Brăilean dispărut de 5 luni, găsit mort în propria casă, sub pat

Caz șocant în localitatea Ulmu din județul Brăila.

Un bărbat de 72 de ani, care fusese dat dispărut încă din septembrie 2025, a fost găsit fără suflare chiar în locuința sa. Trupul neînsuflețit a fost descoperit marți, 10 februarie, de către un vecin.

„Din verificările efectuate până la acest moment a reieșit faptul că este vorba de un bărbat de 72 de ani, din localitatea Ulmu, cu privire la care, la data de 18 septembrie 2025, a fost sesizată dispariția“, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brăila într-un comunicat citat de News.ro.

Bărbatul nu mai fusese văzut din 15 septembrie

Bărbatul locuia singur și era cunoscut cu afecțiuni medicale.

Conform informațiilor oferite de IPJ Brăila, bărbatul nu mai fusese văzut din 15 septembrie 2025, iar în lipsa aparținătorilor, eforturile de căutare inițiale nu au condus la rezultate.

Potrivit informațiilor obținute de Digi 24, cadavrul brăileanului a fost găsit sub un pat din locuință.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili circumstanțele exacte ale decesului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.