Viața româncelor care îngrijesc bătrâni în Italia: „Sclavă eram! La 10 noaptea trebuia să stau în poziție de drepți la ușa camerei până când se culcau și spuneau că nu mai au nevoie de nimic”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Au plecat de lângă copiii lor, și-au anulat identitatea și propria lor existență și au preluat viețile bătrânilor pe care-i îngrijesc. Unele dintre ele au fost exploatate, jignite și abuzate. Nimeni nu le-a protejat, deși România și Italia au avut doar de câștigat de pe urma muncii lor.
Cuprins:
- „M-a vândut ca pe-o găină”
- Stătea doar în casă, împreună cu bătrâna
- „Cu banii nu poți cumpăra sănătatea”
- „Nu știu ce-mi oferă ziua de mâine”
- „Se închid ochii că o persoană lucrează 24 din 24”
- „Statul italian e complice la această situație”
- Cui să te adresezi dacă drepturile tale sunt încălcate la muncă în Italia:
Eugenia avea 43 de ani în 2011, când a fugit de acasă din cauza violenței domestice; s-a salvat plecând la muncă în Italia. Locuia la Tulcea, în casa părintească, împreună cu soțul și cu fiica ei în vârstă de 17 ani. „Fata a asistat la foarte multe bătăi, a primit și ea - cu cuțit la gât, cu topoare, cu chemat poliția, care zicea: «Dar n-avem ce să facem acuma, venim când s-o trezi mâine (din beție)»”.
A împrumutat 100 de euro de la o prietenă, și-a luat câteva haine de vară într-o valiză și a plecat cu autobuzul la Lecce, în sudul Italiei, unde auzise de la cineva că se găsește de lucru. Avea doar un pachet de biscuiți și niște covrigei, mâncarea ei pentru cele două zile și jumătate, cât a durat drumul.
A ajuns în parcul din Lecce la 12 noaptea și l-a așteptat pe Lică până la două. Nu-l cunoștea, dar o prietenă îi făcuse legătura cu românul acesta care-i promisese că o să-i găsească de lucru. Eugenia i-a dat un cartuș de Marlboro lung, așa cum îi zisese prietena ei că se face, și l-a rugat să nu-și bată joc de ea.
„M-a vândut ca pe-o găină”
Lică a dus-o într-o casă de lângă orașul Lecce, unde erau cazate mai multe românce - unele își căutau de lucru ca badante*, altele erau lucrătoare sexuale. Nu mai era niciun pat liber, așa că Eugenia a dormit pe o saltea, împreună cu un câine.
S-a bucurat să plece atunci când Lică i-a găsit de lucru. „M-a dus într-o după-amiază la poartă la cimitirul din Sannicola și m-a lăsat acolo”, povestește Eugenia. „Mi-a zis: «Vezi că vine cineva să te ia». Pe urmă am aflat că persoana respectivă i-a dat 400 de euro lui Lică pentru mine; m-a vândut ca pe-o găină”.
Un bărbat a oprit mașina și i-a spus: „«Eugenia? Eu sunt noul tău șef de muncă»”. „Am vrut să stau în spate”, povestește ea. „«Nu, stai în față». Era un italian la vreo 65 de ani și ăla îmi vorbea de dragoste, de amor. Pfai de capu’ meu, ce frică... Și am ajuns la mama lui; bătrâna m-a acceptat și acolo am stat un an de zile. El venea toată ziua pe-acolo, dar eu mi-am văzut strict de bătrână”.
Eugenia era plătită cu 600 de euro și lucra la negru, fără contract. Italianul îi oprea un procent din salariu ca să-și recupereze cei 400 de euro pe care-i dăduse lui Lică.
Când a mers în România după un an ca să-și vadă fiica, Eugenia a lăsat-o pe altă româncă în locul ei. Când s-a întors, italianul n-a mai vrut s-o primească înapoi pentru că nu i-a acceptat avansurile. „Ce n-ai făcut tu pentru mine într-un an, prietena ta a făcut în două zile”, i-a spus acesta.
Stătea doar în casă, împreună cu bătrâna
În primii ani de muncă în Italia, Eugenia i-a trimis fiicei ei în România aproape toți banii pe care i-a câștigat; au fost luni în care nu și-a oprit nici măcar 50 de euro. Fata plătea ratele pentru aragaz, frigider, telefon mobil și alte datorii pe care le aveau.
Soțul Eugeniei consuma alcool și juca jocuri de noroc, așa că ea întreținea familia. În România a fost secretară la o Întreprindere Agricolă de Stat (IAS), apoi bucătăreasă la o pensiune din Deltă și la un restaurant din Tulcea. A lucrat o perioadă și într-o fabrică de pâine, unde și-a rupt piciorul în timp cobora treptele cu o ladă de produse în brațe. Deși șchioapătă și astăzi din cauza accidentului de muncă, fabrica nu i-a plătit nicio despăgubire.
În 2012, după ce și-a pierdut primul loc de muncă din Italia, Eugenia s-a angajat la o familie din Aradeo, în provincia Lecce, unde a îngrijit o bătrână timp de 10 ani, până când aceasta a murit, la 102 ani.
La început, lucra la negru și primea 600 de euro pe lună - făcea curățenie, gătea și avea grijă de bătrână. În zilele de sărbătoare sau la aniversări, toți cei cinci copii ai femeii o vizitau împreună cu familiile lor, iar Eugenia trebuia să facă pregătirile, să gătească și să strângă după toți.
Unul dintre fiii bătrânei, un medic care locuiește în Aradeo, îi cerea Eugeniei să stea în picioare și să-i servească „precum slugile” atunci când veneau doar el și familia lui la masă. Ceilalți copii, care locuiau în alte orașe, o tratau cu mai mult respect.
Eugenia e născută pe 24 decembrie, iar copiii bătrânei nu i-au spus niciodată „La mulți ani!” și nu i-au oferit vreun cadou. Când voia să-și ia liber câteva ore de ziua ei, îi spuneau că trebuie să se ocupe de pregătirile de Crăciun pentru întreaga familie.
Abia după ce i-a amenințat că o să plece, au acceptat ca Eugenia să-și ia liber de două ori pe săptămână câte patru ore. În restul timpului stătea doar în casă, împreună cu bătrâna, iar fiul din Aradeo făcea cumpărăturile. În orele în care era liberă, familia ar fi trebuit să plătească pe altcineva sau să vină unul dintre copii s-o supravegheze pe bătrână, ceea ce nu le convenea.
Eugenia spune că în ultimii ani „s-a mai deșteptat” și a cerut să-i fie respectate unele drepturi. Copiii bătrânei i-au făcut contract, dar au trecut doar cinci ore de muncă pe zi, ceea ce înseamnă taxe mai mici la stat pentru familie și pensie mai mică pentru ea. În ultimul an, „după lupte greco-romane”, a avut contract de opt ore și au acceptat să-i plătească zilele de sărbătoare.
În Italia nu este legal să lucrezi 24 de ore din 24, așa cum era, în realitate, programul Eugeniei. Familia ar fi trebuit să angajeze două femei și să le treacă în contracte câte 10 ore de muncă pe zi, dacă ar fi respectat legea.
„Cu banii nu poți cumpăra sănătatea”
Eugenia ne arată fotografii cu Felicita, bătrâna pe care a îngrijit-o timp de 10 ani și de care s-a atașat. Cel mai greu i-a fost în ultimii ani, când femeia avea halucinații și striga ore întregi, uneori în mijlocul nopții: „Mama! Mama!”. Credea că-l vede pe soțul ei decedat și îi cerea Eugeniei s-o ducă la bucătărie ca să-i pregătească de mâncare.
Cât timp a fost conștientă, bătrâna s-a purtat mereu frumos cu ea. Acesta a fost și motivul pentru care Eugenia a tolerat în anii aceștia avansurile și grosolăniile medicului.
Când a început să se simtă rău, Eugenia l-a sunat pe fiul bătrânei. I-a spus că-i curge sânge din nas și că are amețeli, dar el i-a răspuns că n-are nimic. Abia când situația s-a agravat, a fost de acord s-o ducă pe Eugenia la spital: avea glicemia 650 și a fost diagnosticată cu diabet. După ce s-a externat, doctorul a vrut s-o concedieze pentru că era bolnavă, dar ceilalți frați n-au fost de acord.
Deși era medicul ei de familie, acesta nu i-a făcut trimitere la un spital de stat, ci la clinici private atunci când a avut nevoie de consultații la cardiologie, endocrinologie și oftalmologie din cauza complicațiilor date de diabet. Analizele ar fi durat prea mult la un spital de stat, iar Eugenia trebuia să fie acasă ca s-o îngrijească pe bătrână.
„Eram foarte stresată”, povestește ea. „În ultima perioadă la bătrâna asta eu nu dormeam nopțile, aveam stări de vomă, dureri de stomac”.
După ce bătrâna a murit anul trecut, Eugenia s-a angajat la o familie din Maglie, provincia Lecce, unde îngrijea un bătrân de 94 de ani și o bătrână de 86, dar condițiile de muncă erau și mai rele. „Sclavă eram! La 10 noaptea trebuia să stau în poziție de drepți la ușa camerei până când se culcau și spuneau că nu mai au nevoie de nimic. Apoi puteam să merg în camera mea”.
Bătrâna intra noaptea la Eugenia în cameră, îi bătea cu bastonul în tăblia patului și o întreba: „Ce faci, dormi?”. „Eu la Maglie mi-am distrus sănătatea pentru niște bani, dar cu banii nu poți cumpăra sănătatea”. A plecat de acolo după două luni.
„Nu știu ce-mi oferă ziua de mâine”
Acum Eugenia, care are 54 de ani, îngrijește o bătrână de 94 din Leverano, o altă localitate din provincia Lecce. Primește 900 de euro pe lună, fără contract, dar e mulțumită, pentru că familia o tratează cu respect, iar bătrâna poate să meargă și să se spele singură. Ea îi ține companie, îi gătește, îi dă să mănânce și are grijă de casă.
„Bătrâna mea îmi mai zice «badantă», dar eu o corectez și zic: «Eu nu sunt badantă, eu sunt asistent familial». Nu se mai zice badantă, e un fel de jignire”.
Eugenia a divorțat de soțul ei violent în urmă cu șapte ani, iar acum are un „compagno” italian, pe care îl cheamă Antonio și cu care se întâlnește în orele ei libere. Încă o ajută financiar pe fiica ei, care are 27 de ani, e căsătorită și are un copil.
A renovat casa părintească din Tulcea, unde locuiesc mama ei de 74 de ani, fiica, ginerele și copilul lor. Cel mai greu i-a fost în timpul pandemiei, pentru că n-a putut să meargă în România și nu i-a văzut aproape doi ani.
„M-am gândit de multe ori să mă întorc de tot în România, dar am început să repar casa mamei, în care am băgat foarte mulți bani”, spune ea. „Am aranjat căsuța, am ajutat copiii. Am zis că acum încep să adun bani și pentru mine”.
Nu are niciun plan, deși partenerul ei, care a fost în România de patru-cinci ori, spune că ar vrea să stabilească la Tulcea după ce ies la pensie. „Sinceră să fiu, trăiesc de pe o zi pe alta, nu știu ce-mi oferă ziua de mâine. Sunt bine la bătrâna mea, dar, ferească Dumnezeu, mă duc acasă și poate o găsesc moartă în pat. Ce fac? Este o nesiguranță foarte mare”.
„Se închid ochii că o persoană lucrează 24 din 24”
În 2020, munceau în Italia 920.722 de lucrători domestici, adică îngrijitori (badante) și menajere (còlf), potrivit Raportului anual privind munca domestică, publicat în 2021 de Osservatorio Nazionale DOMINA, instituția care reprezintă familiile; dintre aceștia, 633.112 erau imigranți. Românii sunt pe primul loc (156.855), urmați de ucraineni (92.160), filipinezi (66.867), moldoveni (39.202) și alte naționalități.
<strong>DOMINA estimează că 57% dintre badante lucrează fără forme legale și că numărul lor ar fi fost în 2020 de aproximativ 2,1 milioane. </strong>
Silvia Dumitrache, care a înființat Associazione Donne Romene in Italia, o asociație care apără drepturile muncitorilor români, spune că și statul român, și statul italian profită de pe urma sacrificiilor badantelor: economia României se dezvoltă cu banii trimiși în țară de acestea, iar Italia economisește bani.
Potrivit raportului DOMINA, costul total al muncii domestice plătite de familii pentru îngrijirea bătrânilor este de 11,6 miliarde de euro, sumă economisită de statul italian, care nu mai asigură aceste îngrijiri prin serviciul public de asistență. În plus, statul italian câștigă bani din taxele plătite de familiile care le fac badantelor contracte de muncă.
„Se închid ochii că o persoană lucrează 24 din 24”, spune Silvia Dumitrache. „Nu e normal așa ceva: femeile se îmbolnăvesc, copiii se sinucid singuri acasă”.
În 2011, când a înființat Associazione Donne Romene in Italia, Silvia Dumitrache a fost marcată de un documentar care urmărea tragediile unor familii în care copiii s-au sinucis din cauză că mamele lor au plecat la muncă în străinătate.
O soluție ar fi ca serviciul public de asistență socială din România să pregătească familiile pentru plecare, crede ea. „Să nu mai pleci noaptea că plânge copilul, iar el se scoală de dimineață și nu te mai găsește. Toată viața rămâne cu trauma că a fost abandonat, indiferent ce-i dai și ce-i trimiți”.
76.170 de copii au unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate, potrivit Autorității Naționale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții (ANDPDCA, date actualizate în decembrie 2021). Organizația Salvați Copiii estimează că, în realitate, numărul copiilor cu părinți plecați în străinătate este mult mai mare, însă datele <a href="https://copiisinguriacasa.ro/pentru-specialisti/studii-si-cercetari/situatia-copiilor-ai-caror-parinti-sunt-plecati-la-munca-in-strainatate/">nu sunt colectate corect</a>, iar statisticile de la Ministerul Educației nu coincid cu cele de la ANDPDCA.
Dacă ținem cont că peste 5,7 milioane de români sunt plecați din țară, că sute de mii lucrează ca muncitori migranți în fermele, fabricile și abatoarele din Europa, că 180.000 de muncitori sezonieri lucrează în agricultură numai în Germania și că 156.855 îngrijesc bătrâni în Italia, este evident că această cifră nu reflectă realitatea.
„Statul italian e complice la această situație”
Silvia Dumitrache, președinta asociației Donne Romene in Italia, spune că problema cea mai mare este că „statul italian a lăsat bunăstarea națională pe umerii familiei”. „Nu a existat politică pentru protejarea drepturilor cetățenilor de origine străină, pentru că în muncile domestice, agricultură și construcții sunt în general migranți săraci”, spune ea.
„Chiar dacă românii erau deja în UE, pe fruntea noastră era lipită eticheta extracomunitario (cetățean non-UE, străin, imigrant - trad.). Iar asta înseamnă persoane lipsite de drepturi, un fel de mașinării puse la dispoziția cetățenilor din partea statului. Lucrează la negru cu acordul statului. Statul italian e complice la această situație”.
Silvia Dumitrache crede că o soluție ar fi ca statul italian să le ofere familiilor facilități fiscale - dacă ar plăti taxe mai mici sau dacă și-ar recupera banii, atunci familiile nu ar mai angaja badante la negru.
În plus, e nevoie de un „mediator garant”, o instituție prin care locurile de muncă să fie alocate și care să intermedieze relația dintre familii și badante. „Nu să te duci în Italia că afli de la vecina de peste drum că cineva are nevoie de tine, iar tu îți iei geanta și ai plecat”, spune ea.
România e responsabilă pentru vulnerabilitatea muncitorilor români - este nevoie de informare, dar nu sub forma unor broșuri, spune Silvia Dumitrache. Femeile acceptă să lucreze la gri sau la negru pentru că ele cred că nu au încotro. „Românii nu sunt conștienți ce drepturi au și nu își cer drepturile de cetățeni europeni”.
Cui să te adresezi dacă drepturile tale sunt încălcate la muncă în Italia:
Inspectoratului Teritorial de Muncă pentru neplata salariului, concedii neacordate, muncă la negru, ore suplimentare neplătite etc. Aici găsești formularul pentru reclamații, disponibil și în limba română.
Carabinierilor pentru Protecţia Muncii (Carabinieri per la tutela del lavoro) pentru cazurile de exploatare gravă la locul de muncă și intermediere ilegală a forței de muncă).
Institutului Național de Protecție Socială (INPS) pentru plângeri legate de neplata contribuțiilor de asigurări sociale.
Sindicatele au încheiate convenții cu avocați specializați și ajută toți lucrătorii domestici (badante și còlf), chiar dacă nu sunt înscriși în sindicat. Sunt multe „patronati” în Italia, dar ACLI COLF și FEDERCOLF sunt printre cele mai mari.
CAF/ CAAF (centre de asistență fiscală) pentru completarea declaraţiei de venit şi pentru a verifica ce fel de impozit trebuie să plătești. Unele centre asigură asistență pentru încheierea unui contract de muncă în domeniul îngrijirii.
Numărul verde 800 290 290 poate fi apelat 24 de ore din 24 de victimele traficului de persoane și ale exploatării. Serviciul este disponibil și în limba română.
Unități Spitalicești Locale (ASL), în cadrul cărora funcționează Serviciul pentru Prevenție și Siguranță la Locul de Muncă pentru încălcări ale legii în ceea ce privește siguranța și normele de igienă la locul de muncă.
Institutul Național de Asigurare Împotriva Accidentelor de Muncă şi Bolilor Profesionale (INAIL) pentru denunțarea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale și solicitarea despăgubirilor.
Pentru asistență în domeniul muncii și al asigurărilor, cetățenii români se pot adresa Biroului Atașatului pe probleme de muncă din cadrul Ambasadei României în Italia: 0039 06 806 96 326; roma.social@mae.ro. Adresa: Via Nicolo Tartaglia, nr. 36 - 00197 Roma
În Libertatea de mâine puteți citi poveștile unor românce care s-au sacrificat pentru familiile lor până la anularea propriei identități.
*Am decis să folosim în text termenul „badante”, consacrat în România la începutul anilor 2000, când „căpșunarii” și „badantele” au fost cele mai importante valuri de migrație pe care le-a cunoscut țara noastră. Semantica lui socială și culturală ni se pare esențială pentru povestea diasporei românești. În Italia, termenul „badante” este folosit în continuare la nivel informal, chiar dacă în comunicarea publică se preferă expresiile „lucrător domestic” sau „asistent familial”.
![Raiul pe pământ! Mirela Vaida trăiește într-o casă de vis, cu 5 camere, perete de sticlă spre pădure și piscină de 30.000 €. Cum arată locuința vedetei [GALERIE FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/zgXk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlLzlocWV1SVFQTU5YSGFPdVJ5dEhmRnhFdU5tZWk1cmNRUWR1YzZzYlcuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
