La 35 de ani ea a rămas fără un picior, însă acum, la 38, este mai încrezătoare ca niciodată în propriile forțe și este întotdeauna cu zâmbetul pe buze. Povestea ei a impresionat multă lume, iar Stela Bizdu a făcut un cont de Instagram special pentru a încuraja și alte persoane, dar și pentru a demonstra că viața merge înainte indiferent de obstacolele care apar în cale.

Despre teribilul accident a povestit chiar ea. Un moment greu pe care nu va putea să-l uite niciodată.

„S-a întâmplat pe 7 iulie 2018. În ziua aceea îmi căutam haine prin magazine deoarece urma să fiu nașă. Nu reușeam să găsesc nimic și când am plecat spre casă, am oprit la Bucur Obor unde mă aștepta mama. Eram împreună cu copilul meu de 2 ani și jumătate, cu sora mea și cu fetițele ei. Am parcat regulamentar pe partea dreaptă a drumului și nici măcar nu am oprit motorul. Începuse să plouă și le-am zis copiilor și surorii mele să nu mai coboare și ei, cobor eu să-i pun bagajele mamei în portbagaj. M-am asigurat în oglindă, și în cea de pe centru, și în cea retrovizoare, nu am văzut nimic și am deschis portiera câțiva centimetri cât să scot piciorul stâng afară, însă nu am apucat să îl pun jos. Cumva de pe banda 3 a venit o mașina cu super viteză și s-a izbit în portiera mea. Nu venea din spate și nu am avut cum să-l văd. Se pare că a pierdut controlul, a pus frână și a intrat în mine. Pe loc mi-a retezat piciorul între portieră și pragul mașinii. Mi-a rupt portiera și m-a trântit afară din mașină. A mai ricoșat și în alte două mașini. Șoferul era un tânăr de 20 și ceva de ani.

Eu nu am auzit și nu am văzut nimic, dar oricum intra în noi, nu aveam ce face. Însă m-am gândit că dacă ieșeam cu două secunde înainte din mașină, probabil că nu mai eram”, povestea Stela Bizdu pentru life.ro.

Stela Bizdu nu și-a pierdut niciodată zâmbetul, chiar dacă a urmat perioada de recuperare cu dureri îngrozitoare, operații și munți de calmante.

„Mă consider norocoasă că am scăpat cu viață și cred că am depășit momentul învățând să mă accept așa cum sunt. Întrebările pe care le primesc nu mă mai deranjează, cum s-a întâmplat în primele luni de recuperare, când mă luptam din greu cu psihicul, pentru că nu îmi puteam imagina ca mi-am pierdut piciorul. Acum pot vorbi despre ce s-a întâmplat fără să mai am frustrări legate de ceea ce mi s-a întâmplat și fără să îmi mai pun întrebarea «de ce?»”, spune Stela Bizdu pentru FANATIK.

A mers în Anglia, unde i s-a fixat o proteză performantă și pentru care a plătit 15.000 de lire. Indemnizația de handicap pe care o primește de la stat este 100 euro. „Mi-au dat gradul II de handicap și o indemnizație de 375 de lei pe lună. Iar gradul de handicap nu e permanent. Când am fost în fața comisiei m-au întrebat dacă am de gând să-mi pun proteză și când am răspuns că da, au tras concluzia că nu am nevoie de însoțitor, deși eu nici la baie nu am intrat multă vreme fără Mihai. Puteam să cad oricând”, mărturisea Stela Bizdu în urmă cu ceva timp.

stela-bizdu-2Icon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

Stela Bizdu are nevoie de o nouă operație

Celebra influenceriță are acum nevoie de o nouă operație la picior. Bontul s-a atrofiat, iar medicii i-au spus Stelei Bizdu că este nevoie ca acesta să fie curățat. După această intervenție chirurgicală ea va avea nevoie de o proteză nouă, iar costurile sunt enorme. De asemenea, Stela Bizdu va fi nevoită să stea două săptămâni la pat sau să meargă cu ajutorul cârjelor.

„Îmi doresc să fac acea intervenție chirurgicală la picior necesară de mult timp, deoarece bontul s-a atrofiat și trebuie «curățat». După această operație, va trebui să stau în jur de două săptămâni la pat sau cu cârje până se vindecă locul și va urma bineînțeles și o altă proteză la care momentan doar pot visa”, a mai spus Stela Bizdu pentru Fanatik.

Este mamă, soție și model. Stela Bizdu a renăscut din propria cenușă și este fericită alături de familia pe care o are. Ea are un băiețel și de curând a adus pe lume și o fetiță. Soțul o susține necondiționat și i-a fost alături în fiecare clipă după accidentul suferit.

„Am văzut accidentul în urma căruia mi-am pierdut piciorul ca pe o oportunitate de a renaște din propria cenușă și a mă întoarce mai puternică ca până atunci. De atunci, fiecare moment are o mare însemnătate pentru mine, fiindcă am realizat cât de prețios este timpul care se scurge prea repede, cum o clipă poate schimba totul. Așadar, în fiecare zi sunt fericită că trăiesc, dar sărbătorile sunt un prilej în plus de bucurie că am primit o a doua șansă la viața, că Dumnezeu m-a lăsat aici să fiu mama pentru copilul meu, soție, fiica, soră și așa mai departe. Cu alte cuvinte, m-a lăsat să mă bucur de familia fără de care nu aș fi fost cea de azi”, a mai declarat Stela Bizdu pentru sursa mai sus menționată.

Citeşte şi:

Gheorghe Visu, despre rolul lui State Potcovaru din „Inimă de țigan”. Cum i s-a schimbat viața după serial: „În afară de partea materială”

Cătălin Scărlătescu, primele declarații despre noua iubită. În ce stadiu e relația lor: „E ceva serios”

Simona Hapciuc, declarații despre conflictul cu Nasrin Ameri. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, între ele: „Am început să o înjur”

Urmărește-ne pe Google News
Diana, un arbitru de 22 de ani, este victima răzbunării pornografice: „Sunt dezgustată. Am ajuns în centrul unui uragan, unui infern, asaltată de mii de mesaje”
PARTENERI - GSP.RO
Diana, un arbitru de 22 de ani, este victima răzbunării pornografice: „Sunt dezgustată. Am ajuns în centrul unui uragan, unui infern, asaltată de mii de mesaje”
Prinsă în pădure cu amantul! O celebră prezentatoare de la noi și-a spulberat căsnicia
Playtech.ro
Prinsă în pădure cu amantul! O celebră prezentatoare de la noi și-a spulberat căsnicia
''Am sufocat-o, am făcut-o.'' O mamă a organizat cel puţin nouă petreceri cu prietenii, la câteva zile după ce şi-a ucis bebelușul
Observatornews.ro
''Am sufocat-o, am făcut-o.'' O mamă a organizat cel puţin nouă petreceri cu prietenii, la câteva zile după ce şi-a ucis bebelușul
Horoscop 23 ianuarie 2022. Peștii sunt foarte concentrați, ceea ce e un avantaj major, pentru că nu mai pierd timpul inutil
HOROSCOP
Horoscop 23 ianuarie 2022. Peștii sunt foarte concentrați, ceea ce e un avantaj major, pentru că nu mai pierd timpul inutil
După Ucraina, încă o țară se teme de un posibil atac al Rusiei. Reacția unui înalt oficial
Știrileprotv.ro
După Ucraina, încă o țară se teme de un posibil atac al Rusiei. Reacția unui înalt oficial
Diana, devenită vedetă peste noapte fără să vrea. Imagini intime i-au fost luate din telefon şi circulă în online: "Nu mai ies din casă. Am depus plângere" FOTO
Telekomsport
Diana, devenită vedetă peste noapte fără să vrea. Imagini intime i-au fost luate din telefon şi circulă în online: "Nu mai ies din casă. Am depus plângere" FOTO
FURMARK - cum să alegi blănurile naturale
PUBLICITATE
FURMARK - cum să alegi blănurile naturale