Un român din Iași și-a început concediul în Italia cu familia, dar în loc de zile liniștite la mare, a ajuns să petreacă aproape o lună în spatele gratiilor. Motivul: avea același nume ca un alt român, condamnat și căutat pentru furt.
Potrivit publicației belgiene L’Avenir, totul s-a întâmplat pe 24 august, la Caorle, o stațiune turistică de lângă Veneția. Ovidiu A., un tânăr român trecut de 30 de ani, venise în vacanță cu soția și cele două fiice. Numai că, imediat după ce și-a înregistrat datele la hotel, sistemul informatic al poliției a declanșat o alertă.
În prima dimineață, chiar la micul dejun, carabinierii au venit și l-au ridicat. Autoritățile erau convinse că l-au prins pe bărbatul condamnat în 2020 la doi ani de închisoare pentru furt calificat, un caz vechi care datează din 2014.
După aproape o lună petrecută în arest la Pordenone, Ovidiu a fost eliberat joi, 19 septembrie.
„Coșmarul s-a terminat”, a spus el, citat de Corriere del Veneto, în timp ce ieșea din închisoare. La poartă l-au așteptat soția și fetele sale, pe care nu le mai văzuse de la arestare.
Avocatul său, Stefano De Rosa, a explicat pentru AFP că a fost nevoie de zile întregi pentru a dovedi că este vorba de o confuzie de identitate.
„Sistemele informatice ale poliției, carabinierilor, tribunalului și penitenciarelor nu sunt conectate între ele. A trebuit să cer documente separat de la fiecare instituție pentru a demonstra nevinovăția clientului meu”, a precizat acesta.
Presa italiană scrie că familia lui Ovidiu A. a decis să rămână câteva zile în Italia pentru a-și relua vacanța, înainte de a se întoarce în România.
„A putut, în sfârșit, să-și îmbrățișeze soția și fetele, după aproape o lună de teroare”, a mai spus avocatul său.
Mazdalantis 21.09.2025, 06:18
Cereți despăgubiri pentru deprivarea libertății. Și cum la dosar nu existau poze cu inculpatul precedent ?