Deși Oase și CRBL s-au bucurat de o zi plină de relaxare, în urma avantajului câștigat în ediția trecută, restul concurenților au trecut prin momente grele. Presiunea unei mize extrem de importante și complexitatea misiunilor au făcut ca traseul echipelor să nu fie lipsit de tensiuni, izbucniri sau accidentări. În urma unei probe fizice, Cosmin Seleși s-a accidentat și nu a mai putut să continue cursa, iar la final, imunitatea a fost câștigată de Ana Morodan și Teleșpan, care și-au asigurat locul în prima etapă din India.

Șerban Copoț, impresionat de Paul Ipate și Jojo. “Generozitatea familiei Ipate a depășit cu mult formatul acestei emisiuni“

Proba Amuletei, disputată de cele două echipe a doua zi dis-de-dimineață a fost una de forță fizică și rapiditate. Într-un traseu cu obstacole, în care vedetele au plecat legate cu o sfoară, Cosmin Seleși a suferit o accidentare la picior și s-a prăbușit chiar în timpul cursei, necesitând îngrijiri medicale: „Am avut impresia că cineva mi-a băgat un cuțit de la genunchi până sus. Am zis inițial că este cârcel, dar a început să mă doară și nu am mai putut. O durere pe care nu am simțit-o niciodată în viață. Mi s-a tăiat tot”. După zeci de minute în care medicii l-au ținut sub supraveghere, verdictul a fost unul sumbru: Cosmin a fost transportat la spital iar Șerban Copoț a fost nevoit să continue restul proba de singur: „Te simți neputincios într-o astfel de situație. Cursa este compromisă”, a mărturisit acesta. Deși în dezavantaj, Paul Ipate și Jojo au făcut un gest de omenie și i-au ușurat lui Șerban duelul, pe care acesta l-a și câștigat: „Uneori trebuie să pierzi ca să câștigi. Nu trebuie să uităm că din noi face parte compasiunea și generozitatea, oricât de greu este”, au mărturisit cei doi. „Generozitatea familiei Ipate a depășit cu mult formatul acestei emisiuni”, a adăugat Șerban impresionat.

Citește și

OPINIE | Fostul șef al SIE Claudiu Săftoiu, analiză despre alegerile de peste Prut: Republica Oligarhică Moldova

 

 

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.