Stenograma concedierilor de la Senat: calcule politice în interes de partid. Urmează Camera Deputaților: „Oamenii care muncesc vor fi dați afară, iar cei cu pile, păstrați”

Comentează
Arhiva foto

Primii pași ai reorganizării Senatului au fost făcuți, în urma aprobării planului în plen, însă nu fără numeroase controverse, jocuri de culise și calcule politice nemenționate public de principalii actori, dar fiind evidențiate doar două părți ale situației: pe de o parte accentul pus pe Ilie Bolojan că elimină „sinecurile”, pe de alta sublinierea de către angajați că demersul încalcă orice formă de dialog social și e nefundamentată, ceea ce va duce la procese.

Cu toate acestea, nuanțele sunt mult mai fine, iar spatele politic în continuare contează mult.

Cele două memorandumiri ale lui Bolojan

Sincopele au început încă din 21 ianuarie, la ora 13.00, când deși Ilie Bolojan a venit cu două memorandumuri pentru reducerea cheltuielilor bugetare (reorganizare a instituției, adică inclusiv concedieri, plus reducerea cotelor de carburant), o parte din aleșii din Biroul Permanent au ridicat prima problemă: votarea unui document neprezentat anterior. Conform stenogramei consultate de Libertatea, problema netrimiterii documentului a fost ridicată de Gheorghe Vela (lider de grup POT), Laurențiu Plăeșu (vicepreședinte al Senatului din partea AUR) și Novak Levente (chestor din partea UDMR).

Cu toate acestea, Ilie Bolojan a încercat să forțeze adoptarea fără consultare prealabilă de fiecare grup, în condițiile în care tema reducerilor cheltuielilor bugetare erau pe ordinea suplimentară. Liderul de grup al UDMR, Turos Lorand, i-a atras atenția lui Bolojan că nu procedează corect. Așa că subiectul a fost amânat pentru a fi consultate timp de două ore documentele.

Două ore mai târziu, Ilie Bolojan a abordat frontal subiectul. Iar prima mare problemă a fost pusă direct pe masă: noii lideri de la Senat, cum este și el, nu-și pot angaja oamenii, pentru că pe durată nedeterminată erau deja posturile ocupate. Acesta a fost primul argument, înainte de a vorbi de numărul mare al angajaților. Argumentele lui Bolojan sunt scrise negru pe alb.

În ceea ce priveește angajații de la membrii BP, Bolojan a subliniat că ar vrea ca la vicepreședinți, chestori și secretari să fie un singur funcționar public parlamentar, pe durată nedeterminată, iar alți doi care să vină și să plece cu demnitarul. În cazul președintelui Senatului, a pledat pentru nouă posturi, trei fiind funcționari publici parlamentari (pe perioadă nedeterminată), în timp ce șase să vină și să plece cu demnitarul.

Pe de altă parte, funcționarii de la grupurile parlamentare au rămas să aibă situații diferite, în funcție de interesul grupului. Și în cazul concursurilor, acestea nu sunt pentru toți, ci doar pentru anumite direcții sau servicii.

Iar tema a fost repetată de Bolojan ca să priceapă și noii veniți în BP, cum e cazul celor din SOS. Și Cristian Ghinea a cerut clarificări în legătură cu documentul înaintat de Bolojan. Mai precis, a cerut precizări despre două dintre posturile de la cabinetul unui membru de BP, pe care acesta le-ar putea ocupa cu doi oameni desemnați de el.

Discuțiile din 21 ianuarie au fost concretizate de adoptarea memorandumului luni, 3 februarie. Din numărul de posturi aferente echipei lui Ilie Bolojan ar urma să fie tăiate doar 5 posturi. Un paradox este, susțin surse politice, că la cum arată acum structura conducerii Senatului, Bolojan are în echipa sa trei directori și alți șase oameni. Așadar, jumătate sunt șefi. Și la Secretarul General are loc o mimare a reformei, spre deosebire de alte direcții și servicii. Adică sunt tăiate trei posturi, însă toate trei sunt vacante, potrivit informațiilor Libertatea.

Misterul reașezării de la grupurile politice

La nivelul comisiilor, Senatul merge pe un număr mai mic, dacă facem o comparație între acest for și Camera Deputaților. De exemplu, Camera Juridică are 8 posturi, Senatului ar urma să aibă 6 (fiind unul redus la reorganizare). Dacă Senatul va merge doar pe 4 angajați la Comisia de administrație (în urma eliminării unui post), la Cameră aceeași comisie are 7 angajați. Și la Comisiile de buget din cele două foruri diferă numărul de angajați: 5 la Senat (fără vreo reducere) și 8 la Cameră.

Per total, la Senat sunt reduse 36 de posturi de la comisii, în timp ce la Camera Deputaților numărul posturilor este de 51.

Și la grupurile parlamentare de la Senat rămâne să fie reajustat numărul angajaților. În jur de 55 de persoane vor fi angajate la grupuri pe noua reconfigurare, față de aproximativ 80 câte erau înaite de reorganizare. În schimb, la Camera Deputaților nu s-a vorbit aproape deloc de diminuarea normei de oameni de la grupuri. Libertatea a trimis de săptămâna trecută o solicitare la Camera Deputaților pentru clarificări, însă până în prezent Secretariatul General nu a oferit niciun răspuns.

Batista pe țambal și din partea sindicatului funcționarilor publici

După o primă ieșire publică a funcționarilor de la Senat contra lui Ilie Bolojan, când cea mai vocală persoană a fost o consilieră de la Comisia de transporturi, Cristina Tărteață, adevărații lideri de sindicat (cei cu funcții oficiale), mai mult au mimat reprezentarea intereselor angajaților, susțin mai multe surse din cadrul Senatului. Președintele Sindicatului Funcționarilor Publici Parlamentari este Ionuț Aichimoaie, fiu al fostului parlamentar (trei mandate) Ionel Aichimoaie (PSD). Un alt lider sindical, Dacian Vasincu, e simpatizant liberal, dovadă și distribuire de fotografii de la evenimente cu participare liberală. Și soția lui Vasincu este angajată tot la Senat.

Controversele de la Camera Deputaților

Conducerea Camerei Deputaților urmează să adopte miecuri documentul privind reînceperea reorganizării. Reprezentanții din Sindicatul Funcționarilor Publici din Camera Deputaților, o structură care funcționează mai bine față de cea de la Senat, au ieșit marți cu un nou punct de vedere în care arată că nu a existat o consultare cu sindicatul pe tema reorganizării, nefiind o discuție pe tema cifrelor propuse pentru concedieri /desfințări de posturi.

„Nu a existat un audit intern sau extern, anterior «hotărârii - 240 afară!». Vă rugăm să observați, de asemenea, că memo-urile sunt semnate de un secretar general adjunct, cu atribuții limitate, pentru că nimeni nu vrea să-și asume această nedreptate imensă, prin care oamenii care muncesc vor fi dați afară, iar cei cu pile, păstrați”, punctează SFPP. De asemenea, nu au existat criterii transparențe de evaluare sau a motivării demersului.

Nu în ultimul rând, sidnicatul solicită să fie făcut un audit, iar prin evaluare om cu om să se stabilească cine a muncit și cine nu, printr-o analiză pe activitatea brută a fiecăruia, nu decizie luată la nivel general.

Surse de la nivelul Camerei susțin că se ține cont foarte mult de criteriul politic. Inclusiv șefa Direcției de Resurse Umane, Alexandra Braica, vine din rândul PSD, fiind numită și secretar de stat la ministere controlate de social-democrați. Reducerea posturilor este făcută pe sprânceană, conform unor surse ale ziarului Libertatea fără a se ține cont de un raport proporțional sau de activitate.

De exemplu, la Direcția pentru Promovarea Activității Parlamentare, conform datelor de pe site-ul Camerei sunt 15 persoane încadrate, din care una suspendată. Din această direcție vor vor fi reduse trei posturi. În schimb, la Direcția Comunicare și Relații Publice, deși pe site-ul Camerei figurează 20 de persoane, vor fi reduse nu mai puțin de 7 posturi, adică o treime.

La Direcția pentru Promovarea Activității Parlamentare este o persoană apropiată de PSD, susțin surse politice, despre care în presa centrală s-a mai scris anii trecuți. De exemplu, potrivit B1TV, în 2016 Alexandru Mazilu, șeful direcției, ar fi avut salariul mai mare decât al unui deputat sau senator. În această direcție, până la prânz fusese o singură postare pe Facebook-ul Camerei Deputaților, două pentru ziua de 3 februarie, iar înainte de luna februarie mai existase o postare pe 24 ianuarie. În luna ianuarie mai există o postare doar pe 15 ianuarie.

Un alt caz de reducere coafată e la Direcția Informatică și Comunicații, fiind 5 posturi desființate. De curând, pe ultima sută de metri exact această direcție a mai angajat un om

Demnitarii, impasibili la veniturile lor

Din tot scandalul legat de reorganizări, poate cea mai mare constantă a fost atitudinea demnitarilor (deputați și senatori) față de propriile buzunare. Aceștia nu au făcut niciun demers prin care, în încercarea de a păstra cât mai mult din personalul necesar, să mai taie din sumele forfetare, cazare sau poate chiar diurna lor. În cazul de la Senat, aproximativ 17.500 de lei (în afară de indemnizație) sunt cheltuiți de senator după bună plac, fără să fie nevoie să aducă vreo chitanță, factură s.a.m.d.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
MONDEN
Cheloo
12:00
Boala de care suferă Cheloo. Dezvăluirea făcută la Asia Express: „De gradul 3”
Mihai Trăistariu | Foto: Facebook
10:58
Câți bani a câștigat Mihai Trăistariu în vara lui 2026 din garsonierele închiriate la mare și din muzică: „Mi-a mers bine, dar am și muncit”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
12:43
Patru opere furate din Muzeul Renoir, două abandonate. Tablourile dispărute valorează 9 milioane de euro
12:25
Regula de la care nu se abate Daniela Nane pentru a arăta impecabil la 54 de ani: „Funcționează la mine”
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
O pensionară cu părul cărut, în timp ce stă la un birou din sufragerie, în fața unui laptop și plătește facturi
09:15
O femeie de 80 de ani nu a putut să își cumpere mâncare trei săptămâni din cauza unei plăți către o firmă de taxi
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Riccardo Valentin Moraru
7 sept.
Muncitor român mort pe un șantier din Italia, în ultima zi de muncă: a căzut de la 12 metri și s-a electrocutat. „Vrem să știm adevărul”, spun părinții lui
Hacker care utilizează un computer conectat la rețeaua globală
7 sept.
Hackerii se dau angajatori pe LinkedIn și fură datele celor care vor să se angajeze
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!