Skatezake, tânărul român care a cucerit TikTok-ul pe placa de skateboard: „Eu văd o bordură ca pe un obstacol, un loc unde pot face un trick”

Comentează

Narcis Frunzaru, un tânăr care „funcționează” în mediul online sub pseudonimul Skatezake, este originar din Târgu Jiu și este cunoscut pentru clipurile sale virale pe TikTok.

Peste 50.000 de urmăritori pe TikTok

Tânărul a reușit să adune peste 50.000 de urmăritori pe platforma online, iar clipurile sale totalizează mai mult de 6 milioane de like-uri. Este „special” datorită pasiunii lui pentru skateboarding.

Visase să fie vlogger, spune Narcis, dar n-a reușit să se impună pe nișa respectivă. A intrat ulterior pe TikTok: „Eram foarte, foarte sceptic atunci, nu credeam în platformă. Era la început (n.r. - TikTok) când m-am apucat eu, dar cred că, în cele din urmă, mi-a ieșit”, povestește tânărul influencer.

Arhiva foto

Conținutul său s-a învârtit în jurul plăcii de skateboarding, pasiune care i-a adus și dezamăgiri în viața personală: „A fost unul dintre motivele despărțirii în fosta mea relație”. Popularitatea pe care a clădit-o cu răbdare i-a adus și multă presiune: „Simțeam că devenea o obsesie. Nu mă mai bucuram de timp cu prietenii, de vacanțe, de viață. Doar îmi doream să filmez și să captez fiecare moment”.

Povestea sa cu skate-ul a început când era copil și își dorea încălțările cu roți (heels-uri) care făceau furori în cartier: „Un prieten avea acces nelimitat la bani de la părinți, îi lăsau portofelul și îi ziceau să ia cât are nevoie”. Într-o zi, povestește Skatezake, el și prietenul său avut au decis să investească în plăci, fiindcă nu reușeau să găsească acei traineri populari.

„Mi-a luat și mie o placă, pentru că eram cei mai buni prieteni. Era una foarte proastă, dar știu că din prima zi am știut să merg pe ea. A fost o chimie”, adaugă tânărul.

A câștigat apoi un skate mai bun la un joc de cărți, aflat în vizită la țară, la bunicii prietenului lui: „Din seara aia, s-a născut o pasiune care se pare că nici după un deceniu nu a murit”.

Arhiva foto

„Am și câștigat, n-am și câștigat”

Expunerea în social media vine și cu transformări personale, recunoaște tânărul creator de conținut: „Da, te schimbă, te schimbă foarte mult online-ul”. Cu toate astea, încrederea în sine nu a fost niciodată o problemă pentru Narcis.

Totuși, odată ce a crescut în vizibilitate, au apărut și frământările: „Aveam o chestie obsesivă pe faptul că de ce nu cresc în popularitate, de ce nu mi se viralizează clipurile, ce fac greșit...”.

Crede că diferența majoră este motivația inițială: „Noi, care ne-am apucat din pasiune, am rămas la fel. Cei care o fac pentru bani, probabil că s-au schimbat, pentru că și lifestyle-ul lor s-a schimbat”. Spune despre online că „e un job destul de bine plătit”, dar că el personal n-a fost niciodată condus de câștiguri.

„Am și câștigat, n-am și câștigat. La început nu știam cum funcționează treburile astea, eu n-am avut niciodată un manager”, explică Narcis. Îl interesa mai degrabă distracția cu prietenii decât strategia de monetizare: „Ziceam: «Hai să facem niște clipuri de-astea, să râdem». Și, efectiv, râdeam la ele și ne ziceam că o să râdă și alții, dacă râdem noi”.

Skateboardingul: artă și sport

Pentru Narcis, skateboardingul e mai mult decât un hobby: „Este și un sport, și o artă. Noi, skaterii, vedem lumea altfel. Eu văd o bordură ca un obstacol, ca un loc unde pot face un trick”.

E vorba despre creativitate și despre un alt tip de privire asupra mediului, precizează el: „Încerci să faci artă din orice – dintr-o balustradă, niște trepte”.

Skate-ul, spune Narcis, cere disciplină și investiție. „Trebuie să-ți schimbi adidașii o dată pe lună, placa la două-trei luni. Și e un sport olimpic, sunt campionate, e o federație.”

Narcis a participat la mai multe concursuri locale – „am câștigat la Târgu Jiu, și prin alte zone” – dar nu se consideră un sportiv talentat. „Eu mă chinui la fiecare trick. Prietenii mei le învățau din tutoriale de pe internet, eu nu. Ieșeam noaptea, nu puteam dormi, mă gândeam cum să-mi iasă și mie.”

„Mi se pare cea mai tare pasiune pe care aș fi putut s-o am”

„Eu nu am talent. Mă chinui foarte mult. Dar pentru că îmi place așa de tare skateboardingul, sunt în stare să repet același trick zile la rând, până îmi iese. Prietenii mei îl învață din două-trei încercări, eu poate din două-trei sute. Dar nu mă las”, spune Narcis.

Skate-ul l-a format și l-a învățat ce înseamnă perseverența: „Mi se pare cea mai tare pasiune pe care aș fi putut s-o am, chiar dacă nu m-am născut cu talent.”

De-a lungul timpului, s-a lovit și de prejudecăți. „În afară de prietenii care sunt și ei skateri, aproape nimeni nu m-a luat în serios. Dar pentru mine n-a fost niciodată o glumă. E muncă. E disciplină.”

Tânărul consideră că în România skateboardingul nu e o cale spre carieră, cum se întâmplă în alte țări. „Nu pentru că nu am fi noi buni, ci pentru că statul nu investește. Eu am găsit un colac de salvare prin TikTok. Fac clipuri, am strâns comunitate, pot să câștig niște bani din asta. Dar în general, oamenii tot nu înțeleg. Mai ales cei trecuți de o anumită vârstă. Mă întreabă: «Ce te joci cu placa asta la vârsta ta?»”.

„Mi-am rupt și picioarele, și mâinile. Dar nu m-am oprit”

La câte căzături a luat, întrebarea e firească: cum de nu a renunțat?

„Mi-am rupt piciorul stâng de două ori, dreptul o dată. Ambii umeri dizlocați, mâna stângă ruptă. Entorse, contuzii... de toate. Dar nu m-am lăsat. Poate doar după prima accidentare, când am fost aproape de operație, m-am speriat. Atunci m-am gândit: dacă nu mai pot continua, ce mă face fericit?”.

Încă are frici. „Mi-am rupt piciorul pe o bară și trei ani n-am mai urcat pe ea. Dar mi-am învins teama. Totul e mental. Trick-ul e același, doar că te blochezi când vezi mai multe trepte sau obstacolul mai înalt. Mintea îți spune că e periculos. Și nu te mai arunci”.

„Suntem ca taximetriștii – ne ajutăm între noi”

Comunitatea skaterilor din România nu e mare, dar e unită, spune Narcis. „Când eram mic, n-aveam placă bună, plus adidașii rupți. Băieții mai mari mă ajutau. Mi-au dat plăci, roți, axe pentru placă, ce nu le mai trebuia. Așa am învățat și eu să dau mai departe. Când am început să primesc sponsorizări, tot ce nu mai foloseam am dat gratis copiilor din orașul meu natal care aveau nevoie”.

Asta înseamnă, pentru el, spirit de comunitate.

Pe de altă parte, dacă nu ar fi ales skate-ul, ce altceva ar fi făcut? „Deveneam fotbalist”. Răspunsul e ironic, dar vine cu o poveste reală: „Am făcut fotbal și, la un moment dat, când am început să mă dau serios pe skate, am lăsat fotbalul pentru asta. Mă atrăgea mai mult skate-ul”.

„Când făceam un trick chiar și ușor cu placa, reacția era wow! De fapt, nu eram așa bun, dar era ceva ce nu vedeau mulți, pentru că eram dintr-un oraș mic, cu puțini skateri”.

Arhiva foto

Absolvent de Biologie

Tânărul povestește despre cum, pe lângă viața de creator de conținut, el era și student, dar și muncitor pe șantier: „Dimineața mergeam pe șantier la lopată... aveam mâinile pline de bătături”. Însă, seara, se transforma: „Mă aranjam, mă îmbrăcam, mă frezeam” și filma clipuri pe TikTok.

A fost implicat și într-o colaborare pentru un brand de haine, iar experiența i-a folosit în restul carierei: „Aveam impresia că le știu pe toate, dar nu era așa și nu mi-a ieșit. Este o diferență mare între a fi creator de conținut și a face marketing”.

El consideră că pe social media contează mai mult ideea decât aparatura: „Eu aveam un iPhone 8, cu care am făcut 120.000 de oameni să mă aprecieze, filmând fără camere performante, fără lumini, fără nimic”.

Din această experiență, el oferă un sfat clar celor care vor să înceapă: „Nu te mai plânge că nu ai aia, nu ai aia, nu ai aia... dacă ești talentat, poți să atingi cerul. Ideea explodează, dacă e foarte bună.”

Narcis a terminat biologia, iar masterul tot în acest domeniu. „Am vrut să lucrez în domeniu, am și lucrat în laborator, dar mi-am dat seama că nu e ce-mi place cu adevărat”.

„Am fost copil, nu știam ce să aleg în viață. Skateboardingul m-a ajutat. Mi se pare o greșeală că tinerii nu sunt îndrumați corect. Mulți părinți îi împing spre meserii bine văzute, dar nu țin cont de talentele reale ale copiilor.”

Părinții l-au susținut mereu, chiar dacă uneori au fost îngrijorați din cauza accidentărilor: „Când mă duceam la urgență, ei se temeau pentru mine, dar eu îi vedeam ca pe niște dușmani că nu mă lăsau să fac ce-mi place.”

Școala de skate și anul implicării voluntare

S-a implicat în educația tinerilor pasionați, conducând ceea ce numește „a treia școală de skate din România”. Inițiativa a fost bazată pe voluntariat, în colaborare cu o fundație din domeniul tineretului.

„Aveam o comunitate de skate foarte, foarte unită”.

Datorită influenței pe TikTok, proiectul a atras mulți copii, dar puțini au rămas motivați: „Din 30 câți au fost înscriși, au rămas vreo 10”. Anul în care a funcționat școala a fost plin de provocări, în special pentru că, pe lângă dificultățile legate de mediul de antrenament, colegii săi au renunțat, iar el a continuat singur. „Am cerut sprijin la autoritățile locale, ne-am săturat... dacă aș avea ajutor, aș mai face asta”.

Deși acum locuiește în București, unde are oportunități de dezvoltare, inima îi este încă acasă, în orașul natal, unde își dorește să ajute comunitatea locală. Ar vrea ca în Targu-Jiu să existe un skatepark adecvat, o infrastructură minimală pentru dezvoltarea tinerilor sportivi: „Niciodată autoritățile locale nu s-au implicat în zona asta urbană, pentru copii care se dau pe skate, BMX, role, trotinetă, bicicletă”, accentuează Skatezake.

Școala de skate a fost un succes în rândul copiilor, care își găseau în acest mediu o alternativă sănătoasă la anturajele problematice: „Le ziceam să nu vă prind că fumați, să nu vă prind că chiuliți, școala pe primul loc”. În plus, regula de bază era egalitatea între toți participanții, indiferent de situația financiară: „Erau copii care aveau foarte mulți bani, erau copii care nu aveau bani deloc, dar când unul cumpăra o apă, o împărțea cu toți”.

El subliniază potențialul mare al skateboardingului ca formă de terapie și ca mijloc de integrare socială, în special pentru copiii săraci sau cu probleme familiale: „Copiii din zone defavorizate, cu părinți care au probleme cu alcoolul, drogurile, sau care sunt orfani, pot să găsească pasiunea și liniștea prin skateboarding”.

De asemenea, skateboardingul este o disciplină în creștere, cu posibilități de performanță și chiar de autosusținere financiară: „Dacă formezi un copil de mic, la 10-12 ani, poate să-și permită financiar o viață bună doar din competiții din afara țării”.

Evită scandalurile și promovarea facilă

Deși ar fi putut să se implice, pentru câteva aprecieri în plus, în conflicte cu alți influenceri, el a ales să evite deliberat astfel de situații.

„Cunosc oameni din domeniu care nu au fost tocmai corecți cu mine, dar nu am căutat scandal cu ei. E mai bine să fiu cunoscut pentru lucrurile mele, nu pentru conflicte. Mai bine mă știu ca tipul care se dă pe skate, decât ca omul care are mereu dreptate și face scandaluri”, spune el.

Narcis spune că, în privința planurile de viitor, își dorește să exploreze și umorul, prin sketch-uri și vloguri: „TikTok-ul, pentru mine, este locul unde pot să fac ce mă face să râd. Când un clip mă face să râd pe mine, știu că e un clip bun”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
O persoană care ține un portofel gol
17:02
Aproape jumătate dintre români se tem de sărăcie, iar îngrijorările lor sunt mult peste cele din Uniunea Europeană
consiliul local iasi (2) copy
Analiză
17:00
Blocaj imobiliar fără precedent în România: războiul politic paralizează proiecte cu mii de apartamente la Iași
MONDEN
Corina Caragea
17:09
Corina Caragea, aventură la peste 2.000 de metri altitudine în Canada: „Nu aveam nici apă, nici echipament adecvat, nici sprayul de urs”
Radu Ciucă, alături de Cătălin Măruță și de Oase la emisiunea „Furnicuțele” | sursa foto: Antena 1
Exclusiv
16:48
Cum a fost pentru Radu Ciucă trecerea de la PRO TV la Antena 1: „Se crease echipa foarte mișto”. Ce spune despre Cătălin Măruță și Denise Rifai
POLITIC
Ilie Bolojan este premierul României din 23 iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
16:06
Ilie Bolojan, după consultările cu Nicușor Dan de la Cotroceni: „Dacă PSD va fi în guvernare, PNL va intra în opoziție”
Sorin Grindeanu a fost ales în noiembrie 2025 președinte „plin” al PSD, după 6 luni în care a fost interimar în urma demisiei lui Marcel Ciolacu. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
15:58
Sorin Grindeanu, după consultările cu Nicușor Dan de la Cotroceni: „PSD a solicitat preşedintelui mandatul de prim-ministru. Eu”
Ultimele știri
17:47
Singurul cuvânt folosit de vedetele PRO TV de Ziua Mondială a Profesorilor
LiveText
07:05
Nicușor Dan face consultări înainte să anunțe al patrulea premier desemnat în ultimele 4 luni. PSD l-a propus pe Grindeanu, PNL refuză un Guvern PSD, iar AUR și USR vor anticipate
17:27
Ucraina a reuşit să doboare pentru prima dată drone rusești cu reacţie datorită unei arme cu inteligenţă artificială
17:22
Centrala pe cărbune de la Turceni s-a oprit, după ce s-a spart cazanul, în plină criză energetică în România. Când va funcționa din nou
TRENDING
16:51
Instagram face 16 ani - 10 lucruri pe care să le știi despre rețeaua socială
12:49
11 marinari au fost salvați și doi au murit după ce o navă cu cereale lovită de o dronă s-a scufundat în Marea Neagră, lângă platforma Pescăruș. O alta plutește în derivă
10:47
Euro s-a prăbușit la cel mai mic nivel din ultimele 17 luni, pe 5 octombrie 2026. Economist: „Nu vă puneți în fața trenului”
muncitor-pavaj-curte
15:48
Alternativa modernă pentru betonul din curte, care se montează ca un joc LEGO și durează zeci de ani
Tablou cu scoici, cumpărat cu 30 de dolari, vândut la licitație cu 1,35 milioane de dolari. Sursă foto: Captură video: Youtube.
15:32
Un tablou de 30 de dolari, care nu mai fusese văzut în public de aproape 75 de ani, s-a vândut cu 1,35 milioane de dolari la o licitație: „Mă pictez întotdeauna pe mine însămi"
case-rosii-norvegia-aurora-boreala
15:25
Cum își izolează norvegienii casele fără să folosească polistiren. Materialul tratat termic care reține căldura chiar și la minus 30 de grade
Hotel Intercontinental din București
15:16
Un român a pus pe jar escrocii din toată Europa și cel mai bun a venit la București, ca să dea lovitura secolului
Sfinții Trei Ierarhi
12:15
Se spală rufe când este cruce neagră? Ce înseamnă sărbătoarea cu cruce neagră
Cum faci zacuscă fără ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă. Sursă foto: Shutterstock
6 sept.
Cum faci zacuscă fără nicio picătură de ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Fructe și legume de toamnă
15 sept.
Ce legume și fructe de toamnă întăresc imunitatea înainte de sezonul răcelilor
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
O rețea de stâlpi de curent electric
16:19
De ce în România curentul este de 8 ori mai ieftin la prânz decât seara: șeful ANRE explică de ce avem nevoie urgentă de baterii de stocare
Protestatarul Cezar Avrămuță, cunoscut ca “Stegarul Dac”, într-un copac din curtea Arestului Central al Capitalei. Fotografie de arhivă: Hepta
16:01
Trecutul secret al Stegarului Dac, arestat pentru ultraj: legătura lui Cezar Avrămuță cu cel puțin 16 firme și un offshore din Delaware și milioanele din conturi
Imagine alb negru cu un bărbat cu ochelari de soare pe cap
14:27
Un asistent medical a fost găsit mort în timpul serviciului, într-o cameră de la UPU a Spitalului Orășenesc din Bicaz: „A plecat dintre noi mult prea devreme, în timp ce se afla la datorie”
ursi-transfagarasan
14:16
Cota de recoltare a urșilor crește la aproape 1.000 de exemplare prin noua lege promulgată de Nicușor Dan
fermier-roman-tractor
11:41
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”