Neurochirurgul Horațiu Ioani revenit în România după șapte ani în Anglia: ”Dacă vreau să fac ceva aici, trebuie să rezolv singur, apelând la relațiile personale”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
După şapte ani în care a operat bolnavi cu suferinţe neurologice dintre cele mai complexe, în spitale din Anglia, câştigându-şi aprecierea seniorilor englezi şi respectul bolnavilor, trăind şi muncind într-o lume civilizată bazată pe reguli, respect şi spirit de echipă, medical Horaţiu Ioani a revenit în România. Nu pentru bani, pentru că avea destui, ci de dorul familiei, al prietenilor şi, mai ales, ca să fie” doctor la el acasă”, să salveze pacientul român şi, de ce nu, poate chiar să îndrepte ceva în sistemul sanitar românesc, atât de ancorat în trecut.
Cuprins:
- Acomodarea cu sistemul medical britanic a durat o oră şi jumătate
- Odată pe lună, medicii seniori din Anglia îi invită pe medicii tineri la ei acasă, la bere şi pizza, și le dau sfaturi utile
- Sentimentul natural în Anglia a fost că am luat-o pe o scurtătură și că învăț lucruri mult mai repede decât ceilalți
- În 2015, când era în Sheffield, în urma unui examen, devine fellow în Colegiul Regal Britanic
- Nu s-a întors în țară pentru bani, pentru că în Anglia câștiga o sumă foarte mare
- A revenit în România în 2016. Primul pas ...”necâştigător”
- Un pacient i-a spus că are o tumoare pe creier, după un RMN la cerere. Diagnosticul, pus de o doamnă de la recepție
- În Anglia, nu există RMN făcut la cerere şi nici nu îţi pui singur diagnosticul. E blasfemie să spui așa ceva acolo
- Trebuie să îmi cam rezolv singur problemele, adică prin relaţii personale
- Lipsurile din România nu le-am întâlnit în Anglia. Lipsa consumabilelor, o problemă cumplită când vine un caz grav
- La bugetele spitalelor, România și Marea Britanie nu sunt nici măcar în același univers
- Vrea să rămână în Spitalul Colentina, chiar dacă sistemul este șchiop acum
- A revenit în România pentru că este în mediul lui, cu familia și prietenii, dar și pentru pacient
A plecat în Anglia în anul doi de rezidenţiat pentru că era la modă. Horaţiu Ioani a urmat cursurile Universităţii de Medicină şi Farmacie din Cluj. A fost admis la rezidenţiat, specialitatea neurochirurgie. Pornise cu dreptul şi evolua rapid. Învăţa bine şi era mulţumit, într-un fel. A câştigat şi două granturi în cercetare, de un million de euro, deşi nimeni nu-i dădea nicio şansă. Dar, totuşi, era un curent printre tineri să plece în afara țării. Aşa că, la îndemnul unor prieteni care erau deja în Anglia de mai mult timp, a aplicat pentru un job în specialitatea lui. A plecat pentru trei luni, dar a rămas şapte ani.
“Aveam niște tangențe cu Marea Britanie, nu a fost o chestie pe care să o urmăresc special, ci pur şi simplu am avut nişte prieteni, cunoştinţe care erau pe acolo şi au spus ce ar fi să vin să văd. Am mers acolo la conferinţe, la nişte cursuri, după care am făcut un observer. Mi-a plăcut foarte mult modul în care se pune problema acolo, modul în care colegii mei de acolo evoluau în neurochirurgie, ce erau lăsaţi să facă, cât de mult erau consiliați de către personalul din spital și am zis că poate ar fi o idee bună să mă duc să încerc şi eu acolo. Şi iniţial am plecat pentru trei luni, în 2009, deşi simţeam că evoluez şi la Cluj, simţeam că fac lucruri, dar poate că simţeam o tendinţă spre plafonare”, povestește Horațiu Ioani cum a ajuns să plece din țară.
În trei luni de Anglia, rezidentul român de anul II a ajuns să facă operaţii de o complexitate pe care la Cluj le făceau ”greii” neurochirurgiei. Pentru că i s-a permis să opereze din prima, fără girul cuiva, ci numai pentru că pentru acest lucru a aplicat, să lucreze în neurochirurgie.
Acomodarea cu sistemul medical britanic a durat o oră şi jumătate
“Ce am făcut în cele trei luni acolo a fost extraordinar, ajunsesem să fac operații de o complexitate pe care le făceau colegi mult mai mari la Cluj. Mi-am început prima zi de lucru la ora 8.00 și la ora 9.30 ajutam cu o fixare occipitocervicală. În sală eram eu și chirurgul principal, noi doi puneam șuruburi în coloana cervicală unui pacient cu patologie de coloană cervicală superioară. Adică a durat o oră şi jumătate acomodarea mea cu sistemul medical britanic. Acolo lucrezi într-o echipă. Acolo te duci și aplici pentru un job, care în descriere are și intrarea în sala de operație. Pentru asta m-am dus eu acolo, asta am fost pus să fac. Nu mi-am pus problema, Dumnezeule, cât de repede se ajunge la chestia asta. Asta este calea naturală. Asta am început să fac acolo din prima zi din cele trei luni, după care lucrurile au continuat cam în aceeași notă”, spune medicul.
Odată pe lună, medicii seniori din Anglia îi invită pe medicii tineri la ei acasă, la bere şi pizza, și le dau sfaturi utile
Un alt lucru care l-a impresionat pe medicul român în Anglia a fost grija medicilor seniori faţă de tinerii lor colegi. Îi invitau la ei acasă unde, la o bere şi o felie de pizza, le dădeau sfaturi, dar nu despre neurochirurgie sau cum să opereze, care erau discutate la spital, ci despre lucruri utile, printre care şi cum să discute cu producătorii de echipamente medicale, cum să aplice pentru un job şi care să fie relaţia cu publisherii revistelor de specialitate, unde aveau să-şi publice articolele de specialitate.
“Au fost întâlniri foarte faine, informale și mi-am dat seama că lumea medicală neurochirurgicală este mult mai mare și mai complexă decât poți să îți imaginezi în lumea medicală din România, iar mie mi-a fost dată șansa să o descopăr repede”, își amintește medicul.
Sentimentul natural în Anglia a fost că am luat-o pe o scurtătură și că învăț lucruri mult mai repede decât ceilalți
După cele trei luni, medicul român a fost evalat și, pentru că senorilor englezi le-a plăcut cum munceşte, i-au propus să rămână un an. După ce a trecut şi acel an, a fost evaluat din nou şi i s-a propus să mai rămână.
“Am decis să rămân, am zis că ar fi bine să rămân în Anglia și să fac supraspecializările neurochirurgicale ca orice rezident britanic. Asta am făcut, la Leeds, practic asta făceam, operam, consultam, stăteam foarte aproape de spital și mă duceam la orice oră, operam orice caz. În 2010, am fost rezidentul din departament cu cel mai mare număr de operații, am avut 256 de operații, ceea ce este un număr mare pentru neurochirurgie. Operam, consultam, cam asta făceam zilnic, operam orice caz”, spune medicul.
După ce a stat o vreme la Leeds, a plecat la Liverpool pentru o supraspecializare în chirurgie vasculară și bază de craniu. Lucra într-o echipă, dar mai mult pe o anumită specializare neurochirurgială. Apoi a plecat la Sheffield, pentru a face și alte specializări din neurochirurgie.
”Neurochirurgia este o specialitate, dar are multe subramuri. Sunt foarte multe supraspecializări. Eu, în acei ani petrecuți în Marea Britanie, am făcut cam orice patologie care intră și tangențial în sfera neurochirurgiei. Am mers prin mai multe spitale - pentru că în Anglia este foarte important să vezi cum lucrează fiecare spital pe o anumită patologie, cum tratează un anumit caz și este foarte important să vezi cum se întâmplă toate aceste lucruri”, mai spune neurochirurgul.
În 2015, când era în Sheffield, în urma unui examen, devine fellow în Colegiul Regal Britanic
“După ce am devenit fellow, eram mai responsabilizat. Nu primeam rezidenți, dar când aveam un caz la sală – făcusem deja o rutină în operarea tumorilor cerebrale localizate într-o anumită zonă -, trebuia să iau un coleg mai tânăr și să îi explic căile și cum se face. Erau tot felul de cazuri, de exemplu pentru cazuri mai simple, stăteam numai în sală, pentru unele cazuri în care tumora era mai profundă, eram pregătit de intervenție, dar colegul mai tânăr era cel care aborda patologia”, povestește medicul.
După o vreme, medicului român Horațiu Ioani i s-a oferit un post în Spitalul din Sheffield.
”Practic, oferta a fost să fac spinal – toată lumea de acolo trebuia să facă spinal, pentru că erau foarte multe cazuri - și vascular, și să preiau o parte din partea de oncologic”, spune neurochirurgul.
A vrut să încerce și puțin din ce înseamnă sistemul medical românesc
”Când eram la Sheffield, mi-am spus să încerc și puțin din ce înseamnă România. Știam că este interesant să rămâi într-un sistem de genul acesta, doar că ajungi să gândești că viața își pierde din savoare”, își amintește neurochirurgul momentul în care a decis să revină în țară.
A discutat cu soţia și au decis să revină în România, după șapte ani de Marea Britanie.
Nu s-a întors în țară pentru bani, pentru că în Anglia câștiga o sumă foarte mare
Despre banii pe care îi primea la spitalul din Anglia, Horațiu Ioani spune că era o sumă foarte mare
”Raportat la România, cu toate creșterile salariale, tot ce se oferă și tot ce se promite, în ideea că toate promisiunile vor fi rezolvate, este o sumă infimă comparativ cu ce câștigam în Anglia”, explică medicul.
Salariul lui în Anglia era mult peste 15.000 de lei, maximum pe care ar dori medicii români să-l primească lunar dacă ar reveni acasă, așa cum rezultă dintr-un sondaj.
Salariul din România al neurochirurgului reprezintă undeva la 10-15 la sută din ceea ce primea în Marea Britanie. În plus, numai din extra-gărzi, într-un weekend câștiga de două-trei ori salariul lunar al unui medic din România.
”În Anglia, mai era o variantă, puteai să iei o sumă de bani suplimentar dacă făceai extra-gărzi și astea erau mai tot timpul disponibile în spital. Suma pe care puteai să o iei într-un weekend din extra-gărzi este de două-trei ori salariul din România pe lună”, povestește medicul.
Şi, totuşi, a revenit în România, unde nimic nu mai semăna cu ceea ce îl învăţase sistemul medical britanic: circuite, reguli, ordine, echipă.
A revenit în România în 2016. Primul pas ...”necâştigător”
Medicul Horațiu Ioani s-a întors în țară cu familia în 2016. A ajuns să revină în țară după ce a primit un telefon de la colegii de la Spitalul Colentina din București și după ce a discutat cu managerul de atunci de la spital.
”Am discutat că ce ar fi să vin să încerc ceva aici. Am stabilit să vin să văd. Pentru mine, au fost două schimbări majore. Pe de o parte, că am venit în România, pe de altă parte, că am venit în București, adică eram de partea cealaltă a munților și, când discutam să ne întoarcem în România, nicio clipă nu a fost vorba de București”, spune medicul.
La Spitalul Colentina a început provocarea logistică. Pentru că descoperea că lucruri care în Marea Britanie erau standard, fără de care nici măcar nu începi o discuție în neurochirurgie, în România, alții nici măcar nu se gândesc la ele.
”Ca să punem un nume acestor lucruri, ele se numesc circuite clinice. Adică modul în care un pacient parcurge niște etape, într-o ordine predefinită. Într-o perioadă de timp predefinită, pentru a obține un diagnostic și un tratament. În momentul în care se ridică o suspiciune din neurochirurgie, de o formă sau alta, foarte repede, extrem de repede trebuie parcurse niște etape. Ei bine – necâștigător. Asta a fost cumva prima mea provocare”, îți amintește medicul prima impresie după ce a revenit în țară.
Un pacient i-a spus că are o tumoare pe creier, după un RMN la cerere. Diagnosticul, pus de o doamnă de la recepție
Medicul își amintește că, la scurt timp după ce a început să lucreze în Spitalul Colentina, a avut un pacient ajuns la el de pe stradă, care i-a povestit cum a ajuns să facă un RMN fără să meargă la specialist și cum era convins că are o tumoare pe creier. Diagnosticul îi fusese pus de o doamnă de la recepție care s-a uitat pe RMN și i-a indicat să meargă la un neurochirurg.
”Cred că a fost prima sau a doua tumoră pe care am operat-o în România. Omul zice: ”Am o tumoră la creier”. Și i-am spus: ”Cineva va spus asta, medicul de familie, neurologul?”. Zice: ”Nu, m-a durut capul, mi-am plătit eu un RMN și a spus doamna de la recepție că am o tumoră și a spus că ar fi bine să merg să mă vadă un neurochirurg”. Omul intrase de pe stradă în spital, pe secție, la mine în cabinet, fără niciun fel de control, de nicio formă. M-am trezit cu el, cu un RMN făcut la cerere”, spune medicul.
În Anglia, nu există RMN făcut la cerere şi nici nu îţi pui singur diagnosticul. E blasfemie să spui așa ceva acolo
”Dumnezeule, nu! Asta, în Anglia, ar fi ceva ce s-ar defini ca ”never event”, adică un eveniment care niciodată nu ar trebui să se întâmple. Dacă evenimentul ăsta ar fi fost acum un an, cred că și acum făceam hârtii și cineva trebuia să explice cum s-a ajuns la el. De la medicul de familie care îl are pe listă, la toată lumea care trebuia să dea cu subsemnatul cum a ajuns un pacient cu o tumoră să se diagnosticheze singur. Este ceva utopic”, mai spune Horaţiu Ioani.
Tot atunci a înţeles că lucrul în echipă care funcţiona perfect în Anglia, acasă, apoape că nu există. Aşa că şi-a făcut prieteni.
Trebuie să îmi cam rezolv singur problemele, adică prin relaţii personale
Medicul Horațiu Ioani spune că medicina în România, în momentul de față, se face prin relații de prietenie. Așa că a început să își caute prieteni, să fie nevoit să se împrietenească foarte repede cu lumea.
“Atunci am realizat că dacă vreau să fac ceva aici, trebuie să îmi cam rezolv singur problemele, adică nu există că am nevoie de un consult de cardiologie și pacientul să fie o cale predefinită pe care să obțin asta. Deci, mi-am dat seama că toate astea se fac printr-un - cumva știam -, dar mi-am dat seama că se fac prin relații personale, adică ai nevoie de un consult de cardio, trebuie să suni, să spui: ”Servus! Ce mai faci? Știi că ți-am văzut pacientul ăla, acum am nevoie de o favoare”, povestește medicul.
Medicul mai spune că pacienţii au nevoie de investigaţii rapide atunci când există suspiciunea unei tumori cerebrale, care poate evolua surprinzător și este nevoie de un plan de tratament perfect funcţional.
“Un pacient cu o tumoră cerebrală se poate deteriora foarte repede. Și atunci, am făcut o platformă, i-am spus Neurocentrum, prin care încerc să rezolvă această problemă. În momentul în care un pacient se trezește cu un diagnostic de tumoră la cap sau la coloană, noi putem face o evaluare foarte rapidă a cazului și eventual, foarte rapid, ce investigații mai are nevoie. Nu sunt chestii pe care le-am inventat eu. În Anglia, fără excepţie, participam la varii forme de evaluări multidisciplinare. Și pentru zona de neurochirurgie, de tumori, ne întâlneam cam o dată pe săptămână, dar mai făceam și întâlniri ad-hoc, un neurochirurg, cu cardiolog, un radioloterapeut, histopatolog și toți cei care au tangență cu patologiile neurochirurgicale, și discutam câte un caz. Și spuneam fiecare, pentru cazul respectiv, cu datele astea, imagistice și clinice, ce este de făcut. Toate se discutau și aveam între 5 și 7 zile pentru a face un plan foarte bine definit pentru pacient, pentru a intra pe o linie de diagnostic sau de tratament”, explică medicul diferențele dintre sistemul medical românesc și cel din Anglia.
Pentru că a văzut ce lipsește în sistemul sanitar românesc, medicul și-a propus să facă un plan de tratament care să fie perfect funcțional, având la bază experiența acumulată în Anglia.
”Chestia asta nu o prea avem în România. Dacă întrebăm forurile superioare – că am întrebat –, o avem, dar doar pe hârtie, nu este funcțională. Or, ceea ce încerc eu să fac este să fac un plan de tratament perfect funcțional. Acum este ”working progress”, dar sunt pacienți care îmi place să cred că le-am lungit viața, pentru că le-am diagnosticat foarte repede o leziune, am parcurs rapid etapele de diagnostic și tratament”, explică doctorul.
Lipsurile din România nu le-am întâlnit în Anglia. Lipsa consumabilelor, o problemă cumplită când vine un caz grav
Ce altă surpriză a mai avut odată ajuns acasă? Că are o clinică ce are potențial, are echipamentele necesare, dar mai sunt probleme, din când în când, cu consumabilele.
“Încă încerc să îmi dau seama care ar trebui să fie sentimentul meu față de această chestie. În Anglia, nu era problema mea. Niciodată nu s-a întâmplat, dar oriunde ar fi, nu este problema medicului să se ocupe de consumabile. Erau manageri peste manageri și era datoria lor ca eu să am tot ce trebuie. Aveam înâlniri în care discutam de echipamente și cum puteam să ne optimizăm, dar după ce ne hotăram de ce avem nevoie, dădeam lista unui manager care se ocupa să avem tot ce trebuie. Să spunem că lipsurile pe care le-am întâlnit în România, nu le-am întâlnit în Anglia, ca și lipsuri”, mai povesteşte neurochirugul.
La bugetele spitalelor, România și Marea Britanie nu sunt nici măcar în același univers
Medicul Horațiu Ioani mai spune că, legat de bugetele spitalelor, situaţia este şi mai grea, pentru că diferenţele între unităţile sanitare din România şi cele din Anglia sunt aşa de mari încât poate spune că “nu suntem nici măcar în acelaşi univers”.
“Asta este o altă discuție, pentru că nu suntem nici măcar în același sistem solar doar când vine vorba de bugete. Spitalul de unde am plecat, Sheffield Teaching Hospitals, avea un buget operațional, în anul în care am plecat, de 1,1 miliarde de lire. Deci nu suntem nici măcar în același univers. Nu discutăm de asta”, spune medicul.
Horațiu Ioani crede însă că și în România se pot face schimbări, pentru că există bune intenții, sunt asistente bine pregătite și medici extraordinari la Terapie Intensivă.
”Avem microscop operator, avem endoscopul pe care îl aveam în Anglia, avem trusele în mare parte dintre cele pe care le aveam în Anglia, dar mai lipsesc consumabile”, adaugă cu durere medical român repatriat.
Vrea să rămână în Spitalul Colentina, chiar dacă sistemul este șchiop acum
Medicul Horaţiu Ioani lucrează la Spitalul Colentina de un an şi speră ca lucrurile să se mai îndrepte. Vrea să facă acolo circuite clinice funcţionale. Totodată, consultă şi operează la Medlife.
“Acum, departamentul de Neurochirurgie s-a vindecat un picuț, avem ceea ce avem nevoie, am pacienți programați, săptămâna viitoare, cealaltă, deci continuăm.Dar, aş vrea să fac niște circuite clinice, să le standardizez. Să fie foarte clar că un pacient vine, are nevoie de un anumit tip de investigație și apoi să primească tratamentul. Vreau ca acest lucru să se întâmple indiferent de prezența mea sau a altcuiva acolo, să se știe exact, la fel cum se știa în Anglia. În Anglia, nu venea un pacient cu tumoră cerebrală fără să aibă un RMN și nu venea un pacient cu o patologie neurochirurgicală care este posibil să aibă nevoie de intervenții neurochirurgicală și să nu fie investigat și din alte puncte de vedere, sistemic, să nu se știe ce alte probleme medicale are. În România, asta se întâmplă, nu doar la Spitalul Colentina, ci la toate spitalele. Lucrurile se fac pentru că cineva are un prieten și îl sună să îi ceară să îl ajute. Mulți spun că este un sistem funcțional, dar eu vin dintr-un sistem în care erau circuite funcționale și mi-e greu să cred că sunt spitale în România care să funcționeze chiar așa”, adaugă medicul.
În pofida neajunsurilor şi a problemelor din sistem în pofida diferenţei dintre spitalele din Anglia şi cele din România, a salariului redus la 10-15 la sută din ceea ce primea, neurochirugul a ales să revină în ţară. De ce? “Pentru că este foarte mult de făcut aici.”
A revenit în România pentru că este în mediul lui, cu familia și prietenii, dar și pentru pacient
“Nu aș fi tentat de ofertele extraordinare, deocamdată e mult de lucru aici, vreau să optimizez anumite circuite, vreau să dezvolt partea asta de tumori cerebrale și chirurgia coloanei. Am revenit acasă pentru că aici sunt în mediul meu, cu familia, cu prietenii, dar şi pentru pacientul român, evident. E foarte mult de lucrat aici, sunt atât de multe probleme aici. Cum spuneam, nu trebuie să ajungi să tratezi cazuri unice. Pornind de la cazurile unice, să găsești numitorul comun, pe acesta să îl standardizezi, să optimizei modul în care pacientul parcurge etapele până la vindecare. Eu sunt acum la faza în care încerc să îmi dau seama care sunt toate variabilele din sistem, de la modul care interesează medicii, pacienții, medicii între ei, modul în care se fac investigațiile și sper ca, într-un an-doi, să îmi dau seama și să găsesc acel numitor comun pe care să îl pot standardiza și apoi să îl fac să evolueze”, mai spune medicul.
Un sondaj realizat de MEDIjobs Romania, cea mai mare platformă de recrutare din domeniul medical din ţară, arată că peste jumătate din specialiştii intervievaţi s-ar întoarce în România dacă ar primi un salariu mai bun.
Întrebaţi de ce au plecat, pe primul loc în topul motivelor se află nemulţumirea faţă de nivelul salarial din momentul plecării (75% dintre respondenți), urmată de nemulţumirea faţă de condiţiile din spitalele şi clinicile româneşti (60%) şi de dorinţa de dezvoltare profesională (59%) .
Cadrele medico-sanitare care au plecat să lucreze în străinătate suferă din cauza lipsei familei şi a prietenilor. Printre cele mai importante probleme cu care se confruntă cei plecaţi în străinătate se numară distanţa faţă de familie şi prieteni, stresul şi programul încărcat, alături de probleme cu stăpânirea limbii şi costul mare al traiului în comparaţie cu veniturile obţinute.
Medicii şi-ar dori salarii între 6.000 şi 15.000 de lei net pe lună, în funcţie de specializare, iar asistenţii medicali, între 4.000 şi 7.000 lei pe lună.CITEȘTE ȘI:Augustina, românca de 104 ani și secretele vieții ei: munca, hrana sănătoasă și credința. Șapte bărbați au pețit-o după ce a rămas văduvăAjutorul pentru încălzirea locuinţei 2017. Care este data până la care românii cu venituri mici pot depune cererile
