Un șofer din Oradea a fost sancționat cu o amendă de 810 lei după ce, în urma unui control rutier efectuat după miezul nopții, nu a reușit să prezinte polițiștilor trusa medicală, triunghiul reflectorizant și stingătorul din autoturism, potrivit Bihon.
Bărbatul a contestat sancțiunea în instanță, susținând că toate dotările obligatorii existau în mașină, însă nu a știut unde sunt depozitate. Acesta a explicat că primise autoturismul cu doar câteva zile înainte de la tatăl său și, din cauza oboselii și a orei târzii, nu a reușit să le identifice în momentul controlului.
Șoferul a încercat să-și contacteze tatăl pentru a afla unde sunt obiectele, însă acesta dormea și nu a răspuns la telefon. Ulterior, a descoperit că trusa medicală, vesta și triunghiul reflectorizant se aflau într-o cutie neagră din portbagaj, iar stingătorul era plasat sub scaunul șoferului, fiind achiziționat recent dintr-un supermarket.
În plângerea depusă la instanță, conducătorul auto a susținut că nu a pus în pericol siguranța rutieră, deoarece toate echipamentele obligatorii erau prezente în vehicul.
„A arătat că, deși avea toate elementele obligatorii în autovehicul, a fost afectat de o stare de teamă cauzată de atitudinea agentului de poliție, care i-a creat impresia că dorește să identifice un motiv de sancționare”, a reținut Judecătoria Oradea.
Pentru a-și susține cauza, tânărul a prezentat documente și fotografii care ar demonstra existența dotărilor în mașină la momentul controlului. De asemenea, a considerat amenda „excesivă”, subliniind că nu a mai fost sancționat anterior pentru abateri similare și că un avertisment ar fi fost suficient.
Instanța a analizat cazul și a decis că, deși nu există motive să se îndoiască de buna-credință a șoferului, nu se poate stabili cu certitudine că echipamentele nu au fost achiziționate ulterior controlului.
„Deși instanța nu are motive să se îndoiască de buna-credință a petentului, nu există certitudinea că bunurile nu au fost achiziționate ulterior momentului controlului ori că bonul fiscal nu vizează un alt extinctor, pentru un alt autoturism”, a stabilit Judecătoria Oradea.
În final, instanța din Oradea a admis plângerea contravențională, a constatat existența faptei, însă a înlocuit amenda cu un avertisment, considerând această sancțiune suficientă în contextul dat.
Astfel, tânărul a scăpat de amenda de 810 lei.