Tânărul care conduce opoziția din Cecenia, amenințat de Kadîrov cu decapitarea: „Dacă mă elimină pe mine, nu se termină totul”

Comentează

Canalul anonim de Telegram 1ADAT a devenit una cele mai mari mișcări de opoziție din Cecenia cu peste 40.000 de persoane care urmăresc postările despre încălcarea drepturilor omului în regiunea autonomă rusă condusă de Ramzan Kadîrov sau despre corupția clasei conducătoare. Pe 1 mai, unul dintre creatori, și-a declarat public identitatea, la doi ani de existență a canalului, în ciuda riscului la care se supune, relatează Radio Europa Liberă, în varianta rusă.

Ibragim Yangulbaev, un tânăr de 27 de ani, este fiul unui judecător federal persecutat, Saidi Yangulbaev, și al unei femei care a fost răpită de forțele de securitate cecene, Zarema Musaeva. Identitatea acestuia nu a fost o surpriză, întrucât autoritățile cecene au mai vorbit despre implicarea acestuia în gestionarea canalului, deși nu au prezentat dovezi de necontestat.

Decizia acestuia de a vorbi public despre implicarea sa, a venit treptat. În seara zilei de 20 ianuarie 2022, angajați ai Ministerului cecen al Afacerilor Interne au pătruns în apartamentul familiei din Nijni Novgorod și au luat-o cu forța pe mama sa, Zarema Musaeva, la Groznîi, pentru a fi audiată ca martor. Mai întâi, a fost condamnată la 15 zile de arest administrativ sub acuzația de insultare a unui ofițer de poliție, iar apoi i-a fost deschis un dosar penal cum că l-ar fi atacat pe polițist. În cursul anchetei, ea a fost încarcerată într-un centru de arest preventiv din Groznîi.

Liderul cecen Ramzan Kadîrov a vorbit însă deschis despre adevăratele motive pentru arestarea lui Musaeva. Potrivit lui, familia Yangulbaev este implicată în canalul de Telegram 1ADAT. În perioada 21-24 ianuarie, șeful Republicii Cecene a dedicat 10 texte și videoclipuri acestui subiect pe propriul canal Telegram. La 1 februarie, deputatul Dumei de Stat Adam Delimkhanov a anunțat că „zi și noapte, fără a cruța viața, proprietățile și urmașii”, va persecuta familia Yangulbaev până când le va tăia capul.

„Dacă în ianuarie exista o mică speranță că reacțiile internaționale ar influența cumva situația, acum chiar și aceasta a dispărut. Am făcut tot posibilul - dar toată lumea știe perfect ce este «judecata trucată rusească», în special în Cecenia. Prin urmare, am decis să mă dezvălui acum, mai ales că mulți știau deja despre participarea mea la mișcare”, explică tânărul motivele deciziei de a se prezenta public drept cofondator și lider al mișcării de opoziție.

În martie, s-a știut că autoritățile ruse l-au inclus pe Ibragim Yangulbaev în registrul teroriștilor și extremiștilor. Cu câteva luni mai devreme, Roskomnadzor, instituția care reglementează mediul online, a blocat o parte din resursele de internet ale mișcării 1ADAT din Rusia pe baza deciziei Tribunalului din Groznîi.

„Kadîrov este foarte jignit atunci când este ridiculizat”

Canalul de Telegram funcționează pe baza unei structuri din care fac parte mai mulți lideri, o echipă și activiști-informatori. Dacă inițial mișcarea includea doar locuitori ai Ceceniei, acum are mulți reprezentanți ai diasporei din Europa, Turcia și alte țări.

Echipa 1ADAT formată din câteva zeci de oameni este angajată nu numai în crearea de conținut, ci și în campanii de informare, sprijinire și finanțare a activiștilor, cât și în alte domenii pe care Yangulbaev refuză să le numească.

„Înainte de 1ADAT, am avut un grup pe VKontakte (n.r. - versiunea cea mai apropiată de Facebook a Rusiei), unde am spus adevărul despre ceea ce se întâmplă în Cecenia. Dar din cauza răpirii, încarcerării în închisoarea secretă din Groznîi și apoi în centrul de detenție preventivă, nu l-am putut dezvolta pe deplin. În 2020, după ce am vorbit la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, m-am întors în Rusia, am sunat mai mulți prieteni și cunoștințe și am convenit să lansăm o mișcare populară”, povestește opozantul cecen.

Unul din punctele-cheie ale mișcării este anonimatul participanților pentru a le oferi încrederea să vorbească, dar și pentru a-i proteja de posibile repercusiuni. Astfel, urmăritorii nu au nicio ezitare nici în a glumi pe seama liderului cecen Ramzan Kadîrov.

„Pentru noi nu este atât de formidabil și de neînfricat pe cât încearcă să se arate. Kadîrov este foarte jignit atunci când este ridiculizat, vanitatea lui exagerată și complexele se fac simțite. Când îl numim pe Kadyrov «prost», aceasta nu este o insultă. Este un fapt. Vorbește prost nu numai rusă, este incapabil să-și exprime coerent gândurile de două ori”, afirmă opozantul.

„Scopul principal al mișcării este eliberarea Ceceniei”

Succesul canalului de Telegram vine din faptul că nu se limitează la distribuirea de știri, așa cum fac mulți bloggeri, ci și creează investigații jurnalistice și publică date exclusive într-o regiune în care Kadîrov a impus o cenzură aspră.

„Forța 1ADAT stă în susținerea oamenilor, fără informații de la localnici nu am putea exista. Acesta nu este proiectul personal al cuiva. Să presupunem că mâine Kadîrov angajează un asasin și mă elimină - 1ADAT nu se va termina aici”, explică tânărul

Planurile activistului nu se opresc aici. Pentru viitor, canalul trebuie să fie mai implicat în organizarea de mitinguri în Europa și Turcia. „Vom continua nu doar războiul informațional împotriva propagandei lui Kadîrov, ci și protejarea drepturilor omului, documentând crimele. De asemenea, vom ajuta familiile victimelor, le vom pune în legătură cu jurnaliştii şi activiştii pentru drepturile omului. Scopul principal al mișcării este eliberarea Ceceniei”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Protestul oierilor, confiscat de oamenii lui Călin Georgescu
15 sept.
Jurnaliști Realitatea Plus, Digi24 și Snoop, agresați la protestul din Piața Victoriei. Un cameraman a ajuns la spital
Ilie Bolojan este premierul României din iunie 2025, dar a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026. Foto: Profimedia
15 sept.
Nou mesaj transmis de Ilie Bolojan, după violențele de la protestele din Piața Victoriei: „Societatea e prinsă între crize suprapuse care par că nu se mai termină”
MONDEN
Adelina Pestrițu prezintă emisiunea „Burlacii:Foc în Paradis”
15 sept.
Câți oameni s-au uitat la premiera show-ului „Burlacii” de la Pro TV. Emisiunea prezentată de Adelina Pestrițu nu a adus cifrele așteptate
Adela-Popescu
Exclusiv
15 sept.
Adela Popescu a revenit în actorie:„Copiii nu sunt învățați cu mine să plec atât de mult”.Ce decizie a luat Radu Vâlcan
POLITIC
Europarlamentarul PSD Dragoș Benea afirmă că un guvern cu AUR nu mai este un scenariu extrem pentru România. Sursă foto: Facebook /Dragoș Benea..
15 sept.
Europarlamentarul PSD Dragoș Benea vrea guvern cu AUR: „N-ar fi ceva atât de dramatic”
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
15 sept.
Nicușor Dan a reacționat după violențele din Piața Victoriei, de la protestul oierilor: „Atacurile şi agresiunile, actele de vandalism sunt inacceptabile”
Ultimele știri
06:00
Aproape jumătate dintre miniștri nu au studii pentru funcția lor, în Portugalia: „Doar 20% au calificări relevante”
05:30
Explicația halucinantă unui șofer beat prins de poliție cu alcoolemie de 4 ori peste limita legală, în Spania: „E de la gazpacho!”
15 sept.
Diplomele medicilor și arhitecților ar putea fi recunoscute automat în UE. Ce schimbări majore pe piața muncii pregătește Bruxelles-ul
15 sept.
Filmul lansat acum 48 de ani care a devenit unul dintre cele mai cenzurate din istorie: „Dezgustător și josnic”
TRENDING
15 sept.
Noi îmbrânceli la protestul fermierilor din fața Guvernului. Jandarmii au folosit gaze lacrimogene, Pasajul Victoriei este blocat în ambele sensuri
15 sept.
În anii ’80, 28 de măgari sălbatici au fost eliberați în deșertul Negev din Israel. Astăzi, după mai bine de 40 de ani, există sute de exemplare
15 sept.
Horoscop 16 septembrie 2026. Leii pot descoperi o nouă dimensiune, mai profundă, a conexiunii pe care o au cu partenerul de cuplu
14 sept.
Sute de mii de pensii, recalculate greșit: raportul Curții de Conturi dezvăluie greșeli grave în activitatea Casei de Pensii
Un cărucior metalic de bagaje aflat într-un terminal de aeroport, încărcat cu două valize și o pălărie
15 sept.
10 cele mai rele aeroporturi din lume dezvăluite de călători frecvenți: „Am pierdut numeroase zboruri”
Peste 100 de câini și 20 de pisici au fost salvați de autorități dintr-o „casă a ororilor”, după moartea proprietarului. Sursă foto: Facebook /Le Cœur sur la Patte 85.
15 sept.
100 de câini și 20 de pisici, salvați din „casa ororilor” după moartea proprietarului. Multe animale erau bolnave
Meghan Markle și Prințul Harry s-au întors în Marea Britanie. Sursă foto:Profimedia
15 sept.
Meghan Markle și prințul Harry și-au retras copiii de la școală după doar două zile: motivul din spatele deciziei radicale
Un director concediat pentru un bonus de 35.000 de euro a obținut 140.000 de euro în instanță. Sursă foto: Getty Images.
15 sept.
Un director concediat după ce s-a plâns că un bonus de 35.000 de euro „e prea mic” a câștigat în instanță o sumă uriașă
O persoană care poartă mănuși și ține cu penseta o brățară de aur
15 sept.
A dat nici 4 euro pe două obiecte dintr-o piață de vechituri. Ce a descoperit la magazinul de bijuterii: „Am avut lacrimi în ochi”
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Hasan Halefoglu
Exclusiv
15 sept.
Verdict dur dat de un judecător la adresa SRI, într-un caz de expulzare pentru suspiciuni de activitate teroristă: „Înșiruire de supoziții fără probe, alegații contradictorii”
Viorel Oarză
15 sept.
Un interlop din Iași a fost găsit împușcat în cap, într-o pădure de lângă oraș. În ce stare e Viorel Oarză
Un polițist verifică actele unui șofer dintr-o mașină neagră
15 sept.
Sute de șoferi au rămas fără permis într-o singură zi. Poliția a dat amenzi de peste 4 milioane de lei
La 1 iulie 2026, adunarea creditorilor RAAN a decis, cu votul decisiv al AFM, reluarea licitațiilor pentru activele termocentralei Romag Termo Halânga, situată în apropiere de Drobeta Turnu Severin. Sursă foto Raan
15 sept.
Umbrărescu vrea să cumpere activele Regiei Autonome pentru Activități Nucleare: UMB Holding a depus ofertă pentru gigantul din Mehedinți aflat în faliment
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
15 sept.
De ce nu poate rezolva Guvernul problemele oierilor
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
15 sept.
Nu doar corupția ucide! Nepăsarea de oameni și nepriceperea la guvernare ucid și ele!
Imaginea îl prezintă pe Nicușor Dan vorbind de la o tribună oficială, având în fundal steagurile României și Uniunii Europene.
15 sept.
Moș Crăciun pe genunchii lui Nicușor
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
14 sept.
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?