Vivek este, poate, dovada vie că există Karma. Localitatea sa natală se află la poalele Munţilor Himalaya, se numeşte Haridwar, adică „Poarta Zeilor”, în hindi, şi este unul dintre cele şapte locuri sacre ale hinduşilor. La nici 20 de kilometri de Haridwar se află unul dintre oraşele care, în secolul trecut, i-au marcat existenţa lui Mircea Eliade.
Ascultă tot timpul Phoenix şi Gheorghe Zamfir
La Rishikesh, aproape de Haridwar, marele filosof român a studiat yoga timp de şase luni, sub îndrumarea lui Swami Shivananda, între 1930 şi 1931.
Poate că nici un alt loc din India nu era mai potrivit să îi dea lumii, la schimb, un indian pasionat de România, de limba română şi de poporul român, decât districtul unde Eliade a făcut primii paşi în marele mister al filosofiei hinduse. Vivek Pundir are o profesie cât se poate de capitalistă, cu picioarele pe pământ: strategy consultant în management media la Londra. Dar când ajunge acasă, indianul Vivek îşi pune un disc cu Gheorghe Zamfir, se aşază în fotoliu cu o carte de Rebreanu în mână şi îşi aşteaptă prietenii la un pahar de ţuică, cu cabanos, cu mămăligă şi cu ceapă. Toate sunt pentru invitaţi, el fiind vegetarian.
„M-am îndrăgostit de limba şi de cultura română în 2004, când făceam un MBA în Statele Unite. Nişte colegi români mi-au spus de romanul Maitreyi şi mi-au dat cartea să o citesc. Apoi am început să ascult Phoenix şi colinde româneşti. M-au fascinat din prima clipă”, povesteşte Vivek.
Aşa a început povestea de dragoste dintre tânărul indian şi poporul român. După muzică, a urmat literatura interbelică.
„Am reuşit să găsesc «Pădurea Spânzuraţilor», la British Library şi am fost foarte fericit să o citesc. Am constatat că Liviu Rebreanu, Ionel Teodoreanu şi Marin Preda sunt mari autori şi că literatura românească este foarte interesantă, deşi, din păcate, nu este foarte cunoscută în alte ţări”, mărturiseşte Vivek.
Organizează întâlniri cu românii la Londra
Şi pentru că pasiunea pentru cultura românească este mistuitoare şi greu de îndurat de unul singur, bărbatul a hotărât să aducă România la el acasă. Din august anul acesta, Vivek organizează întâlniri pentru românii din Londra, dar şi pentru alţi străini ca el, care îi împărtăşesc pasiunea: „Grupul meu le dă oamenilor interesaţi de limba şi de cultura română ocazia să se întâlnească cu români. Şi le oferă românilor posibilitatea să se vadă şi să se bucure de limba şi de cultura lor.
Dar cel mai important este că la acest grup ne întâlnim, socializăm şi râdem”. De fiecare dată se adună între 10 şi 15 oameni, care ascultă muzică românească, fac mămăligă, ciulama, se cinstesc cu câte o ţuică stinsă cu slană şi cabanos, se uită la filme româneşti şi îşi alină dorul de ţara pe care o iubesc, deopotrivă, români şi englezi: România.