de pioni (dar vom vedea câţi şi cât vor rămâne în celule), au fost puşi sub anchetă şi vreo doi nebuni. Lucrurile au început să reintre în rutină. La Siret a şi fost prinsă şefa unei periculoase bande de contrabandişti, o babă care încerca să treacă graniţa cu câteva pachete de ţigări ascunse parşiv în coaja unor pâini golite de miez şi cărate cu o paporniţă.
La vămi, nu-i aşa?, se şi simte un suflu nou şi viguros… Amuzant, dar acest circ a fost luat în serios până şi de un înalt oficial UE, păcălit de mediatizarea lui. Luni, într-un interviu tip “nu-i aşa că…?”, publicat de un cotidian, preşedintele Băsescu a tras şi el oarece concluzii. În primul rând că nu există legături directe de transfer de şpagă de la frontieră către vreun om politic. Aşa că, s-ar putea citi printre rânduri, să-şi înghită limba cei care susţin că vârful piramidei ar trebui căutat “într-un anume partid”, deşi, e concesiv preşedintele, numirile în vămi se fac politic. Dar capii răutăţilor trebuie găsiţi printre liderii de sindicat, nu printre demnitari şi politicieni. Una peste alta, acţiunea fâsâie. S-a oprit la scotocirea sacoşelor şi a portbagajelor. Nu a ajuns nici la Giurgiu, nici la Albiţa, nici, mai ales, în portul Constanţa. Nici la vămile din interiorul ţării. Nu suflă nimeni un cuvânt despre contrabanda cu petrol, cu băuturi şi, mai cu seamă, cu legume şi fructe, după cum sunt trecute cu vederea ţigările aduse cu tirul. Or, de acolo, din aceste domenii îşi trag osânza angrosiştii şi marii contrabandişti, de acolo se pot dedulci politicienii şi grangurii din Fisc, nu din cartuşele din care sunt lăsaţi să-şi facă vile, ca să nu toarne marile afaceri, vameşii de rând.
Găinăriile, chiar zilnice şi ştiute de micii contrabandişti, nu sunt decât fumul de ţigară în care se ascund Regina şi Regele. Care, la rândul lor, nu sunt o persoană sau două, ci structuri bine conduse, ce ştiu să dea tunuri, dar şi să sacrifice – “Toleranţă 0 în privinţa corupţiei!” – o mână de zglăvoci