Doi români care trăiesc în Portugalia luptă pentru drepturile lor: “Românca de la spălat vase nu mai acceptă să fie încărcată cu diverse munci și să stea peste program”

Comentează

În Portugalia, turismul este industria cea mai afectată de pandemie. Ramona și Leon Pintea, doi români stabiliți în Portugalia, vorbesc despre abuzurile patronilor, pe care nu mai sunt dispuși să le accepte. Cum arată realitatea care i-a trimis pe mulți muncitori în șomaj tehnic și ce înseamnă asta pentru ei?

  • Până în iulie, pandemia a costat statul portughez 2.316 milioane de euro, cea mai mare cheltuială fiind angajații aflați în lay-off. 
  • Turismul a fost puternic afectat de lockdown, iar din 15 septembrie, Portugalia ar putea intra din nou în stare de alertă, iar restaurantele s-ar putea închide la ora 20.00.

Leon avea 28 de ani în 2002, când a venit în Portugalia. Locuia în Baia Mare împreună cu părinții lui și plănuia să strângă 2.000 de dolari, prețul unei garsoniere, ca să se mute singur.

Familia lui era modestă - tatăl său lucrase în mină și mama, într-o carmangerie -, iar cei trei copii s-au împrăștiat prin lume: Leon și sora lui au plecat în Portugalia, iar fratele lor, în Spania.

“Nu știu ce-aș fi făcut în România”, spune Leon, care a terminat o școală profesională. “Când s-o închis minele, s-o închis practic tot în Baia Mare - combinatul, stația de prelucrare, întreprinderile”.

Leon, în Olhão, Portugalia

În România, Leon a lucrat în construcții și la o fabrică de croitorie, iar în weekend făcea comerț ilegal în Ungaria și în fosta Iugoslavie.

Ca tot omul - am vândut țigări, whisky, țuică atunci când era cu contrabanda. Mulți făceau așa la sfârșit de săptămână. Și la turci ne-am dus și, când ne-am întors cu covoarele, era grevă la CFR. Am stat trei zile în Gara de Nord, am dormit pe covoare. Până la urmă le-am vândut pe-acolo, la ceferiști.Leon:

“Du-te la tine în țară”

Leon a venit la Lisabona cu un rucsac în care avea o pereche de blugi, câteva tricouri și două bluze. A locuit într-o casă aglomerată, împreună cu imigranți ilegali din diverse părți ale lumii. Împărțeau toți o baie, așa că Leon prefera s-o folosească noaptea.

În primele trei luni, a câștigat cât să nu moară de foame. Portughezilor nu le plăceau imigranții ilegali, pentru că acceptau să lucreze pe bani puțini și le luau locurile de muncă. Îl înjurau pe Leon și îi spuneau: “Du-te la tine în țară”.

A plecat în Insulele Azore, un arhipelag care face parte din Portugalia, și a lucrat în construcții câțiva ani, până când a cunoscut-o pe Ramona, soția lui, și s-a mutat în Almancil, în regiunea Algarve, pe malul Oceanului Atlantic.

Ramona a lucrat un an gratis

Ramona Pintea, în bucătăria apartamentului ei din Olhão, Portugalia

Ramona și Leon locuiesc în Olhão, un orășel de pescari unde și-au cumpărat anul trecut un apartament cu trei camere. A costat 110.000 de euro, un preț bun în comparație cu apartamentele din Almancil, care ajung la sute de mii de euro, deși cele două localități se află doar la 20 de kilometri distanță una de alta. Cei doi plătesc o rată de 320 de euro pe lună, mai mică decât chiria pe care o plăteau în Almancil.

Marley, câinele Ramonei și al lui Leon

La ei acasă ne întâmpină Marley, Bull Terrierul familiei, cadoul pe care Leon l-a primit de ziua lui, cu opt ani în urmă.

Când i-a arătat Ramonei pe internet ce rasă își dorește, ea a exclamat: “Doamne, urât îi!”, dar acum spune că e copilul lor. Amândoi și-au tatuat pe antebrațe profilul lui Marley.

Ramona și Leon ne-au arătat tatuajele cu Marley

Ramona ne așteaptă cu fructe de mare, robalo (n.r. - biban), vinho verde (n.r. - un vin tradițional portughez) și cea mai bună prăjitură brownie pe care am mâncat-o vreodată - cu gem de kumquat crescut pe balcon și preparat chiar de ea. Ne scoatem măștile și păstrăm distanța, dar ne bucurăm că putem să ne vedem chipurile.

Ramona avea 20 de ani în 2002, când a venit în Portugalia, și era studentă în Timișoara la Facultatea de Inginerie Alimentară. E sora cea mare dintr-o familie cu șase copii din Lugoj și părinții ei abia reușeau să-i plătească chiria - tatăl ei era lăcătuș, iar mama avea grijă de copii. N-avea niciodată bani pentru cărți sau haine, așa că și-a înghețat anul II și a plecat în Portugalia.

Când ești tânăr, vezi că-ți lipsesc multe și te gândești că poate reușești să faci ceva bani și să te-ntorci.Ramona:

La trei zile după ce a ajuns în Almancil, a început să lucreze la negru într-un bar: servea la mese, deși nu învățase încă portugheza. Locuia într-un apartament mic, pe care îl împărțea cu o familie din Poienile de sub Munte, județul Maramureș.

Se ascundea de polițiștii care făceau razii și căutau imigranții ilegali ca să-i expulzeze. Cinci ani, cât a trăit fără acte, nu și-a văzut familia - dacă ar fi plecat din Portugalia, ar fi primit interdicția de a se mai întoarce.

Ramona, pe terasa restaurantului Maria’s, unde lucrează în Almancil

A muncit enorm în primii ani, povestește ea. În regiunea Algarve, una dintre cele mai turistice din Portugalia, e aglomerat din iunie până în septembrie.

La 25 de ani, Ramona strângea bani ca să-și cumpere o casă în Lugoj și servea la două restaurante - la unul ziua, la celălalt noaptea. Câștiga 3.000 de euro pe lună cu tot cu ciubucuri, dar lucra câte 15-16 ore pe zi. Cea mai lungă zi de muncă de care își amintește a fost de 19 ore.

Chiar și când avea un singur serviciu, patronii o țineau peste program fără să-i plătească orele suplimentare. A lucrat 11 ani la un restaurant unde patronul le spunea angajaților care se plângeau: “Ușa e deschisă”, “Pleacă unul, vin zece” sau “Nici căsătoriile nu durează, d-apăi un muncitor să stea la un patron”.

Deși în contract orarul ei era de 8 ore - din care o oră pauză de prânz - și două zile libere pe săptămână, ea lucra câte 16-17 ore, de la nouă dimineața până la unu-două noaptea, șase zile pe săptămână.

Nu erau corecți, să zică: “Veniți, dar o să stați atâta. Pe mine mă sunau și în liber: «Vino, că murim». Nu mă plăteau, primeam doar ciubucul pe ziua aia.Ramona:

Ramona a calculat toate zilele libere în care a muncit fără să fie plătită și și-a dat seama că a lucrat un an gratis. Trei ani și-a plătit singură asigurarea socială, deși era ilegal. Ar fi putut să-l denunțe pe patron la Autoridade para as Condições do Trabalho (n.r. - Autoritatea pentru condițiile de lucru), dar atunci, ar fi trebuit să-și schimbe locul de muncă și nu-și dorea asta.

“Greșeala e a noastră (a angajaților), că nu facem denunție”, spune ea. “Dacă am face denunție, nu s-ar întâmpla asta, dar te complaci pentru că îți vin ciubucurile”, recunoaște ea.

Ramona povestește cum, în primii ani în Portugalia, când n-avea încă permis de conducere, mergea la muncă împreună cu o colegă.

Ramona, pe drumul de la serviciu spre casă

“N-aveam mașină să ajung acolo și (patronul) i-a dat mașina la o femeie, tot româncă, să culeagă angajații: eram numai românce și o africană. Când era ora de plecare, tipa asta care conducea mașina nu voia să plece acasă: «Uite, că mai vin clienți». Eu n-aveam cu ce să mă duc acasă, iar ea voia să dea bine la șef. Și, cu timpul, am ajuns să ieșim de-acolo la nouă seara, în loc de șase”.

“Nu-mi convine ce-ai făcut cu mine, eu nu-ți fac orarul ăsta”

După 11 ani în care a servit la mese, Ramona și-a dat seama că nu mai rezistă fizic la ritmul acela și a făcut un curs de bucătar-patiser. În aprilie anul trecut, s-a angajat la restaurantul Maria’s, în Almancil, unde face prăjituri. Primește un salariu de 1.200 de euro (ia 14 salarii pe an, așa se procedează în Portugalia), la care se adaugă ciubucurile, care sunt în jur de 1.000 de euro pe lună.

Până să vină pandemia, era locul perfect de muncă, cu un program de 8 ore, care era respectat. În timpul stării de urgență, restaurantul s-a închis și cei 40 de angajați au fost trimiși în<a href="https://www.theportugalnews.com/news/about-1400-companies-have-already-asked-to-join-the-simplified-lay-off/53571"> lay-off (șomaj tehnic</a>) câteva săptămâni.

La sfârșitul lui aprilie, când restaurantul s-a redeschis, jumătate din angajați s-a întors la muncă și jumătate a rămas acasă.

Ramona a reînceput serviciul, dar lucra mai mult și primea bani mai puțini. Salariile au rămas neschimbate pe hârtie, dar patronul le oprea 30% ca să-i plătească pe cei aflați în șomaj tehnic. Ramona stătea 15 ore pe zi la serviciu: după ce termina prăjiturile, trecea la spălat vase, deși jobul ei din contract e de patiser.

În iulie, când a fost în șomaj tehnic, Ramona a început să lucreze seara, cu jumătate de normă, la o hamburgerie din cartier

I-am zis că vreau să vorbesc cu el (patronul - n.r.) în particular, dar el n-a acceptat și a mai chemat două persoane de la bucătărie și două de pe sală. Eu vreau să vorbesc cu tine și tu chemi pe toată lumea să audă? I-am zis că nu mai accept condițiile: “Nu-mi convine ce-ai făcut cu mine, eu nu-ți fac orarul ăsta”.Ramona:

Din cei 20 de angajați români, portughezi și ucraineni, Ramona a fost singura care s-a plâns. “Câțiva mi-or zis că am făcut bine, dar mulți mi-or zis că ei nu au curaj să facă așa ceva că or intrat în multe datorii cu banca”, spune ea.

Patronul a trimis-o în jumătate de lay-off - lucra doar 20 de ore pe săptămână în loc de 40 - și i-a tăiat dreptul la ciubuc.

Ramona a fost în șomaj tehnic cinci săptămâni, până pe 1 august, când patronul i-a cerut să stea o oră în plus neplătită, pentru că nu le ajungeau prăjiturile. L-a refuzat și i-a spus că, dacă are nevoie de ea, s-o scoată din lay-off. Patronul a fost nevoit să accepte condițiile Ramonei: program de opt ore din care pauză de masă de o oră, așa cum cere legea, niciun minut în plus, și salariul din contract.

“Dacă nu îmi ceream drepturile, poate lucram tot 15 ore. Multă lume greșește”, spune Ramona, care a calculat că patronul vinde în fiecare zi prăjituri în valoare de 1.000 de euro (în august, restaurantul a avut 700 de clienți pe zi, spune Ramona).

După ce s-a întors la serviciu, șefa de sală a felicitat-o, iar colegii ei au început să-și schimbe atitudinea: românca de la spălat vase nu mai acceptă să fie încărcată cu diverse munci și să stea peste program.

Românii din Algarve

De zece ani, Leon e bucătar la restaurantul Gigi din Quinta do Lago, un resort turistic de lux cu terenuri de golf și vile somptuoase, unde majoritatea clienților sunt englezi.

Are un salariu de 1.300 de euro (fără ciubuc) și lucrează din aprilie până în decembrie - în cele trei luni în care nu lucrează ia ajutor de șomaj.

Leon (dreapta) și colegul lui de la restaurantul Gigi din Quinta do Lago, împreună cu președintele Portugaliei, Marcelo Rebelo de Sousa | Foto: arhiva personală Leon Pintea

Restaurantul, care arată ca o cherhana, e vechi de 36 de ani și e faimos. Multe celebrități vin să mănânce aici, iar Leon s-a fotografiat cu președintele Portugaliei, Marcelo Rebelo de Sousa, cu actori și cântăreți (Nicole de la Pussycat Dolls, Mariza, Austin Nichols), cu fotbaliști și vedete de televiziune.

Despre președintele Portugaliei spune că “el și-a făcut poză cu mine, nu eu cu el”.

De la stânga la dreapta: Gigi (patronul), Leon și cei doi colegi brazilieni cu care lucrează la restaurantul Gigi din Quinta do Lago

Gigi, patronul, ne servește cu bere și cu vin și ne invită să luăm loc pe o băncuță, lângă bucătăria în aer liber, unde Leon prepară creveți uriași și pești cu forme neobișnuite, pe care-i spală cu apă din ocean ca să le păstreze gustul. Nicio masă nu e liberă și, oricum, restaurantul ar depăși cu mult bugetul nostru.

Economia din regiunea Algarve, unde trăiesc Ramona și Leon, se bazează în principal pe turism: cinci milioane de persoane au vizitat Algarve în 2019 și au cheltuit 1,23 miliarde de euro. Jumătate din ei au fost turiști englezi.

Leon pregătește creveți uriași la restaurantul Gigi

Anul acesta, pandemia le-a dat o lovitură puternică proprietarilor de restaurante, hoteluri și case de vacanță din Portugalia. După ce au fost închise câteva săptămâni în timpul stării de urgență, acestea și-au reluat activitatea, dar n-au avut clienți până în iulie, când s-a redeschis granița cu Spania și câțiva - puțini - s-au aventurat în vacanță.

Românii de aici au fost afectați economic, indiferent de domeniul în care muncesc, pentru că totul se leagă, într-un fel sau altul, de turism.

Româncele care lucrează la curățenie au clienți mai puțini, angajații de la hoteluri și restaurante au fost trimiși în lay-off, iar proprietarii de mici restaurante se tem că afacerea lor nu va supraviețui.

Până și un român care repară aparate de aer condiționat ne-a spus că activitatea lui s-a redus cu 75%.

Leon, la bucătărie, în restaurantul Gigi

Românii sunt a patra cea mai mare comunitate de imigranți din Portugalia după brazilieni, locuitorii insulelor Capului Verde și englezi. 31.065 de români trăiau în Portugalia în 2019, potrivit datelor Serviciului pentru Străini și Frontiere. În regiunea Algarve, acoperită de districtul administrativ Faro, erau înregistrați 7.627 de români în 2019.

“În România, ai scuipat tu, a scuipat și ăla”

Deși trăiesc lângă ocean, Leon și Ramona n-au avut timp să meargă la plajă anul acesta. Așa se întâmplă în fiecare vară, când lucrează până seara târziu, iar dacă au o zi liberă, preferă să se odihnească.

Iarna, când regiunea Algarve se golește de turiști, pleacă în vacanță: au fost de trei ori în Republica Dominicană și, anul trecut, în Mexic. Iarna asta ar fi vrut să se ducă în Insulele Azore sau în Madeira, dar pandemia le-a dat planurile peste cap.

Leon se joacă cu Marley

Uneori, lui Leon i se face dor de România, dar apoi își amintește că nu mai e nimeni acasă. Toți sunt plecați: rudele, vecinii, prietenii. “Mi-ar fi plăcut să trăiesc în țară, dar dacă nu s-a putut. Noi tot timpul am fo’ cu gândul că ne facem casă în România și ne întoarcem”. Dar n-a fost așa.

Și-au cumpărat o casă în Lugoj pe care au dat 24.000 de euro și în care au investit încă pe atât. Casa e goală și ei regretă că au cumpărat-o, dar mulți ani au sperat că, într-o zi, se vor întoarce acasă.

Însă după 18 ani în Portugalia, viața a devenit de neînchipuit în România. “Aruncă gunoaie pe jos”, spune Leon. “«Bă, da’ de unde vii?» «Din Italia» «Și-n Italia așa făceai?» «Nu, da’ aici e România». În străinătate e conștiința aia a lui că nu poate face treaba asta: îi e rușine că-l vede cineva. Dar în România, ai scuipat tu, a scuipat și ăla”.

Leon, la bucătărie, în restaurantul Gigi

Leon spune că în Portugalia a câștigat “minte”, că a călătorit și a cunoscut oameni din toate colțurile lumii.

Eu am un coleg homosexual care are HIV. E bucătar, coleg cu mine, mi-i prietin. În România râdeai de el și nu voiai să stai de vorbă cu el. Aici am fo’ la el acasă de o grămadă de ori. Ne-am schimbat mentalitatea: a contat că am trăit aici.Leon:

“Ce regrete să am, că n-aveam viitor acasă”

Ramona se gândește uneori la facultatea din Timișoara pe care a abandonat-o. “Ce regrete să am, că n-aveam viitor acasă”, spune ea. “Viitorul ce era? Să lucrez opt ore pe zi, dar să trăiesc de pe o zi pe alta. Nu erau bani de călătorit. Cred că nu vedeam atâtea lucruri și nu învățam atâtea lucruri”.

“Într-o vreme îi părea rău că n-a terminat facultatea”, spune Leon. “Tot zicea că colega aia a ei și-o gătat facultatea - și ea, și soțul ei. Și, când am fost acasă, amândoi lucrau la o sală de bowling. Ei au gătat facultatea și n-au ajuns să lucre ca ingineri. Am vorbit cu ei: ziceau că vor să se ducă în Germania să-și caute de lucru”.

Ramona, în vizită la locul de muncă al lui Leon, restaurantul Gigi

Ramona și Leon sunt angajați pe perioadă determinată, ceea ce îi face vulnerabili. Leon lucrează doar nouă luni pe an, cât e deschis restaurantul Gigi, iar contractul de un an al Ramonei se încheie în octombrie.

“M-aș bucura să spuneți românilor în articolul vostru că noi trebuie să luptăm pentru binele nostru - nime nu ne salvează. Citim contractul; de nu știm citi, este avocat sau traducător, ambasada. În contract zice 40 de ore pe săptămână, opt ore zilnic din care o oră pauza de prânz. E legea în Portugalia. Eu acum asta fac. Nime nu are curaj să mă țină în plus. Dacă mă obligă, am drept să sun la ACT (Autoridade para as Condições do Trabalho).”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Pantofi victime Holocaust Polonia
14:12
În 1941, România a deportat peste 35.000 de evrei, majoritatea copii și femei, în Transnistria: „Fiecare a avut un nume, un chip și o viață”
Daniel Anghel
Interviu
13:00
De la investiții străine de 10 miliarde de euro în 2022, România a ajuns la 700 de milioane în 2026. Consultant de top: „Sunt bani în piață, firmele așteaptă un guvern și reformarea statului”
MONDEN
Cristina Dorobanțu
15:25
Cristina Dorobanțu despre sarcina care i-a schimbat viața: „Mi-am spus foarte bine rugăciunile”
Ispita Daniela Pană la Insula Iubirii 2026 | sursa foto: Antena 1
Exclusiv
15:01
Ispita Daniela Pană, dezvăluiri de la Insula Iubirii 2026: „Nu mă așteptam să se întâmple lucrurile în maniera în care au fost”
POLITIC
Premierul desemnat Luca Niculescu are 10 zile sa formeze un Guvern
Analiză
14:13
Combinațiile partidelor pentru Guvernul Niculescu: „Fiecare are un plan până ia primul pumn în gură”
Manifestanți la Universite în Strasbourg FOTO Radu Eremia
Reportaj
10:59
Corespondență. Cum a paralizat revolta elevilor o parte însemnată din Strasbourg
Ultimele știri
15:34
Spitalele regionale din Iași, Cluj și Craiova mai așteaptă: când ar urma să fie gata, de fapt, după noua amânare a Guvernului
15:28
Cristina Trăilă (PNL) a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Ea este fostul secretar general adjunct al premierului Bolojan
15:26
O asistentă a strâns saci cu medicamente acasă, ani de zile. Femeia lucra la Spitalul Județean Brăila de 20 de ani
15:25
Cum a apărut Mirabela Grădinaru la Romanian Fashion Week. Prima Doamnă a atras atenția tuturor. „Designerii au nevoie de libertate creativă”
TRENDING
13:10
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
09:34
Câți bani ar fi primit Cheloo pentru a participa la Asia Express 2026. A rezistat cinci etape în show-ul de la Antena 1
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Border Collie
14:24
Care sunt pericolele ascunse ale toamnei pentru animalele de companie și ce trebuie să faci ca să fie în sigurață
Femeie tristă care se simte singură în timp ce colegii o ignoră într-un hol modern de birou
14:20
Ești iubit de colegi sau doar tolerat? 10 semne care arată ce părere au despre tine la birou
Ce condimente se pun la murături
14:08
Ce condimente se pun la murături
Horoscop sagetator pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Săgetător. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop leu pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Leu. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Un bărbat ține în mână o carte electronică de identitate
12:55
Peste 2,7 milioane de români au trecut la buletinul electronic. Până când mai poți călători în străinătate cu cartea de identitate veche
Lei românești pentru plata unei facturi
11:29
ANAF a prins 5 firme care aduc muncitori din Asia cu facturi fictive de peste 6.000.000 de lei. Cum au păcălit statul
Dragoș Pătraru în timpul emisiunii Starea Nației
09:40
Dragoș Pătraru a vorbit la TVR despre interviul cu George Simion difuzat de televiziunea publică: „Îngrijorarea cetățenilor este legitimă”
Imaginea prezintă o persoană îmbrăcată în haine închise la culoare care merge sub o umbrelă colorată în timpul unei ploi torențiale, într-o zonă de parcare cu autoturisme.
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-8 noiembrie 2026
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...