Confruntările au continuat joi la Kiev în pofida eforturilor depuse de preşedintele Viktor Ianukovici şi liderii opoziţiei de a opri violenţele ce durează de peste trei zile în capitala Ucrainei.
Datele oficiale arată că 67 de manifestanţi au fost ucişi de marţi şi până în prezent, trupurile fiind depuse la serviciul de medicină judiciară, conform AFP, citată de Agerpres.
„67 de cadavre se află deja la serviciul de medicină judiciară”, a spus administraţia municipală, care a precizat că este vorba de manifestanţi.
La rândul lor, manifestanţii ucraineni au capturat 67 de poliţişti la Kiev, a informat joi Ministerul de Interne al Ucrainei. „Nu cunoaştem starea lor de sănătate şi soarta lor. Pentru eliberarea colegilor lor, forţele de ordine au dreptul de a folosi toate mijloacele permise de lege, inclusiv armele”.
În tenativa de a găsi o soluţie la această criză, miniştrii afacerilor externe din German, Franţa şi Polonia, prezenţi la Kiev, au discutat cu şeful statului ucrainean „proiecte de foaie de parcurs” care ar putea contribui la ieşirea pe cale paşnică din criză.
Foto: epa.eu
Citeşte şi: Imagini IMPRESIONANTE în Ucraina! Kievul însângerat | FOTO
Traian Băsescu: România este pregătită să primească refugiaţi din Ucraina
Recomandări
Cât de mult au ridicat audiențele Realitatea Plus femeia-locomotivă Anca Alexandrescu și candidatul ezoteric Călin Georgescu