”În goana după popularitate şi voturi, Iohannis şi Orban sacrifică un popor. Fără scrupule, fără urmă de milă pentru nişte amărâţi care vor fi victime sigure, cei doi iresponsabili din vârful statului împing lucrurile înainte”, scrie Băsescu.

El afirmă că ”În plină pandemie au redeschis cinematografele, teatrele, restaurantele, şcolile şi organizează două rânduri de alegeri. În acest timp, SARS-COV-2 seceră zilnic zeci de vieţi, îmbolnăveşte zilnic mii de români care umplu spitalele şi secţiile ATI. Sistemul sanitar se află la limită. Oricâte echipamente s-ar cumpăra, nu sunt cadre medicale calificate. A început să se simtă lipsa medicamentelor necesare tratării COVID-19, personalul medical este epuizat fizic”.

Pentru ce toate acestea? Pentru că iresponsabil de la Cotroceni şi inconştientul vesel de la Victoria au impresia că sunt “pe val” de simpatie populară care trebuie valorificată, după mintea lor, chiar şi cu sacrificarea vieţii şi sănătăţii bătrânilor, copiilor sau celor care mai au şi alte boli.

Traian Băsescu:

Măsuri de limitare a răspândirii bolii, propuse de fostul președinte:  

  • închiderea  imediată a teatrelor, cinematografelor, restaurantelor, mallurilor;
  • închiderea imediată a grădiniţelor, şcolilor şi universităţilor;
  • cea mai mare parte a funcţionarilor din ministere, agenţii guvernamentale, primării, companii private, multinaţionale trec pe soluţia “lucrului la domiciliu”;
  • reducerea la maxim a transportului public;
  • portul măştii devine obligatoriu în mod egal în spaţii închise şi în aer liber;
  • interzicerea oricărei manifestări publice care implică mai mult de 6 oameni;
  • limitarea accesului în pieţele agroalimentare;
  • testare masivă a populaţiei, nu numai a acelora care au deja simptome.

”Dacă nu se iau urgent astfel de măsuri, vom avea curând un sistem medical în colaps, iar pandemia va face ravagii în rândul populaţiei care va plăti factura pentru doi iresponsabili. Iohannis şi Orban trebuie să ia urgent măsuri. Altfel, şi pentru Iohannis, şi pentru Orban, şi pentru PNL, data de 6 decembrie va fi “un pod prea îndepărtat”, concluzionează Băsescu.

”Un pod prea îndepărtat” În goana după popularitate şi voturi, Iohannis şi Orban sacrifică un popor. Fără scrupule,...

Publicată de Traian Băsescu pe Luni, 5 octombrie 2020
Citeşte şi:

G4Media: DNA a vrut să îi pună sechestru pe avere directorului suspendat al UNIFARM, dar Adrian Ionel nu are nimic pe numele lui

Alexandru Rafila, despre numărul cazurilor noi de COVID: “Mă aştept să fie o creştere, mi-e şi frică să spun mai mult decât atât”

VIDEO | Vila unui criminal în serie din filmul “Tăcerea mieilor”, scoasă la vânzare. Cât costă “casa ororilor”

Cine este noua cucerire a lui Zenga, după divorțul de Raluca. Este tot româncă, cu 30 de ani mai tânără
PARTENERI - GSP.RO
Cine este noua cucerire a lui Zenga, după divorțul de Raluca. Este tot româncă, cu 30 de ani mai tânără
Marele actor al României pe care toată lumea l-a UITAT. Mormântul lui nu are nici flori, nici lumânări. E DEPLORABIL!
Playtech.ro
Marele actor al României pe care toată lumea l-a UITAT. Mormântul lui nu are nici flori, nici lumânări. E DEPLORABIL!
Criza energetică mondială devine și mai gravă. China a rămas și fără motorină. Șoferii așteaptă zile întregi pentru a alimenta cu rația
Observatornews.ro
Criza energetică mondială devine și mai gravă. China a rămas și fără motorină. Șoferii așteaptă zile întregi pentru a alimenta cu rația
Horoscop 28 octombrie 2021. Leii au idei bune, le pun în practică fără rețineri, și totuși ceva pare să lipsească
HOROSCOP
Horoscop 28 octombrie 2021. Leii au idei bune, le pun în practică fără rețineri, și totuși ceva pare să lipsească
Informații de ultimă oră despre vaccinul Pfizer. Specialiștii au făcut anunțul
Știrileprotv.ro
Informații de ultimă oră despre vaccinul Pfizer. Specialiștii au făcut anunțul
Surpriză. Vedeta prinsă pe un site de adulţi. Ce tarif avea. A fost imediat concediată
Telekomsport
Surpriză. Vedeta prinsă pe un site de adulţi. Ce tarif avea. A fost imediat concediată
Psoriazis – mai mult decât o boală de piele
PUBLICITATE
Psoriazis – mai mult decât o boală de piele