Se scumpeşte apa în București. Cât vor plăti în plus locuitorii din Capitală

Comentează

Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a aprobat vineri un nou plan de investiții în infrastructura de apă și canalizare, în cadrul unui act adițional la contractul de concesiune cu Apa Nova, informează ObservatorNews.ro.

Investiția totală se ridică la aproximativ 500 de milioane de euro, iar măsura include și majorarea tarifului pentru apă cu 0,85 lei pe metru cub.

Rețele modernizate în București și protecție împotriva inundațiilor

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a detaliat principalele obiective ale proiectului: modernizarea a 221 de kilometri de rețele de apă și canalizare în toate cele șase sectoare ale Bucureștiului.

„Două treimi din programul de investiții vor fi alocate doar canalizării. Vom avea 70 de kilometri de rețele de apă și 147 de kilometri de rețele de canalizare. 47 de kilometri vor fi doar colectoare mari, unele fiind puternic degradate în acest moment și cu risc de prăbușire a carosabilului”, a explicat edilul din București.

Infografic realizat cu ajutorul Inteligenței Artificiale

Un alt punct-cheie al proiectului îl constituie măsurile de protecție împotriva inundațiilor cauzate de ploile torențiale. Acestea presupun construirea de bazine de retenție pentru gestionarea surplusului de apă în zonele inundabile, dar și implementarea unor stații locale de pompare.

„Este nevoie de bani pentru viitor, pentru a face aceste investiții. Sistemul de canalizare trebuie extins; nu mai face față, mai ales că Bucureștiul s-a dezvoltat mult, fie organic, fie mai puțin organic”, a adăugat Ciucu.

Ciprian Ciucu anunță tarife mai mari la apă în București

Odată cu implementarea acestui program, prețul apei în București va crește cu 0,85 lei pe metru cub, ceea ce se traduce printr-o majorare medie de aproximativ 28 de lei lunar pentru o familie.

„În acest moment, tariful pe care noi îl practicăm este al doilea cel mai mic din țară. Creșterea este suportabilă, iar beneficiile sunt esențiale. Investițiile vor aduce îmbunătățiri pe parcursul următorilor zece ani”, a subliniat primarul general.

Negocieri și planuri pe termen lung

Roxana Ionescu, directorul general al Direcției Servicii Publice, a precizat că actul adițional este rezultatul unor negocieri care au avut loc între ianuarie 2025 și august 2026.

„Schimbările profilului precipitațiilor impun redimensionarea rețelelor de canalizare și construirea unor bazine de retenție acolo unde este fezabil din punct de vedere tehnic și financiar”, a explicat aceasta.

Noul program de investiții include și coordonarea lucrărilor de modernizare a liniilor de tramvai și a rețelelor de termoficare cu cele de apă și canalizare.

„Programul actual de investiții obligatoriu este deja implementat în proporție de 66%, spre finele anului 2026. Restul proiectelor sunt într-un grad de maturitate ridicat”, a mai declarat Ionescu.

Din bugetul total de 500 de milioane de euro, 220 de milioane vor proveni din fondurile Municipiului București, iar 300 de milioane vor fi asigurate de concesionarul Apa Nova.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
MONDEN
Valerie Lungu, ALex Gîlcă și Victoria Lungu
10:18
Ce nu s-a văzut la căsătoria Valeriei Lungu cu Alex Gîlcă. Mesajul mamei pentru fiica și ginerele său
Concurenti Asia Express 2026, ediția 19
10:06
„Asia Express” 8 octombrie 2026. Concurenții intră în cursa pentru ultima șansă. Misiune neașteptată în această seară
POLITIC
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, începe joi, 8 octombrie, o serie de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Sursă foto: Profimedia Images
09:12
Luca Niculescu începe negocierile pentru formarea noului Guvern. Ce condiții au pus până acum PSD, PNL și UDMR
Vasile Dîncu reprezintă România în Parlamentul European, fiind trimis la Bruxelles cu voturile alegătorilor PSD. Foto: Hepta
7 oct.
Vasile Dîncu, despre desemnarea lui Luca Niculescu pentru formarea guvernului: „Există o revoltă în interiorul PSD în acest moment”
Ultimele știri
10:40
Anchetă WSJ: Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, acuzată că i-a cerut 100.000 de dolari unui donator republican, în schimbul accesului la administrația Trump
10:31
El Nino se intensifică și ar putea doborî un record vechi din 1950. Specialiștii avertizează că va persista și în 2027
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
7 oct.
Horoscop 8 octombrie 2026. Capricornii sunt atrași din ce în ce mai mult de ideea de a deveni independenți, de exemplu, postura de a fi propriul șef
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Un expert în longevitate explică cum trebuie consumată cafeaua pentru a-ți prelungi viața. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Ce beau zilnic oamenii care ajung la 100 de ani: 3 băuturi simple recomandate de un expert
Un pensionar din Elveția, obligat de instanță să își demoleze șura construită cu aprobarea primăriei. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Un pensionar trebuie să își dărâme șura, după ce a primit autorizație să o construiască, în Elveția: „Mă simt tras pe sfoară”
Imagine detaliată a textului unui hotel de trei stele din Amsterdam, unul dintre cele mai populare orașe turistice din Europa
7 oct.
Județele din România care au atras cei mai mulți turiști în această vară. Cifrele oficiale care arată o creștere neașteptată a numărului nopților de cazare
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
Inspectorii de la Vama Isaccea au confiscat aproape 1.300 de perechi de încălțăminte de marcă suspectate că sunt contrafăcute, în valoare de 4,9 milioane de lei, aflate într-un camion spre Odesa. Foto: Poliția de Frontieră Română
7 oct.
Un șofer de TIR ucrainean a vrut să ducă în Odesa 1.300 de perechi de pantofi contrafăcuți, pe la Isaccea
Una dintre navele din Bulgaria atacată de drone
7 oct.
Nave comerciale, lovite în Marea Neagră. Bulgaria va invita România și Turcia la consultări și va cere „capacități suplimentare” din partea NATO
România a înregistrat în 2025 un minim istoric al alocării bugetare pentru cercetare și dezvoltare. Foto: Getty Images
7 oct.
Prăbușire istorică a bugetului pentru cercetare: România a alocat doar 0,09% din PIB în 2025, cel mai mic procent din Uniunea Europeană
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește