Sute de parlamentari primesc anual peste 30.000 de euro fără să justifice cheltuielile. Ciucă a luat maximumul posibil. Cât au încasat ceilalți lideri de partide
Astia eau sute de lei sinu trebuie sa i justifice pentru ca ei sant stapani iar restul sant niste iobagi care trbuie sa munceasca pentru ei.San niste ***
Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor
***! Și nici măcar nu vor să ia în seamă referendumul prin care poporul le cere să se reducă la 300!
Singurii cu bun simț sunt cei 10 de pe lista a doua, care n-au cerut bani sau au cerut sume mici. Opt sunt de la USR, unul de la UDMR și al zecelea, de la PSD. Asta ne spune care este răul cel mai mic pentru viitoarele alegeri.
Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor
misu50, de ce nu-ți vine a crede? Cu siguranță există medici în AUR, așa cum există medici și în celelalte partide importante. Deputatul Sorin Muncaciu e un exemplu în acest sens, sunt convins că există și alții.
Libertatea cenzurează comentariile în care critici PSD și PNL și lauzi USR. Am lăudat USR pentru că din cei 10 din topul celor ce nu au cerut bani din fondul forfetar sau au cerut foarte puțini, opt erau de la USR, un udemerist și un pesedist, niciun liberal. Niciun cuvânt jignitor, necivilizat. M-au cenzurat, *** ***
Sute de parlamentari primesc anual peste 30.000 de euro fără să justifice cheltuielile. Ciucă a luat maximumul posibil. Cât au încasat ceilalți lideri de partide
« Înapoi la articol
seaman651 17.02.2023, 17:37
Nu exista politician corect, deci a-i lasa cu o simpla declaratie pe proprie raspundere este o mare greseala. Dar cum legile si le voteaza singuri...
Stan52 17.02.2023, 19:21
Ciucă în loc să fie model de conduită arată o rapacitate și un caracter execrabil. Mai mult, arată o prostie în el la orice apariție.
Laur062 17.02.2023, 20:12
Hraniti animalele ,chiar au nevoie disperata!!!
Angiocomi0022 17.02.2023, 21:32
Nu ne deparaziteaza nimeni de lipitorile astea nesătule?
pikpik 18.02.2023, 00:04
hoti!
misu50 18.02.2023, 08:53
Mai rar asa gaura neagra!! Furt pe fata! Auzi la ala, el da bani la presa!?!! Ii dau eu o presa de 2000t gratis, dar sa o manuiesc eu...
mihai_popovici 18.02.2023, 11:26
Astia eau sute de lei sinu trebuie sa i justifice pentru ca ei sant stapani iar restul sant niste iobagi care trbuie sa munceasca pentru ei.San niste ***
Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor
mrc.inl 18.02.2023, 13:40
***! Și nici măcar nu vor să ia în seamă referendumul prin care poporul le cere să se reducă la 300! Singurii cu bun simț sunt cei 10 de pe lista a doua, care n-au cerut bani sau au cerut sume mici. Opt sunt de la USR, unul de la UDMR și al zecelea, de la PSD. Asta ne spune care este răul cel mai mic pentru viitoarele alegeri.
Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor
mrc.inl 21.02.2023, 11:15
radumatei • 31.01.2023, 17:42
misu50, de ce nu-ți vine a crede? Cu siguranță există medici în AUR, așa cum există medici și în celelalte partide importante. Deputatul Sorin Muncaciu e un exemplu în acest sens, sunt convins că există și alții.
Libertatea cenzurează comentariile în care critici PSD și PNL și lauzi USR. Am lăudat USR pentru că din cei 10 din topul celor ce nu au cerut bani din fondul forfetar sau au cerut foarte puțini, opt erau de la USR, un udemerist și un pesedist, niciun liberal. Niciun cuvânt jignitor, necivilizat. M-au cenzurat, *** ***
Acest comentariu a fost moderat pentru: calomnie
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.