Duminică seară, de Valentine´s Day, Victor, 22 de ani, şi Corina, 20 de ani, s-au văzut pentru prima dată la cafeneau bucureşteană In Tandem. A fost nevoie de numai cinci minute ca cei doi să-şi vorbească şi să descopere că au mai multe de împărţit. Nu este vorba de vreo lipeală ocazională, ci de un procedeu pe cât de simplu pe atât de complex, speed-dating sau întâlniri-fulger…
Un obicei nou în ţara noastră, sistemul a fost experimentat prima dată într-o cafenea din Beverly Hills, prin 1998. Se dorea ca persoanele singure să poată veni într-un loc şi să participe la o întânire, unde toată lumea urmărea un singur scop: să-şi găsească perechea rapid şi elegant. Ceea ce s-a dorit a fi un simplu experiment s-a transformat în ultimii 12 ani, într-un fenomen.
Speed-datingul a fost promovat în serialul „Totul despre sex” sau în filmul „Virgin la 40 de ani”. De Valentine´s Day, întâlnirea a fost organizată de Media Pro Distribution şi cafeneaua In Tandem din Capitală. „Noi am descoperit pe internet în ce constă acest lucru. Am văzut că se pregăteşte un asemenea eveniment în Bucureşti şi ne-am înscris”, ne-a spus Victor, 22 de ani, în timp ce o soarbe din priviri pe Corina, 20 de ani.
˝Este foarte haios pentru că stai de vorbă cu mai mulţi tipi, timp de câteva minute, în care discuţi vrute şi nevrute, dar suficient cât să îţi dai seama dacă merită sau nu să-i acorzi o şansă. Avantajul e că dacă nu îţi place de un tip, şti sigur că după câteva minute nu îl mai vezi, locul lui fiind luat de altcineva˝, ne-a mărturisit Corina.
Din 10 cupluri, doar unul s-a plăcut cu adevărat
Pe parcursul discuţiilor, participanţii acordă bile albe şi bile negre interlocutorilor, într-un formular. În cazul în care chimia dintre parteneri nu funcţionează, organizatorii întâlnirii-fulger pun cap la cap formularele şi stabilesc o serie de perechi. Deşi duminică seara, aceştia au nominalizat 10 cupluri, doar Victor şi Corina au plecat de mână acasă.