Șeful Nuclearelectrica, Cosmin Ghiță, și-a dat demisia din funcție în plină criză energetică. Ce se întâmplă cu proiectele de la Cernavodă și Doicești

 1 comentariu

Într-o mișcare complet surprinzătoare, directorul general al Societății Naționale Nuclearelectrica SA (SNN), Cosmin Ghiță, a solicitat încetarea contractului de mandat printr-o notificare înregistrată marți, 25 august 2026. În timp ce compania a anunțat că va comunica ulterior data exactă la care decizia va intra în vigoare, motivele din spatele acestei demisii neașteptate rămân neclare. Contactată de Libertatea, purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Dogioiu, nu a oferit nicio explicație pentru această retragere intempestivă, limitându-se să declare scurt că decizia îi aparține strict acestuia.

„Demisia este un act unilateral de voință. După o perioadă de preaviz de 90 de zile, conform contractului, dar care poate fi scurtată cu acordul părților, va urma o selecție pentru un nou titular”, a declarat Dogioiu.

Libertatea l-a contactat și pe Cosmin Ghiță, dar acesta nu a răspuns momentan.

Cosmin Ghiță ar pleca pentru o nouă oportunitate profesională, susține Ministerul Energiei

UPDATE 21.25 Ministerul Energiei a confirmat oficial plecarea lui Cosmin Ghiță din funcția de director general al Nuclearelectrica, precizând că decizia unilaterală a acestuia a fost motivată de dorința de a da curs unei noi provocări în carieră.

„Ministerul Energiei a luat act de decizia domnului Cosmin Ghiță de a renunța la mandatul încredințat de CA SNN, respectiv de a demisiona din funcția de Director General al S.N. Nuclearelectrica S.A. Demisia reprezintă un act unilateral de voință, pe care Ministerul Energiei în calitate de acționar majoritar și autoritate publică tutelară îl respectă. Potrivit informațiilor comunicate Ministerului, decizia domnului Cosmin Ghiță intervine în contextul unei noi oportunități profesionale”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Energiei.

Nuclearelectrica va comunica data efectivă la care renunţarea la mandat urmează să îşi producă efectele

„Societatea Naţională Nuclearelectrica S.A. (SNN) informează acţionarii şi investitorii că în data de 25.08.2026 a fost notificată cu privire la solicitarea domnului Cosmin Ghiţă, Director General al SN Nuclearelectrica SA, de încetare a contractului de mandat, încheiat cu SN Nuclearelectrica SA. Nuclearelectrica va comunica data efectivă la care renunţarea la mandat urmează să îşi producă efectele. SN Nuclearelectrica S.A. îi mulţumeşte domnului Cosmin Ghiţă pentru contribuţia adusă la dezvoltarea companiei pe perioada derulării mandatelor sale de director general al companiei”, se precizează într-un comunicat transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Centrala Nuclearelectrică de la Cernavodă. Foto: Getty Images

Centrala de la Cernavodă este oprită. Ea furniza 20% la producţia totală de energie electrică a României

Nuclearelectrica, operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, gestionează în prezent un context dificil din cauza nivelului scăzut al Dunării, care a dus la oprirea celor două reactoare. Unitatea 1 a fost oprită la finalul lunii iulie, reducând producţia internă de energie cu 10%, pe fondul unui consum ridicat determinat de caniculă. Pentru a asigura funcţionarea Unităţii 2, autorităţile au recurs la măsuri extreme, inclusiv dislocarea unei stânci şi scufundarea a patru barje pentru a redirecţiona apa spre centrală.

Deși cele două unități - care asigură în mod normal 20% din producția de electricitate a țării (1.400 MW) - sunt menținute în condiții de maximă siguranță, reconectarea lor depinde exclusiv de refacerea debitului fluviului. Contextul excepțional a justificat deja emiterea unor avize de forță majoră pentru contractele de livrare a energiei.

Această criză se suprapune peste o etapă crucială pentru viitorul companiei, definită de un calendar masiv de investiții. Cel mai important proiect pe termen mediu este retehnologizarea Unității 1, estimată la peste 1,8 miliarde de euro, care va începe spre finalul anului 2027 și va indisponibiliza reactorul pentru aproximativ doi ani.

Guvernul a acuzat nereguli la proiectul minireactoarelor nucleare de la Doicești

La acesta se adaugă planurile majore pentru dezvoltarea Unităților 3 și 4, dar și proiectul reactoarelor modulare mici de la Doicești. Această transformare a profilului companiei este gestionată sub egida statului român, care deține 82,5% din acțiuni prin Ministerul Energiei, în timp ce deciziile executive, precum numirea directorului general, rămân în sarcina Consiliului de Administrație, scrie Ziarul Financiar.

Proiectul Reactoarelor Modulare Mici (SMR) de la Doicești reprezintă prima inițiativă de acest tip realizată la o asemenea scară în lume. Foto: Facebook / Nuclearelectrica

Un raport al Corpului de Control al premierului din iulie 2026 acuză nereguli la proiectul primei centrale nucleare noi a României, cea cu minireactoare americane de la Doicești. În mai puțin de 24 de ore, au venit două răspunsuri cum rar s-au văzut: firma privată acuzată a pus pe masă toate actele tranzacției, iar compania statului, Nuclearelectrica, și-a contrazis punct cu punct propriul Guvern - printr-un document oficial depus la Bursa de Valori. Iată ce susținea fiecare parte și ce scrie în documente:

  • Corpul de Control al premierului acuză: întârzieri de 20 de luni, costuri dublate (6,5 miliarde de dolari) și o tranzacție cu terenul centralei care ar fi dezavantajat statul;
  • Firma care a vândut terenul, Nova Power & Gas, răspunde: a oferit în scris, de trei ori, anularea completă a tranzacției, cu banii înapoi. Oferta e valabilă până la 1 octombrie;
  • Nuclearelectrica, compania statului, susține la Bursa de Valori că nicio decizie a sa nu a produs vreun prejudiciu și că raportul conține erori - inclusiv despre consultările cu Consiliul Concurenței, care ar exista negru pe alb;
  • Banii pentru lucrările contestate nu au fost plătiți și sunt verificați acum de un audit specializat, cerut înainte ca raportul Guvernului să fie gata.

Cine este Cosmin Ghiță

Cosmin Ghiță, absolvent magna cum laude al Bates College din SUA (cu specializări în științe politice și economice), și-a construit o carieră solidă în sectorul energetic național și internațional. Traseul său profesional a început la Chevron, cu funcții în Washington și apoi în România, continuând între 2015 și 2017 ca partener al fondului de investiții newyorkez Amerocap, unde a gestionat proiecte în Europa.

În 2017, după o perioadă în care a fost consilier de stat al premierului Sorin Grindeanu (păstrat și de Mihai Tudose) pe politici energetice și președinte al Companiei Naționale a Uraniului, a preluat conducerea Nuclearelectrica, la vârsta de doar 28 de ani. Vorbitor fluent a patru limbi (română, engleză, rusă și franceză), el se remarcă și la nivel global, fiind primul român ales în consiliul de conducere al World Association of Nuclear Operators (WANO).

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    K62i 26.08.2026, 09:47

    serios??? asa ca asta gasesc cati vor, oricum nu se pricepe la nimic este clientela politica!

ALTE ȘTIRI
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
MONDEN
Andreea Popescu de ziua ei
11:07
Cum se înțeleg Andreea Popescu și Rareș Cojoc după divorț. „E destul de complicat, dar încerc să fac față”
Victoria Răileanu și Liviu Bora în serialul „Destine cu parfum de lavandă” | sursa foto: Antena 1
10:56
De ce nu este „Destine cu parfum de lavandă” la TV azi. Ce difuzează Antena 1 joi, 8 octombrie 2026
POLITIC
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, începe joi, 8 octombrie, o serie de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Sursă foto: Profimedia Images
LiveText
09:12
Au început negocierile pentru formarea noului Guvern. Luca Niculescu a ajuns la sediul PSD
Vasile Dîncu reprezintă România în Parlamentul European, fiind trimis la Bruxelles cu voturile alegătorilor PSD. Foto: Hepta
7 oct.
Vasile Dîncu, despre desemnarea lui Luca Niculescu pentru formarea guvernului: „Există o revoltă în interiorul PSD în acest moment”
Ultimele știri
11:51
Ilie Bolojan, condiții pentru noul guvern condus de Luca Niculescu: „Țintele de deficit nu sunt negociabile, iar cheltuielile statului nu trebuie să crească”
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
11:23
Când începe vacanța de iarnă pentru elevi și câte zile libere au de Crăciun și Anul Nou
11:22
Celine Dion a căzut pe scenă în timpul unui concert la Paris
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Un expert în longevitate explică cum trebuie consumată cafeaua pentru a-ți prelungi viața. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Ce beau zilnic oamenii care ajung la 100 de ani: 3 băuturi simple recomandate de un expert
Un pensionar din Elveția, obligat de instanță să își demoleze șura construită cu aprobarea primăriei. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Un pensionar trebuie să își dărâme șura, după ce a primit autorizație să o construiască, în Elveția: „Mă simt tras pe sfoară”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
Inspectorii de la Vama Isaccea au confiscat aproape 1.300 de perechi de încălțăminte de marcă suspectate că sunt contrafăcute, în valoare de 4,9 milioane de lei, aflate într-un camion spre Odesa. Foto: Poliția de Frontieră Română
7 oct.
Un șofer de TIR ucrainean a vrut să ducă în Odesa 1.300 de perechi de pantofi contrafăcuți, pe la Isaccea
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește