Donald Trump i-a comutat, în luna august, pedeapsa cu închisoarea prietenului său Roger Stone, condamnat în februarie la 40 de luni de închisoare în cadrul anchetei privind ingerinţa rusă în campania prezidenţială din 2016.
Strategul republican, autointitulat “șmecherul murdar” și care are un tatuaj pe spate cu fostul președinte al SUA Richard Nixon, a mințit că nu a fost implicat în scandalul WikiLeaks, în cursul alegerilor prezidențiale din 2016, cu privire la e-mailurile pirate ale unor membri ai Partidului Democrat.
La rândul său, șeful comisiei de anchetă Robert Mueller și Comisia de informații din Senatul SUA suspectează că președintele Trump a mințit atunci când a spus că nu-și amintește să fi discutat despre scurgerile de informații cu Roger Stone.
Stone nu l-a “turnat” pe Trump, iar acesta i-a redus pedeapsa la recomandarea procurorului general William Barr. Prin decizia lui Donald Trump, se consideră că Roger Stone și-a ispășit pedeapsa, dar el rămâne cu condamnările primite. Președinția justifică gestul precizând că acest vechi prieten de-al preşedintelui este “victimă a unei farse ruseşti” și o victimă a “procurorilor răzbunători”.
Ambii “vechi prieteni” s-au aflat sâmbătă în Nevada, Trump organizând evenimente de campanie, în timp ce Stone căuta să strângă bani pentru el însuși.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_d62ad65ec19e75178fb06c8fea313507.jpg)
Stone a declarat, într-o intervenție la emisiunea “Infowars”, moderată de Axel Jones, un adept al teoriilor conspiraționiste, că o fraudare a alegerilor prezidențiale din 3 noiembrie prin votul prin corespondență este posibilă. Fostul consilier este de părere că Trump ar trebui să ia în considerare invocarea Actului Insurecției și să-i aresteze pe soții Clinton, pe Mark Zuckerberg și pe “oricine altcineva care ar putea fi implicat în activități ilegale”.
“Buletinele de vot din Nevada, în noaptea alegerilor, ar trebui să fie confiscate de către șerifii federali și luate de la stat. Sunt complet corupți. Niciun vot din statul Nevada nu ar trebui să fie numărat, dacă acest lucru poate reprezenta o dovadă în acest caz. Trimiteți șerifii federali la comitetul electoral din Clark County, domnule președinte! ”, a mai declarat Stone în emisiune.
Niciun politician republican nu a câștigat statul Nevada din anul 2004, însă lucrurile arată altfel la alegerile din acest an, unde Biden avea un avantaj lejer, dar diferențele s-au mai redus în ultima perioadă.
Comentând un repotaj de pe Daily Beast, despre grupurile de activiști de stânga care planifică ce anume să facă “dacă alegerile se încheie fără un rezultat clar sau cu o victorie a lui Biden, pe care Trump refuză să o recunoască”, Stone i-a spus lui Jones că site-ul ar trebui să fie închis.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_5afa448d5bc47478cb12eff8d01daa8b.jpg)
“Dacă Daily Beast este implicat în activități la limita legii, întregul lor personal poate fi luat în custodie și biroul lor poate fi închis. Vor să aibă război, acesta este războiul!”, a spus Stone.
Stone a susținut, de asemenea, că este nevoie de o operațiune, în ziua alegerilor, în care să fie implicați cei de la FBI, șerifii federali și oficiali republicani ai statului, din toată țara, pentru a fi pregătiți să depună plângeri (la rezultatele alegerilor) și, dacă este necesar, să “ajute” fizic în stoparea activității infracționale.
Legea Insurecției, care datează din 1807, permite președintelui să folosească trupele federale pentru a pune în aplicare legea. Folosită ultima dată în 1992, aplicarea ei a fost mult discutată în această vară, pe fondul protestelor față de rasism și brutalitate ale poliției din cauza uciderii lui George Floyd de către ofițeri de poliție din Minneapolis. În cele din urmă, Trump a ales pur și simplu să trimită agenți federali pentru a-i potoli pe protestatari, în Portland, Oregon, o mișcare care s-a dovedit extrem de controversată.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_ca43ef59a58f1ff3ee0a07348b0cd676.jpg)

:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_3b1976f365a60739e2754d0a9f8093d4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_465f11cc3dd8a0dfb2ed61c1cb25e431.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_7f7310f0cc6bce684b8dc1a47c1f982e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_8df8e2220bfd4fecabf208c6b6a48986.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_ac6ef4d62cc5632127b8d70c222137a1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_f7488ef15e8f4169559c7d48e79a801c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_71af6c9a612922a317c68bf3025dbdbb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_bb957dcf6b73e4cb8e6e29f9d53e5421.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_34730a94a5462de3ea17eb17455b72bc.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.