Potrivit datelor, cheltuielile ajung la 384.991 de lei pentru primul copil și 257.625 de lei pentru cel de-al doilea – cifre raportate la 2018. Ajustate la inflația din 2024, calculele ajung la 594.070 de lei pentru primul copil și 417.989 de lei pentru cel de-al doilea. Peste un milion de lei pentru doi copii de 19 ani. Atât costă și o casă cu patru camere în marile orașe din țară.
Ce costă cel mai mult în creșterea unui copil
Calculul realizat de Clubul Copiilor s-a bazat pe o analiză făcută în 2018 de Syndex România și Institutul de Cercetare a Calității Vieții, care au calculat coșul minim de consum pentru un trai decent pentru populaţia României.
Alimentația este unul dintre cele mai costisitoare capitole, crescând odată cu înaintarea în vârstă a copiilor. Astfel, dacă în primul an de viață, copilul are nevoie de doar 300 kcal/zi, echivalentul a mai puțin de 500 de lei anual, de la 15 până la 19 ani, are nevoie de 2.600 kcal/zi, adică aproape 8.000 de lei pentru un an.
Costurile privind locuința și îmbrăcămintea rămân oarecum constante în toate etapele vieții copilului, fiind mai reduse pentru al doilea copil, căci se pot refolosi lucruri cumpărate pentru primul.
Odată cu creșterea în vârstă, cresc și costurile
Cu toate acestea, unele dintre cele mai mari costuri rămân tot în intervalul 15-19 ani, când costul mediu anual este de 25.000 de lei, față de sub 15.000 în primii șapte ani de viață.
Potrivit calculelor, costurile anuale sunt direct proporționale cu creșterea copiilor, adică va crește cheltuiala odată cu creșterea lor.
În ceea ce privește educația, calculele au fost făcute pentru copiii care frecventează un sistem public de educație. Au fost incluse achiziția unui computer, rechizite, manuale școlare, excursii cu clasa sau evenimente de sfârșit de an. Nu au fost adăugate meditații ori alte activități. Astfel, costul mediu anual după 15 ani ajunge la peste 2.000 de lei.
De ce anul trecut s-au născut cei mai puțini copii
Alte lucruri luate în calcul au fost incluziunea socială, igiena și uzul casnic, vacanța cu familia, transportul și comunicațiile.
În primul semestru din 2023 s-au născut cei mai puțini copii din ultimii 145 de ani în România, arată Clubul Copiilor. Acest lucru vine ca o consecință a creșterii nivelului de educație al femeilor și numărului crescut al femeilor care-și dezvoltă o carieră, accesul facil la contracepție și planificare familială, scăderea mortalității infantile, precum și schimbării stilului de viață datorat prosperității economice.
Declinul demografic nu este o particularitate doar pentru țara noastră. Întreaga Europă se confruntă cu îmbătrânirea populației, numărul mediu de copii născuți per mamă era de 1,53, mai arată Clubul Copiilor.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
hurricane • 02.02.2024, 09:41
o familie cu un copil ar cheltui 4629 pe luna, daca mai au si saiariu minim ce le ramane pentru curent, apa, gaze, chirie sau intretinere, si alte cheltuieli, pote vede si trimisii nostri statistica
radutatii • 01.02.2024, 15:46
Am calculat și eu rapid. Asta înseamnă cam 4400 lei/luna. Net. Numai pentru copii. Nu știu ce calcule au făcut autorii, dar sunt familii unde trăiesc 4 oameni cu banii ăștia lunar.