Surpriză de 1 Mai: cum arăta un contract de muncă din anul 164 al unui miner de la Roșia Montană
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Muzeologul și arheologul Mihaela Simion a făcut parte din echipa care a desfășurat cercetări arheologice la situl Alburnus Maior, cunoscut astăzi drept Roșia Montană, din județul Alba, locul unde în anii 1700 au fost descoperite unele dintre cele mai importante plăcuțe cerate scrise în timpul Imperiului Roman. Libertatea prezintă un contract de muncă încheiat acum 1850 de ani: “Aceste mărturii nu înseamnă nimic dacă nu există o societate care să le valorizeze”.
Cuprins:
- Chiar și atunci, ambele părți își luau obligații, iar arendașul plătea penalizări dacă nu dădea banii la timp pentru munca prestată de miner.
Mihaela Simion este muzeolog la Muzeul Național de Istorie a României. Ea explică cum arată un contract de muncă de acum 1850 de ani, datat în anul 164 A.D., și de ce e el important și astăzi. Cea mai mare parte din tinerețea ei și cei mai frumoși ani din formarea profesională “au fost la acest sit senzațional”, spune Mihaela Simion pentru Libertatea.
Baza legislației muncii, în posesia Muzeului Național de Istorie a României
“Aceste artefacte sunt foarte rare, ele sunt ca niște ecouri miraculoase dintr-o lume trecută, pentru că au fost scrise pe materiale perisabile și atunci șansa să găsim așa ceva este numai în locuri unde se îndeplinesc o serie de condiții greu de îndeplinit - umiditate constantă, temperatură constantă etc.”, explică muzeologul.
În timpul domniei Mariei Tereza (1740-1780), după diverse evaluări, s-a hotărât redeschiderea exploatărilor miniere din Munții Apuseni și au fost descoperite peste 30 de plăcuțe cerate, dintre care s-au păstrat aproximativ 25. Astăzi sunt toate publicate într-un volum. Fizic, ele se află în mai multe colțuri ale lumii.
La Muzeul Național de Istorie a României sunt păstrate două dintre ele.
Tabliță Cerată D. XVIII, nr. inv. 54186 și Tăblița Cerrată D. XI, nr. inv. 54187 provin dintr-o categorie aparte de descoperiri, cunoscute în literatura istorico-arheologică de specialitate sub denumirea de Tăblițele Cerate Dacice sau Tripticele Transilvane, conform muzeologului. Acestea sunt scrise pe lemn de brad, din secolul al II-lea.
Cele 25 de plăcuțe păstrate oferă informaţii precise asupra realităţilor economice, a sistemului de habitat, a vieţii religioase şi a raporturilor juridice care guvernau comunitatea minieră din zona în care au fost găsite.
Povestea tăbliței numărul XI - “una dintre cele mai complete și grăitoare surse istorico-documentare cu privire la dreptul muncii, în perioadă romană”.
“Acest document, această tăbliță cerată este unul dintre documentele care stau la baza a ceea ce cunoaștem astăzi ca fiind Dreptul Roman”, spune Mihaela Simion.
Astăzi, pe 1 mai 2020, i s-a părut că este necesară o poveste, o umanizare a personajelor din tăblițele cerate. Atunci, Mihaela Simion a scris o poveste pe pagina ei de Facebook.
“Toate aceste relații între arendași, muncitori, raporturile de muncă, raporturile dintre oameni toate sunt subsumate ideii de lege. Legea, ordinea și disciplina au fost cheia acestui imperiu”, explică Mihaela Simion.
Ca document juridic, Tab.Cer.D. XI, aduce clarificări referitoare la modul de organizare a activității miniere, la salarizarea muncii specializate, precum și la drepturile și îndatoririle fiecărei părți, constituind una dintre sursele de primă importanță cu privire la originile “legislației muncii” precum și la istoria Daciei – Augusti Provinciae, mai precizează Mihaela Simion.
Ce spune textul tăbliței de acum 1850 de ani. Traducere:
“(În anul când) Macrinus şi Celsus (erau) consuli, ziua a 13-a înainte de calendele lui iunie, (eu) Flavius Secundinus am scris, solicitat de către Memmius (fiul) lui Asclepius, care a declarat că nu ştie să scrie, ceea ce a spus el (anume) că s-a angajat, închiriind munca sa în lucrări la minele de aur (ale) lui Aurelius Adiutor, începând din această zi până la idele (lunii) noiembrie proxime (13 noiembrie), pentru 70 de dinari și alimente (?). Simbria va trebui să o primească la termenele stabilite; munca ce va trebui prestată vârtos și cu putere arendașului (conductores) scris mai sus.
Dacă fără învoirea arendașului (Memmius) ar vrea să se retragă ori să înceteze munca, (el) va fi obligat să dea, pentru fiecare zi câte cinci sesterți (numărați), opt ași (?); dacă apa (inundarea galeriei) va împiedica (desfășurarea muncii) (totul) va trebui calculat proporțional. Arendașul (conductores), dacă la termenul stabilit va întârzia cu plata, la penalizare identică va fi supus, după trei întârzieri (?).
Încheiat la Immenosum Maius.
Titus (fiul) lui Beusas, poreclit și Bradua
Socratio (al lui) Socration
Memmius al lui Asclepios”.
Viitorul unui muzeu
Acum aproximativ 17 ani, Muzeul Național de Istorie a României a intrat într-o amplă etapă de restaurare și de atunci a fost deschis publicului doar în cadrul unor expoziții temporare.
“Noi suntem muzeografii care plângem că nu avem cui să spunem poveștile. Dorința noastră e să dăm un nou muzeu publicului, avem cu cine, avem cu ce, mai avem nevoie doar de dorința societății și de dorința politică pentru asta. Aceste mărturii nu înseamnă nimic dacă nu există o societate care să le valorizeze”, spune Mihaela Simion.
Mihaela e de părere că vizitatorul trebuie să facă parte din poveste, că Patrimoniul trebuie cântat, jucat, iar muzeul trebuie să își educe publicul prin toate mijloacele posibile. Acesta e visul ei ca muzeograf.
Paradoxul pandemiei e că va obliga muzeele să se reinventeze, să intre cât mai mult în spațiul online. Astăzi, muzeele din întreaga lume oferă expoziții online.
“Generațiile de acum nu își mai doresc muzee în care să audă mereu, nu pune mâna, nu te apropia. Oamenii doresc să își experimenteze toate simțurile, doresc să interacționeze direct cu povestea și atunci partea asta pandemică ne-a arătat că trebuie să ieșim mult mai mult în spațiul public, să utilizăm noile tehnologii și să devenim din ce în ce mai mult în mijlocul cetății, dărâmând zidurile, nu construind ziduri între vizitatori și patrimoniu”, prezintă Mihaela una dintre lecțiile pe care le-a învățat de la fiica ei de 21 de ani.
