Reportaj despre clăile de fân din România, în cel mai prestigios ziar britanic: „Un mod de viață care dispare”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Metodele tradiționale de agricultură au susținut de-a lungul timpului sute de specii, însă, odată cu avansul tehnicilor moderne, căpițele de fân au devenit simboluri ale unui mod de viață pe cale de dispariție. Căpițele de fân, în formă de lacrimă, au fost parte din peisajul rural al României timp de sute de ani, relatează, într-un amplu reportaj, The Guardian.
Cuprins:
Cele mai diverse ecosisteme terestre
Aceste structuri, înalte de aproximativ 3 metri, sunt rezultatul muncii istovitoare a întregii familii, de la copii la bunici, care, în mijlocul verii, cosesc iarba, o lasă la uscat în soare și o strâng în stive, protejând-o cu grijă de vânt, ploi și zăpezi.
Pe parcursul iernii, fânul este scos din stive și folosit pentru hrănirea animalelor. Această activitate, intensă și comunitară, sprijină nu doar oamenii și animalele lor, ci și o biodiversitate impresionantă.
Cercetările au arătat că aceste pajiști sunt printre cele mai diverse ecosisteme terestre, adăpostind o multitudine de lăcuste, fluturi, păianjeni, precum și peste 100 de specii de ierburi și flori, cum ar fi ciupercile de iarbă și scabia de câmp. Intervenția umană constantă de-a lungul secolelor a permis dezvoltarea unor habitate extrem de bogate, în care viața plantelor, păsărilor și insectelor s-a sincronizat cu ritmul agriculturii tradiționale.
Pajiștile sunt mai bogate în biodiversitate decât rezervațiile naturale
Studiile demonstrează că pajiștile tradiționale de fân din România sunt mai bogate în biodiversitate decât multe rezervații naturale. Între mai și iulie, înainte de recoltarea fânului, acestea devin un spectacol de flori sălbatice și insecte. România încă găzduiește unele dintre cele mai extinse pajiști din Europa gestionate tradițional, dar agricultura modernă începe să le amenințe existența.
Sarig Attila, fermier din Ghimeș-Făget - un sat montan din Carpații de Est - vorbește cu nostalgie despre locul unde a crescut: „Îmi place acest loc. Strămoșii noștri au lucrat pământul cu respect pentru natură, creând o biodiversitate extraordinară”.
Familia sa trăiește în sat de cel puțin patru generații, iar comunitatea, formată din aproximativ 5.000 de persoane, a practicat o agricultură autosustenabilă timp de peste 400 de ani.
În prezent, mulți săteni cunosc peste 120 de specii de plante, arată studiile etnoecologice. Totuși, asemenea altor regiuni din Europa, România se confruntă cu schimbări rapide: îngrășămintele chimice și mecanizarea înlocuiesc treptat metodele tradiționale. Din anii ’30, Marea Britanie, de exemplu, a pierdut 97% din pajiștile cu flori sălbatice.
Dispar tradițiile
La Ghimeș-Făget, în ultimii 15 ani, au apărut mașini de tuns iarba și tractoare, accelerând dispariția tradițiilor. „În ultimele trei decenii, totul s-a schimbat mai rapid decât în ultimele trei sau patru secole”, spune Attila. Astăzi, doar câteva familii mai fac fân în mod tradițional.
Lipsa forței de muncă și costurile ridicate îl forțează și pe Attila să folosească utilaje. „Tractoarele sunt mai puternice decât caii și pot face munca mai rapid”, adaugă el, exprimându-și regretul față de pierderea legăturii ancestrale cu pământul.
Însă există eforturi pentru conservarea acestor tradiții. Nat Page, directorul Fundației Adept, o organizație românească de conservare a biodiversității și dezvoltare rurală, sprijină fermierii în accesarea fondurilor europene și în promovarea produselor lor.
Fundația gestionează 30.000 de hectare de pajiști tradiționale în sud-estul Transilvaniei, lucrând cu aproximativ 5.000 de mici fermieri.
„În Transilvania poți merge zile întregi prin pajiști de fân. Este ultima regiune din Europa cu peisaje agricole tradiționale de o asemenea amploare. Ne dorim să oferim fermierilor motive să rămână”, spune Nat Page.
Cu toate acestea, procesul de dispariție continuă: în unele regiuni, jumătate dintre pajiștile de fân rămân necosite, iar biodiversitatea scade rapid în lipsa intervenției umane. „Pierderea acestor pajiști se întâmplă peste tot”, afirmă Attila. „Nu mai sunt suficienți oameni să continue munca. Este trist - eu îi văd valoarea, dar noua generație nu. Este un mod de viață care dispare”.
