REPORTAJ. Cum se vede războiul în satul clujean Bucea, înfrățit cu orașul-martir Bucha: „De pe Antena 3 aflu că rușii sunt la 40 de kilometri. Mut pe România TV și zice că sunt la 20”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Între Bucea, satul românesc aflat la limita dintre județele Cluj și Bihor, și Bucha, orașul ucrainean care a fost scena atrocităților comise de armata rusă, sunt în jur de 1.000 de kilometri. Apropierea celor două nume le-a adus însă, pentru o zi, în același context. Unul cu accente, pe alocuri, de parodie.
Cuprins:
O adresă de la Prefectura Cluj trimisă la Primăria Negreni, centrul comunei din care face parte Bucea, a stârnit o nedorită agitație: o delegație din partea Ambasadei Ucrainei și una din partea Asociației tinerilor ucraineni din România urmau să ajungă în sat, duminică, 8 mai, după prânz, pentru un eveniment care să consfințească simbolic înfrățirea între partea românească și cea ucraineană, între Bucea și Bucha. Or, solidaritate în sfânta zi de odihnă nu s-a mai pomenit nicăieri, duminică e fiecare lângă grătarul lui. „E musai că trebuie făcut”, s-a transmis de la „stăpânire”.
Astfel, duminică dimineață, chiar în timpul slujbei, l-am găsit pe Adrian măturând în fața Monumentului Eroilor din Bucea. Două tunuri îndreptate spre biserica de peste drum încadrează un obelisc pe care sunt inscripționate numele celor căzuți la datorie. La bază e gazon artificial. „Omul de serviciu” știe că urmează să sosească oaspeți de seamă și pregătește terenul cu mătura și sapa. A auzit de masacrul din Bucha ucraineană, dar recunoaște că nu prea are timp să se uite la știri. E prins cu munca, însă nu se plânge. „Sunt tineret o grămadă care nu vor să muncească deloc, îi bine cât trăiește tata și mama lor. Io m-aș îmbolnăvi sigur să stau așa cu mâinile-n sân”, explică.
Războiul e o realitate îndepărtată, n-ajunge la noi, e convins. „Da nu s-o gătat amu'? Mai ține încă? Zicea cineva, om cu capu' pe umeri, că poate să-i deie drumul la aia de ne omoară pe toți. Zice că-s trei persoane de știu codul ăla. Ceva bombă, nucleară, așa-i că bine zic?”, se întreabă omul bun la toate din Bucea.
A venit „slugă la vaci și la fân”, acum are casa lui
Spune că e mândru că poate contribui cu ceva în comunitatea care l-a adoptat în urmă cu peste treizeci de ani. Copil orfan, a ajuns la Bucea prin anii '90, în vacanțele școlare la început, ca „slugă la vaci și la fân”. A stat o vreme în chirie, până când preotul din sat l-a ajutat să-și facă o casă a lui. Acum, la 46 de ani împliniți, simte că aparține, în sfârșit, unui loc.
Îi pare rău că nu poate unge cu ulei de in vulturul din vârful obeliscului. O face numai de ziua Eroilor și zice că atunci lucește ca brățara metalică de pe mâna lui în bătaia soarelui. „Vezi ce scrie acolo?” și arată spre monument. „Nihil sine Deo, nimic fără Dumnezeu. Așa și este”.
„Vă recomand sicriul Boston degrade cu două capace”
Dar adevărul e că în Bucea aproape nimic nu se face fără să treacă prin mâinile lui Adrian. „Flux continuu îs ocupat. Oamenii știu că mă pricep la toate, nu pot să ajung pe la toți, că n-am cum. La pomi, la vie, la betoane, tăt ce există fac”. În plus, Adrian e angajat la o fabrica de sicrie, într-un sat din zonă, Valea Mare de Criș. El și colegii lui ar produce adevărate „nave spațiale” din lemn de gorun, brad, plop, arin sau fag. „Gorunu-i cel mai tare. Vă recomand sicriul Boston degrade cu două capace, 54 de milioane cu TVA cu tot. Nu pleci oricum pe ultimul drum. O murit ceva om important acuma recent. 8 preoți or fost la slujbă. Când au văzut sicriul or știut că noi l-am făcut, o bijuterie! Producem și pentru export. Acu' am avut o comandă, 200 de kilograme o avut omul. Îți dai seama ce comandă de sicriu? Cât o ladă de hambar, l-or pus în groapă cu buldoexcavatorul”, a mai spus Adrian.
După ce a făcut lună și bec în jurul monumentului, păstrătorul ordinii și curățeniei în Bucea s-a odihnit pe țeava unui tun. „Să ne iubim pe tunuri”, e de acord Adrian cu tizul său, poetul (Adrian Păunescu, n.red.). Se salută cu domnul Virgil, născut la Bucea și pensionat după ce a muncit în industria auto - subansambluri - la Oradea. Acesta își așteaptă nevasta să iasă de la slujbă și poartă un tricou cu un mesaj care explică cine e șoferul: „N-am nevoie de Google, nevasta mea le știe pe toate”.
Știe însă și domnul Virgil câte ceva. „Nu ajunge războiul la noi, suntem protejați de NATO”, e convins. Insistă că mesajele de la Kremlin sunt „absolut ridicole”, iar el, după ce a trăit cu „gogorițele” lui Ceaușescu nu mai poate pleca după fentă. „Păcat că mor oameni nevinovați, e o tragedie. Rușii îs închiși acolo, supuși tot timpul la minciunile de la Kremlin. Noi n-am trăit în prostire atâta vreme? Și de abia ne revenim”, adaugă, dar pomenește imediat de canalele noastre de informare. „Televiziunile de știri. Dau pe Antena 3 și aflu că războiul e la 40 de kilometri. Mut pe România TV și zice acolo că e la 20 de kilometri și pun și semnul exclamării de trei ori. În același timp, vezi imagini din toată țara, de la mare la munte, toată lumea se distrează la chiolhanuri. Ce să mai priceapă omul?”, e supărat Virgil. În discuție se amestecă un alt pensionar din Bucea. A lucrat la fabrica de scaune din localitate.
Pe vremuri avea și 600 de angajați care lucrau în trei schimburi. De scaunele de la Bucea s-a lipit chiar și o reputație internațională, dar între timp s-a ales praful, povestește omul.
În zonă mai apar turiști. Se opresc să vadă biserica din lemn din vârful dealului, ridicată la 1791. La coborâre, încearcă ușa de la Muzeul Satului. O găsesc închisă și nimeni nu știe să le ofere indicații despre cum ar putea să facă o vizită.
Un preot supărat
În biserica cea nouă, slujba e aproape gata. Preotul Mircea Dejeu susține „cuvântul de învățătură”. E Duminica femeilor mironosițe, „cinstitele femei ce au venit la mormântul Mântuitorului cu miruri”. Preotul citează din cineva care ar fi afirmat că „ar putea transforma întreaga lume cu o generație de mame bune”. Îl cheamă apoi în ajutor pe Nicolae Iorga, care ar fi spus că nu Mihai Viteazul sau Ștefan cel Mare ar fi repurtat victorii importante pentru istoria noastră, ci mamele lor sunt „adevărații învingători, că au știut să-i crească viteji și iubitori de țară”.
Părintele aplică aceleași exigențe și prezentului. E ușor scârbit: „Mamele, acum, preferă să-i lase pe cei mici cu telefoanele, cu tabletele. Nu-și fac timp pentru copii să-i învețe o rugăciune, să-i ducă de mânuțe o dată sau de două ori pe lună la Sfânta Biserică”. Tații sunt exceptați de la participarea la educarea copiilor. „Dacă mamele n-or avea timp, poate s-or ocupa bunicele”, mai spune Dejeu.
În orice caz, părintele cere mai mult. Chiar mai mult decât pretindea în urmă cu 10 ani când, din poziția de gestionar a două case de ajutor reciproc, oferea credite enoriașilor cu o dobândă de 14 la sută. Când a încercat să execute silit pe unul dintre rău-platnici, cazul a ajuns în presă, iar Dejeu a fost mustrat de mitropolitul Clujului și obligat să renunțe la ingineriile financiare.
La finalul slujbei de duminică, Dejeu i-a anunțat pe enoriași că va face o rugăciune după-amiază pentru victimele războiului din Ucraina și că „partea lui” va dura 15 minute.
Primarul n-a venit, nici delegația de la ambasadă
Solemnitățile au început la primăria din Negreni. Primarul n-a ajuns, fiind reținut de „alte probleme”, iar din partea autorităților locale au fost prezenți vicele și secretarul comunei. N-a mai ajuns nici delegația de la ambasadă, iar reprezentantul Asociației tinerilor ucraineni a intermediat o discuție pe Zoom între oficialii din Negreni, viceprimarul din Bucha și ambasadorul Ucrainei în România.
Viceprimarul, fericit că nu e Bucea lui
În numele comunei Huedin și satului Bucea a luat cuvântul viceprimarul Vlad Daniel Nistor. Acesta și-a exprimat dorința ca, într-o zi, oficialitățile celor două localități cu nume similare să-și strângă mâinile și să-și consacre astfel prietenia.
„La prima știre pe care am văzut-o în mass-media mi-a tresărit oarecum mintea. Dar, din fericire, era o altă localitate similară dintr-o țară greu încercată, Ucraina. Ne exprimăm toată considerația pentru poporul ucrainean, pentru faptul cum ați dat o lecție de demnitate întregii lumii, pentru faptul cum v-ați apărat teritoriul, deși inițial credeam că veți fi o victimă sigură ca țară și armată. Lupta dv. ne inspiră, curajul la fel”, a spus viceprimarul.
La final a ajuns și reprezentantul Prefecturii
La finalul discuțiilor partea românească a salutat reverențios, viceprimarul cu palma în aer, secretarul primăriei cu pumnul strâns. Ușa primăriei s-a deschis brusc pentru apariția reprezentantului Prefecturii Cluj. „Sunt Valer, am ajuns!”.
Valer de la Prefectură se va alătura grupului care va merge la biserica din Bucea ca să asiste la rugăciunea pentru pomenirea sufletelor celor care au pierit în război. Preotul Mircea Dejeu îi întâmpină pe invitați. Are un schimb de replici cu viceprimarul. Sunt joviali și își zâmbesc complice. „Părinte, da să nu fie ca atunci când dumneata zici 15 minute și se face o oră”, spune viceprimarul.
Slujba va dura fix 30 de minute. La sfârșit, părintele îl va chema pe reprezentantul Asociației tinerilor ucraineni din România și-i va înmâna câteva atenții din partea sa pentru oamenii din Bucha: o cană cu magnet, un album cu fotografii intitulat „Bucea și cele patru anotimpuri” și niște CD-uri cu cântece patriotice, de cătănie și colinde înregistrat de corul bărbătesc pe care-l conduce.
