Romanul cult „Muzici și faze” devine spectacol de teatru. Cristian Ban recreează adolescența anilor ’70: „Mi-ar plăcea ca lumea să iasă copleșită de la spectacol”

Regizorul Cristian Ban adaptează povestea lui Tinuț, liceanul pasionat de muzică și îndrăgostit de colega sa Hari, într-un spectacol modern care păstrează umorul, ritmul alert și emoțiile universale ale cărții apărute în 2000 și premiate de Uniunea Scriitorilor din România.

Povestea urmărește faze din viața lui Tinuț

„Niciodată nu e prea târziu pentru a citi «Muzici şi faze»”, a spus profesorul universitar și scriitorul Ovidiu Verdeș într-un interviu pe care l-a acordat în 2017. Romanul său de debut, apărut în 2000, an în care a fost și distins cu Premiul pentru Debut al Uniunii Scriitorilor din România, a reușit să creeze un univers colorat și lipsit de pretenții al adolescenței anilor ’70-’80, o lume în care cititorii au reușit să intre cu ușurință, deoarece rezona extrem de bine cu trăile pe care și ei le-au avut la acea vreme. 

Povestea urmărește diferite „faze” din viața lui Tinuț, un tânăr de 16 ani din cartierul Panduri al Capitalei, îndrăgostit de muzică și de colega lui de clasă Hari. Acțiunea e plasată în 1978, în ultimele zile de școală și primele zile de vacanță, și este scrisă alert, într-un limbaj viu și amuzant, cu accent pe nostalgie și memoria afectivă, mai mult decât pe împrejurările politice ale acelor ani. „Ovidiu Verdeș nu este Salinger, dar nici mult nu a lipsit. Cartea lui, Muzici și faze, rămâne cea mai adevărată, mai vie, mai înveselitoare și mai nostalgică proză românească pe care am citit-o eu de zece ani încoace. O astfel de carte umilește întregul experimentalism pretențios al anilor 80 ca și oralitatea, de multe ori vulgară, a ultimului deceniu”, spunea Mircea Cărtărescu despre roman în 2002.

„I-ar putea interesa și pe cei care nu mai sunt adolescenți”

În universul adolescenței creat de Verdeș, comunismul se simte doar tangențial cu diferite aluzii la produsele de import (de la țigări și până la prezervative) sau la tunsoarea obligatorie de la școală, pentru că suntem invitați într-o gașcă de tineri unde emoțiile și sentimentele de prietenie, iubire și libertate sunt prioritare. Aici contează curajul de a exprima ce simți la o vârstă încă fragedă, oracolul, muzica ascultată pe vinil sau la magnetofon, excursiile cu clasa, fotbalul, micile cadouri stângace, vecinii de la bloc sau relația cu părinții.

În 2026, regizorul Cristian Ban a reușit să recreeze povestea pe scena Teatrului Excelsior din București, alături de Matei Arvunescu, în rolul lui Tinuț, și de Ioana Niculae, Alex Popa, Dan Pughineanu, Ana Udroiu, Maria Alexievici și Mihaela Coveșeanu, care pe rând interpretează mai multe personaje care-i întregesc lumea protagonistului. 

„Atunci când m-am întâlnit prima dată cu acest roman eram în anul 2 sau 3 de facultate și nu mă gândeam că va deveni spectacol de teatru. Pur și simplu auzisem de el și titlul m-a făcut curios. L-am citit și timp de mulți ani, povestea lui Tinuț a rămas cu mine. Niște ani mai târziu, când Vlad Cristache m-a invitat să fac un spectacol pentru adolescenți la Excelsior, mi-a revenit titlul ăsta în minte, știind că e genul de text care ar putea interesa și pe cei care nu mai sunt adolescenți”, a spus Ban pentru Libertatea.

Spectacolul „Muzici și faze” păstrează ADN-ul cărții și drept dovadă devine cumva nemuritor, deoarece expune un limbaj universal al unei generații, indiferent de contextul în care e plasat. Întrebat ce a simțit că trebuie neapărat păstrat din poveste, Ban a zis: „Vocea matură, profundă și mai ales umorul unui licean care poate emoționa orice spectator din 2026. Nu în ultimul rând, ritmul extrem de alert și special al romanului.”

„Muzica are un rol esențial, indiferent de vârstă”

Muzica trasează firul roșu al romanului, cât și al spectacolului – Tinuț asculta The Doors, Led Zeppelin, AC/DC, Yes, Queen și era fascinat de vecinul lui muzician Bodi, care avea o colecție impresionantă de discuri și dădea petreceri de apartament. Ban completează povestea de pe scenă cu muzică live și contribuie astfel la acel sentiment de nostalgie pe care povestea îl creează. 

„Sper că încă există și azi tineri care se închid în camera lor, își pun căștile pe urechi și ascultă muzică, imaginându-și și visând lucruri. Așa făcea generația mea. Nu contează ce muzică, e firesc ca lucrurile să se schimbe. Dar muzica are un rol esențial, indiferent de vârstă”, subliniază Ban.

Verdeș a scris romanul în 5 ani și „fazele” lui Tinuț se întind pe 500 de pagini. Regizorul mărturisește că a fost o provocare să transforme povestea într-o piesă de teatru, dar i-a plăcut foarte tare întregul proces. 

„Am fost forțat să transform împreună cu echipa 500 de pagini și zeci de personaje într-un spectacol coerent de două ore, în care joacă 7 actori. Am făcut o selecție a celor mai teatrale momente din roman și asta a fost cel mai greu probabil, să aleg ce să intre și ce nu în spectacol. Din materialul rămas deoparte, s-ar mai putea face lejer un spectacol”, adaugă el.

„Adolescența e o perioadă din care ne hrănim foarte mult la maturitate”

Așa cum era de așteptat, Cristian Ban s-a regăsit în trăirile personajului principal, la fel cum au făcut-o și ceilalți actori și membri ai echipei, după cum precizează. „Cred că adolescența e o perioadă din care ne hrănim foarte mult la maturitate. Conține multe emoții, sentimente, lucruri pe care le descoperi despre tine și despre ceilalți. Și toate astea formează un bagaj pe care îl duci cu tine toată viața.”

Am fost curioasă să aflu și despre cum vede acest spectacol în prezent, atât pentru publicul care a trăit anii 70–80, cât și pentru tinerii de acum, iar regizorul a precizat că este un spectacol modern. „Prin subiect, prin faptul că are un aer vintage (iar vintage e tot timpul la modă), prin felul admirabil în care e jucat de actori. Oricum ai face, e un spectacol al anului 2026, pentru că e făcut cu sinceritate de niște oameni care trăiesc în 2026.”

Ban s-a jucat cu actorii și i-a distribuit în diferite roluri în piesă, fapt care a dinamizat acțiunea de pe scenă și care-i place foarte tare. „Îmi place să distribui actori mai în vârstă pe roluri de tineri și invers. Tot timpul lucrurile ies altfel la suprafață așa. În sens bun.” El apreciază distribuția spectacolului, o gașcă de profesioniști, după cum o descrie. „Pe lângă talentul, umorul, decența, umanitatea lor, aș zice că am plecat impresionat de profesionalismul lor.”

„Romanul a scos la suprafață o generație într-o lumină nouă”

Cristian crede că spectacolul îi poate ajuta pe tinerii de astăzi să descopere că și părinții sau bunicii lor au fost, la rândul lor, adolescenți cu visuri și neliniști similare și spune că asta a reușit să facă și romanul la vremea când a fost lansat, în anii 2000. 

„A scos la suprafață o generație într-o lumină nouă.” Însă, raportat la vremurile instabile pe care le trăim și la modul în care povestea poate fi atât un moment de escapism, cât și unul care ne îndeamnă să trăim mai mult ancorați în prezent, regizorul crede că poate funcționa în ambele sensuri. 

„Publicul e foarte divers, foarte surprinzător și fiecare om în parte ia de la un spectacol ceea ce are el nevoie în momentul ăla, nu ceea ce plănuim noi să oferim.”

„Muzici și faze” a avut premiera la final de februarie și va continua să se joace la Excelsior atât la final de martie, cât și în aprilie. La momentul discuției noastre, Ban recunoaște că se află încă sub impresia premierei, dar menționează că este „un text și un spectacol care oferă multe și mi-ar plăcea ca lumea să iasă copleșită, la fel cum am fost și noi de reacțiile publicului după premieră.”

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9

„Teatrul românesc e într-un moment foarte bun acum”

În textul de prezentare al spectacolului, Ban notează: „am lucrat cu gândul la ce frumos poate fi la teatru atunci când memoria personală devine memorie colectivă.” L-am rugat să-mi detalieze ideea. „Vii la teatru, te uiți la povestea unui om și te regăsești în ea. Atât pe tine, cât și pe cei din jurul tău. Și îți dai seama că simultan cu tine, două străzi mai încolo sau câteva sute de kilometri mai încolo, alți oameni au simțit ca tine.

Și atunci, povestea ta, povestea lui și celelalte povești din jurul vostru formează istoria colectivă. Ceva invizibil care ne leagă pe toți. Iar teatrul are uneori și rolul ăsta, de a face vizibil invizibilul și de a ne aduce împreună”, explică el. A încheiat prin a spune că se bucură de faptul că teatrul românesc e într-un moment foarte bun acum. „Înseamnă că încă reușește să hrănească oamenii în moduri în care alte medii nu pot.”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro