Romanii ii scriu acum Ninei Iliescu

Comentează

In procesul de modernizare si de eliminare a birocratiei si a sutelor de saci care raman totusi in birourile departamentului, chiar daca scrisorile iau drumul ministerelor, prefecturilor si primariilor, consilierul prezidential Sorin Stanciu ne-a declarat ca din aceste sute de saci plini de scrisori care sunt adusi zilnic de posta, doar 5% sunt adresate de drept presedintelui Ion Iliescu, restul de 95% se refera la cu totul alte probleme. La toate acestea se mai adauga si problemele trimise de cetateni prin fax.
"Chiar si acum, dupa 12 ani, cetateanul roman a ramas tot cu ideea ca seful statului e obligat si ca trebuie sa-i rezolve problemele personale", ne-a spus Stanciu, precizand ca departamentul sau va fi dotat cu un serviciu computerizat, astfel incat materialele pe care le primesc sa fie stocate in calculatoare. Astfel toate scrisorile vor fi scanate, introduse in calculator si apoi trimise la institutiile abilitate sa rezolve problema in cauza. Serviciul mai prevede si posibilitatea ca cetateanul care are totusi acces la un calculator sau o ruda apropiata a acestuia sa urmareasca firul rezolvarii problemei sale, adica periodic cand apar modificari in rezolvarea cazului acesta sa poata fi la curent. Mai mult, periodic departamentul sau poate face si o statistica a cazurilor, intrucat pana acum s-a facut acest lucru de doua ori pe an si atunci, ca pe vremuri, "s-a tras cate o linie pe hartie in dreptul fiecarei scrisori".
De asemenea, Stanciu intentioneaza sa puna la dispozitia cetatenilor un info-chiosc la intrarea in Palatul Cotroceni.
Stanciu spune ca presedintele se confrunta in ultima vreme cu multe sesizari false din partea cetatenilor. "In scrisori prezinta o stare tragica, iar cand mergem la fata locului pentru a face o analiza a cazului constatam ca ori adresa data de petitionar este falsa, ori ca situatia financiara a lor este chiar una foarte buna. Mai mult, am primit cereri de locuri de munca sau case si am constatat ca acordandu-le acest ajutor cu sprijinul primariilor sau al Ministerului Muncii solicitantii au refuzat ajutorul dat de noi. Un exemplu ar fi cel al unui cetatean care a venit la Cotroceni pentru a cere un ajutor social. Rugat sa astepte pentru a putea sta de vorba cu o persoana din departament, acesta a scos tacticos din buzunar telefonul mobil si s-a intretinut cateva minute bune cu persoana de la capatul celalalt".
O noua metoda adoptata de romanii a fost si cea de a trimite scrisori pe adresa sotiei presedintelui, Nina Iliescu, sau i se telefoneaza. Este adevarat ca cele mai multe vin din partea doamnelor. De exemplu, intr-una din zile, Nina Iliescu a primit un telefon de la o mama al carei copil fusese exmatriculat de la scoala. La randul sau, sotia presedintelui i-a cerut lui Sorin Stanciu sa verifice situatia si chiar sa o rezolve. Nu mare i-a fost mirarea sa constate ca baiatul doamnei fusese exmatriculat pe drept. Acesta era in primul rand batausul clasei, care reusise in cele din urma sa altoiasca si cativa profesori.
Majoritatea cazurilor in care Presedintia e implicata si are dreptul legal sa le rezolve sunt cele de sanatate, in special ajutoarele medicale, si gratierile. Pentru primele cazuri, Iliescu are alocat prin lege, anual, un miliard de lei pe care ii cheltuieste pentru operatii in strainatate, medicamente si ustensile medicale.




Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Fratii Pandel Animawings
16:33
Cine sunt frații Pandel, patronii AnimaWings, compania aeriană care a intrat în insolvență și a anulat o parte din zboruri
Mai multe mașini în parcare
16:19
Mașini second-hand de peste 38 de milioane de euro, verificate de ANAF. Firme alese „în urma analizei de risc realizate la nivelul DGAF”
MONDEN
Actorul Guy Kapulnik, care era și pilot, a murit într-un accident aviatic | sursa foto: captură YouTube
16:45
Tragedie în California. Cine a fost Guy Kapulnik, actorul israelian care a murit într-un accident aviatic
Habibi
16:30
Habibi a fost eliminat de la MasterChef 2026. Cine merge mai departe în competiție
POLITIC
Nicușor Dan și delegația PSD de la consultările din septembrie FOTO Presidency
Analiză
15:19
Noile scenarii și calcule. Cum poate PSD să-și impună omul, dacă Nicușor Dan vine cu „propunerea potrivită”
Siegfried Mureșan în plenul Parlamentului, București, 30 septembrie 2026. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Profimedia Images
08:52
Siegfried Mureșan îl atacă pe Sorin Grindeanu și acuză PSD că nu a vrut niciodată să voteze „un guvern serios”
Ultimele știri
17:11
Dr. Monica Trofin-Bănescu la „Bine pentru tine”, despre sănătatea inimii: cum prevenim ateroscleroza și atacul de cord
17:10
Un bărbat a murit după ce a fost atacat de un urs în județul Brașov
17:10
Mașina electrică pentru care s-au făcut 10.000 de comenzi în 7 minute: prețul de pornire e 30.000 de euro
17:07
Rusia a atacat Institutul de Cercetare Nucleară din Kiev, după ce a omorât doi cercetători la Academia Națională de Științe a Ucrainei
TRENDING
30 sept.
Când primesc pensionarii biletele de tren cu 50% reducere pentru anul 2027 și ce se întâmplă cu cele din 2026 rămase nefolosite
10:22
Cine este pilotul zborului spre Tel Aviv care a salvat 174 de pasageri cu un singur gest, după ce a fost înjunghiat. Filmul tentativei de deturnare a avionului FlyDubai
30 sept.
Data la care intră pensiile în octombrie 2026: calendarul plăților pe card și prin Poșta Română
07:00
Tragerile loto din 1 octombrie 2026. Report de peste 2,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
Apartament de lux în Elveția închiriat cu 19000 de euro pe lună. Sursă foto: Blick.
15:30
Cum arată un apartament care se închiriază cu 19.000 de euro pe lună, cu acvariu pe 2 etaje și vedere la lac, în Elveția
Cafea
15:15
Ce cafea cumpără românii acum pentru acasă și ce gusturi au explodat în topul preferințelor
Muzeul Cazinoului din Constanța, finalist la European Museum Academy Awards 2026 | sursa foto: PR
14:30
Muzeul Cazinoului din Constanța, reușită importantă: finalist în competiția European Museum Academy Awards 2026
Sfantul Ciprian și Iustina
14:31
Mesaje de Sfântul Ciprian 2026. Cele mai frumoase urări și felicitări de Sfântul Ciprian
Persoana inspectează radiatorul pentru a se asigura că căldura este gata pentru sezonul de încălzire
12:40
Fă asta înainte să pornești căldura. Trucul de un minut pentru calorifere care te poate ajuta să economisești bani
Magiun de prune fără zahăr la borcan
29 sept.
Cum faci magiun de prune fără zahăr - reţetă tradiţională
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Verigheta pe mâna stângă
25 sept.
De ce se poartă verigheta pe mâna stângă
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
Moștenirea Tradiției
14:50
Expoziția „Moștenirea Tradiției”: cum îmbină designerul Dragoș Dogaru motivele Art Deco și meșteșugurile textile din București la ARCUB
Ryan Reynolds and Andreea Esca - Impact SEE'26
14:43
Ryan Reynolds, David Popovici și liderii economiei globale, pe aceeași scenă la București. Concluziile Impact SEE’26
VOYO
14:02
Ce se întâmplă cu VOYO după 4 octombrie 2026. PRO TV, anunț oficial: „Fă-o până la 3 octombrie”
Anna Lembke, expert în adicții și profesor de psihiatrie la Stanford. Sursa foto: Denis Grigorescu
InterviuExclusiv
13:37
Anna Lembke, expert în adicții și profesor de psihiatrie la Stanford: „Trebuie să ne detașăm mai des de lumea virtuală, să ne reaprindem interesul pentru realitate”
Poluare Bucureşti
29 sept.
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
29 sept.
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri