In ultima perioada, fostul presedinte Emil Constantinescu isi face din ce in ce mai des simtita prezenta. Dupa un an de tacere, timp in care si sa fi vrut nu puteai sa afli ceva despre el, fostul presedinte pare sa simta nevoia sa iasa la lumina. Ce urmareste fostul locatar al Cotrocenilor prin acest demers, mi-e greu sa ghicesc. Poate vrea vreun post de ambasador? Poate intr-adevar isi face un partid propriu? Sau poate se pregateste pentru alegerile prezidentiale din 2004, ca exponent al unor comitete si comitii tinand de societatea civila? Probabil ca un pic din toate astea. Insa, din punctul meu de vedere, timpul lui a trecut si trecut va ramane. Si degeaba incearca sa recupereze acum un an de tacere. Orice ar spune, a fost si va ramane in istorie ca un presedinte penibil. A incurajat nepotismul chiar in curtea Palatului Cotroceni. A criticat afacerile oneroase cu statul, dar nu si-a refuzat un teren in Baneasa. A criticat coruptia, dar a tolerat toate matrapazlacurile unor demnitari de atunci. Si s-a declarat invins inainte chiar de a candida pentru un nou mandat. Fie si numai pentru aceste motive, orice sfaturi sau recomandari venite din partea lui nu mai pot provoca decat, cel mult, zambete amare. A castigat dreptul de a ramane in istorie, ca fost presedinte, dar si-a pierdut definitiv dreptul la respect. Pentru ca a candidat sub sloganul „sa recladim impreuna speranta”, dar el a ucis milioane de sperante. Si asta nu se uita usor.