Reportaj în spitalul huiduit. Ce n-au văzut protestatarii dincolo de geamurile Secției ATI COVID de la SJU Bacău
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
În primul val, personalul medical din Anglia, din Italia, din Spania primea aplauze de la balcoane. Și la noi, galeriile de fotbal aprindeau torțe de mulțumire în fața spitalelor. Entuziasmul s-a epuizat, cu tot cu ecouri. În valul trei, în România se fluieră spitalele. Libertatea a fost, ca să vedem, cu toții, cum arată suferința și munca, în secția ATI căreia i s-a strigat „Asasinii!”.
Cuprins:
Înainte de a pleca la spital, doctorul Bianca Purcărin, 42 de ani, şi-a mai dat o dată prin părul lung şi negru cu parfum şi a înţeles ce nu era în regulă. „Nu simţeam mirosul. Vedeam cum iese, puf, puf, parfumul, dar nu mirosea deloc”.
Cu o zi înainte se testase. Ieşise pozitiv la COVID, „eram atât de sigură că nu e posibil, încât am zis că trebuie să mă mai testez o dată. Când am realizat că n-am miros, am zis: asta e”, povesteşte medicul, care coordonează Secţia ATI COVID din cadrul Spitalului Judeţean Bacău.
„Eram speriaţi că-l luăm şi-l ducem acasă”
Apoi, după ce s-a negativat, în noiembrie, Bianca Purcărin a donat plasmă. „Aproape toţi medicii din spital am făcut boala, din fericire, forme uşoare. Acum un an, eram foarte speriaţi de virusul ăsta. Eram speriaţi că-l luăm şi-l ducem acasă, la copii, la părinţi. Şi da, l-am luat, dar nu l-am dus. Frica era mare. Acum suntem obişnuiţi”, adaugă medicul.
Secţia ATI COVID de la SJU Bacău a funcţionat întâi într-un pavilion vechi, unde circuitele erau aproape imposibil de trasat. De mai bine de jumătate de an, secţia s-a mutat pe două etaje ale clădirii Spitalului Sfânta Maria, care se află încă în construcţie. „Cu mari eforturi şi cu ajutorul Prefecturii, Consiliului Judeţean şi Primăriei, au fost finalizate cele două etaje şi am primit dotări pentru secţie”, explică Adrian Popa, managerul SJU Bacău.
„Te bușește câte un plâns”
Holurile sunt mai largi, dulapurile cu sertăraşe pentru consumabile, paturile, aparatele, totul e nou, ca scos din cutie, mai puţin oamenii, cei din paturi şi cei de pe lângă paturi. Din asistentul coordonator Ionică Chicea se văd doar cearcănele care au ascuns ochii, ca Luna când pune umbră Soarelui, la eclipsă.
E greu, dar se poate şi mai greu de atât. La ATI e greu. Problema e că acum ne vin pacienţi cu forme foarte grave şi avem sentimentul că muncim degeaba. Asistentul Ionică Chicea:
Chicea butonează un aparat pentru analize, aşteaptă rezultatul unei gazometrii - măsurarea gazelor din sânge. Din aparat iese o hârtiuţă, asistentul o prinde cu vârful mănuşii şi fuge cu ea în încăperea vecină.
Oamenii în combinezoane albe fac unele mişcări foarte repede, iar pe altele, foarte încet. De pildă, încetinesc când pipăie fruntea unui pacient sau când îi strâng mâna, prin mănuşă. Le schimbă scutecele pacienţilor cât ai clipi, îi învelesc, îi întorc de pe o parte pe alta, ca pe copii. Îi privesc cum dorm un somn fără odihnă.
„Ne ataşăm de ei, unii stau şi câte două luni aici. Nu ne au decât pe noi. Pe noi ne văd, cu noi vorbesc. Se creează o legătură. Şi când îi pierzi, după săptămâni, în spital, te ţii tare, dar ajungi acasă şi te buşeşte câte un plâns”, spune medicul Purcărin.
Medici puțini, paturi ocupate
„Sunt puţini medici. Aveam lipsă şi înainte de pandemie. Unele secţii aveau destul personal, dar destul a devenit insuficient. Cine punea accent pe Infecţioase, înainte? Poate că n-am adus oameni, dar măcar am reuşit să-i păstrăm pe cei pe care-i avem”, spune managerul Popa. Întăriri au venit la UPU şi la ATI.
Secţia ATI COVID are 15 paturi şi conducerea spitalului proiectează să mai amenajeze şi altele.
Sunt mereu ocupate. Dacă se eliberează unul, imediat primim un alt pacient, de pe lista de aşteptare. Pacient din Bacău sau din alt judeţ, chiar şi din Bucureşti am avut.Bianca Purcărin, coordonatoarea secţiei ATI COVID:
Soția a primit loc la ATI abia după ce a murit soțul
Când M., un pacient în vârstă de 68 de ani, s-a stins, în locul lăsat liber de el la ATI a fost adusă soţia lui, de 60 de ani, care era pe lista de aşteptare. Femeia, conectată la un ventilator, nu ştie, deocamdată, prin ce aritmetică tragică a destinului a primit o şansă mai bună la viaţă.
„În valul trei, vin tineri, între 30 şi 50 de ani. De la grav în sus. În primele valuri, cei mai mulţi erau vârstnici. Vârsta, comorbidităţile, condiţia fizică, toate astea încă nu ştim cât şi cum contează, cum alege şi cum loveşte boala. Îmi amintesc de o pacientă de 98 de ani, a primit plasmă, s-a negativat şi s-a pus pe picioare. Pe când o profesoară de atletism, de 56 de ani, s-a stins în câteva ore, într-o după-amiază, după săptămâni de internare. Virusul îi distrusese aproape complet plămânii”, spune medicul Purcărin.
Şapte medici lucrează în Secţia ATI COVID a SJU Bacău, unii dintre ei acoperă turele şi în spital, şi aici. Nici doctorii, nici asistenţii, nici infirmierele nu-şi iau concedii mai mari de 5 zile. Şi acelea, le iau tot mai rar. „Am avut 5 zile în august, anul trecut, şi cinci zile în ianuarie. Anul ăsta, nu mi-am făcut niciun fel de planuri de vacanţă, m-am învăţat minte”, mărturiseşte asistentul Chicea.
„Câți omi mai salvezi, mami?”
Medicii fac câte trei gărzi pe săptămână. „Copiilor mei, am doi, le vine tot mai greu. Că mă văd puţin şi mai mereu obosită. Mă întreabă cel mic: mami, câţi omi vrei să mai salvezi?”, povesteşte medicul Purcărin.
La începutul săptămânii, când protestatarii au intrat în curtea spitalului şi au strigat sub ferestre „Asasinii!”, în secţia ATI COVID aproape nu s-a auzit, din pricina zgomotului continuu al aparatelor.
„Noi nu avem timp să protestăm! Nu avem timp de nimic. Stăm în picioare, atât. Dar la final, sigur dansăm. Am zis că dansăm anul trecut, dar se pare că nu scăpăm prea uşor de pandemie. Aşa că păstrăm dansul pentru final”, spune, din mers, o asistentă pe combinezonul căreia scrie „Adina”.
În primul val, personalul medical din Anglia, din Italia, din Spania primea aplauze de la balcoane. Entuziasmul s-a epuizat, cu tot cu ecouri. În valul trei, în România sunt huduite spitalele.
Bianca Purcărin insistă că ea şi echipa ei „nu pun la suflet”: „Suntem obişnuiţi şi cu asta. Nu e o bucurie să fii în spital. Mai ales la ATI. Toţi cei cu care discutăm sunt supăraţi. Pacienţii spun că vor acasă de cum le punem masca. Mereu sunt aparţinători nemulţumiţi. De curând, un domn avocat ne-a sugerat să avem grijă mare de mama lui, să nu uităm că el e avocat. L-am întrebat: dar de când nu aţi mai văzut-o pe mama dumneavoastră? De vreo 20 de ani”.
Managerul Popa afirmă că i-a fost teamă că oamenii de la ATI se vor supăra după protest şi-şi vor cere toţi concediile restante: „Şi-atunci, ce făceam? Rămâneam descoperiţi”. Adaugă: „Noi abia în valul trei urma să preluăm cazuri COVID. Dar am zis că nu se poate să stăm deoparte, suntem spital judeţean, spital important”.
„Vrem şi noi rezidenţi”
Acum un an, îşi aminteşte şeful SJU Bacău, “deschideai SEAP-ul şi vedeai cum se înroşesc ofertele una după alta, că se epuizau stocurile. Preţurile creşteau, costa o mască 6-7 lei… A fost foarte greu să ne aprovizionăm la început. În valul trei, ne-am mai aşezat”. Pentru a-şi cruţa medicii, pentru a le permite să lucreze într-un ritm mai omenesc, Adrian Popa consideră că rezidenţii sunt soluţia. „Vrem şi noi. Dar, pentru a-i primi, trebuie regândită distribuirea centrelor de rezidenţiat. Am propus asta Ministerului Sănătăţii, aştept răspuns”.
De la Ministerul Sănătăţii, managerul SJU Bacău a cerut, dinainte de pandemie, o finanţare de 3 milioane de euro, pentru a avea încă un aparat de radioterapie în spital. Mai precis, un accelerator liniar de particule, care să scadă lista şi timpii de aşteptare. 3 milioane de euro. Atât a costat spitalul militar de campanie, montat de Ministerul Apărării la baza Letea, din Bacău. Nu a fost folosit nici acum.
„Până la urmă, a găsit Consiliul Judeţean resurse, a contractat un credit şi ne dă acceleratorul”, spune Adrian Popa.
Doctorul Purcărin arată spre două „jucării” de pe holul secţiei pe care o conduce: un aparat mobil pentru dializă şi un ecograf mobil. Pacienţii de la ATI sunt greu de mutat şi starea lor se schimbă de la o oră la alta.
„Nu spunem că spitalele româneşti sunt la standarde occidentale, spunem că ne străduim, facem tot ce ne stă în puteri, chiar dacă din stradă sunt alte păreri”, declară managerul SJU Bacău.
Secretul candelei cu led
Peste 2.000 de pacienţi cu COVID-19 au fost trataţi, de la începutul pandemiei, în acest spital. „Ne-am luptat pentru fiecare. Am pierdut în jur de 300 dintre ei”, spune medicul Purcărin. Când un pacient de la ATI Bacău e resuscitat, lângă patul lui e adusă o candelă cu led şi baterie”.
Ne întreabă rudele dacă a murit fără lumânare. Pentru unii oameni, e important. Aşa că am cumpărat aceste candele de la magazin, că nu putem umbla cu flacără”. Pe pereţii saloanelor, sunt icoane mici, de lemn, plasate astfel încât pacienţii să le vadă din paturi.
Asistenta Andreea Negoiţă, 29 de ani, nu aşteaptă nici aplauze, nici înţelegere dinspre lumea de afară. Ea a cerut să lucreze la ATI COVID încă de la începutul pandemiei. Nu pentru glorie sau sporuri: „Vreau să ajut oameni, de aceea mi-am ales meseria asta. Îmi place ce fac. Mă bucur că sunt în echipa asta, în momentele astea. De ce am vrut să fiu în linia întâi? Pentru adrenalină”. Așa i se spune acum la omenie.
