De 42 de ani, cătunul vrâncean Şesul cu Plopi e legat de lumea modernă printr-o cărare de câţiva kilometri lungime. Din 1967, de când o alunecare de teren a distrus aproape tot satul, dar şi drumurile de acces, opt oameni s-au luat în piept cu viaţa. Patru bărbaţi şi patru femei au refuzat să părăsească locul, chiar cu riscul de a se rupe total de lume. Bătrânii trăiesc ca în urmă cu zeci de ani, la lumina lămpilor cu gaz sau a lumânărilor. Vrâncenii află ce se mai întâmplă în “lumea de afară” cu ajutorul radiourilor cu baterii.
Acum 42 de ani, o alunecare de pământ distrugea practic tot satul Şesul cu Plopi. Dintr-o mândreţe de localitate au mai rămas în picioare şase case. Opt oameni au ales să-şi continue aici traiul, în cătunul legat de lumea modernă printr-o cărăruie ce şerpuieşte pe marginea unui pârâiaş.
Au mai rămas doar şase case
“Am rămas aici doar noi, bătrânii. Cine să ne facă drumul? Curent electric nu avem. Stau la lumina lămpii cu gaz de zeci de ani şi aflu de la un radio cu baterii ce se întâmplă în lume. Satul va dispărea odată cu noi“, spune Ion Tâlvăr (68 de ani).
“Vai de noi cum stăm în cele şase case! Suntem în total opt oameni, adică patru bărbaţi şi patru femei. Cu toate acestea, nu vrem să ne mutăm, pentru că ne iubim pământul. Aici ne-am născut şi am crescut, aici murim, în casele astea dărăpănate“, povesteşte Savu Serea, de 67 de ani.
“Locuiau cam 100 de oameni aici, dar mulţi au plecat după 1967. Acum, la noi nu se mai poate ajunge decât pe un drum impracticabil, de fapt, o cărare uitată de lume. Iar când plouă sau când ninge, suntem complet izolaţi”, mai spune nea Savu Serea.
Părăsit de soţie din cauza traiului greu
De la alunecările de teren, nici un primar, popă sau învăţător nu a mai călcat prin cătun. Încet, lumea s-a mutat, iar cei care au rămas s-au tot stins, pe rând, şi au fost duşi la groapă fără preot. “Eu n-am plecat pentru că aici e pământul mamei. Nevasta m-a părăsit în urmă cu câţiva ani, pentru că nu a mai suportat condiţiile. Mai ascult la radio ca să aflu ce se întâmplă în ţară”, spune Ion Țuţui. Cel mai sărac dintre săteni e, după cum declară chiar el, Dobre Stănilă. Are 70 de ani şi abia îşi mai duce zilele. Îmbrăcat cu haine vechi de 20 de ani, bătrânul plânge când un străin ajunge în cătunul uitat de lume.