Tranziția Către Energie Curată Va Produce Noi Superputeri Globale. Cine Pierde și Cine Câștigă

Între 1940 și 1970, țițeiul a înlocuit cărbunele, iar acesta a creat „petrostatele” din Golful Persic. Satele de beduini s-au transformat în orașe, iar bărcile de pescuit au fost înlocuite de petroliere și iahturi de lux. Produsul Intern Brut (PIB) pe cap de locuitor a crescut între 1970 și 1980 de 12 ori în Qatar și de 18 ori în Arabia Saudită.

Dar pe măsură ce țările lumii renunță la combustibilii fosili, crește ponderea energiei curate. Conform Agenției Internaționale pentru Energie (IEA), energia eoliană și solară ar putea ajunge până în 2050 la 70% din producția globală de electricitate, de la 9% în 2020.

Acest lucru înseamnă o cerere imensă pentru metale precum cobaltul, cuprul sau nichelul, care sunt vitale pentru tehnologiile ce stau la baza energiei regenerabile sau a mașinilor electrice. Conform organizației, cererea de „metale verzi” va crește de 7 ori până în 2030.

În calitate de combustibili fosili, aceste resurse sunt distribuite inegal. Unele țări au depozite vaste, altele nu au deloc.

Iar tranziția va aduce mari câștiguri pentru aceste state, care sunt numite de The Economist drept „superputeri ale resurselor verzi”.

Revoluția de 1.200 de miliarde de dolari

Tranziția către energie curată va produce noi superputeri globale. Cine pierde și cine câștigă — Veniturile obținute din extragerea metalelor necesare industriei se vor tripla până în 2040

Recomandări

Una dintre cele mai bătăioase ziariste din România a răbufnit: „Hoțiile din trecut s-au prescris. Cele din viitor sunt acum legalizate prin noua OUG 13”

Conform calculelor publicației, aceste țări, care sunt acum sărace sau autocrații, vor beneficia de mai bine de 1.200 de miliarde de dolari anual doar din câștigurile asigurate de metalele necesare energiei verzi.

O economie bazată pe electricitate ar avea nevoie de trei tipuri de combustibili fosili (petrol, gaze, cărbune) și de șapte metale (aluminiu, cupru, cobalt, litiu, nichel, argint și zinc).

Conform publicației, cheltuielile totale cu cele zece resurse vor scădea de la 5,8% din PIB-ul global în 2021 la 3,4% în 2040. Cheltuielile cu combustibilii fosili vor scădea la jumătate și ar scădea și mai mult dacă nu ar rămâne necesarul de gaze.

Veniturile din metalele verzi vor crește de la 0,5% la 0,7% din PIB-ul global, însă se vor tripla în termeni absoluți.

Superputerile verzi

Țările pot fi grupate în trei categorii. Prima o constituie „superputerile verzi”.

Aceste „electrostate” vor conține democrații bogate, precum Australia, care deține zăcăminte din fiecare metal.

Chile are 42% din rezervele mondiale de litiu și 25% din depozitele de cupru, mare parte în deșertul Atacama.

Congo, fostul Zair, are 46% din rezervele globale de cobalt și extrage în acest moment 70% din producția globală.

Recomandări

Avem documente din interiorul Eurohold Bulgaria: cu 555 de milioane de lei încasați de la români, Euroins a transferat active în propriul grup de la Sofia, înainte de insolvență! Totalul mutat în două zile, sub ochii statului româ

China are aluminiu, cupru și litiu.

Indonezia stă pe munți de nichel, în vreme ce Peru deține un sfert din argintul lumii, mai scrie publicația.

Marii exportatori de petrol se vor menține

A doua grupă conține state ale căror venituri vor rămâne constante sau vor scădea puțin.

Aici sunt incluse majoritatea statelor din OPEC – organizația țărilor exportatoare. Este vorba de Iran, Irak, Arabia Saudită, iar la ele se adaugă Rusia.

Deși veniturile din petrol se reduc la nivel global, cota acestor state va crește de la 45% azi la 57% în 2040.

Alte state, precum SUA, Canada și Brazilia, pierd din veniturile generate de combustibili fosili, dar sunt capabile să demareze proiecte pentru a accesa vaste depozite minerale.

Cine va suferi

A treia categorie este a statelor care dețin resurse de petrol, dar care au costuri mari de extracție și care vor suferi cel mai mult.

Multe state bogate în țiței din nordul Africii (Algeria, Egipt), zona subsahariană (Angola, Nigeria) și Europa (Norvegia, Marea Britanie) vor constata o contractare a veniturilor. State mai mici, precum Sudanul de Sud, Timor Leste și Trinidad, vor fi lovite puternic.

Recomandări

Senatorii au dezincriminat abuzul și neglijența în serviciu sub pragul de 250.000 de lei. Dragnea și Grindeanu au încercat același lucru prin OUG 13

Vor fi afectate și țări petroliere din Golful Persic, precum Bahrain și Qatar, care vor avea scăderi de peste 20% ale veniturilor.

Investițiile necesare sunt imense

Ce ar putea opri aceste noi superputeri ale resurselor? Cheltuielile cu investițiile. Potrivit Agenției Internaționale pentru Energie (IEA), marile mine care au demarat producția în ultimul deceniu au avut nevoie de 16 ani de investiții.

Sumele sunt și ele mari. Conform companiei de cercetare Wood Mackenzie, 2.000 de miliarde de dolari trebuie cheltuite pe explorarea și producția metalelor verzi până în 2040. Numai mineritul de cupru și nichel necesită 250-350 de miliarde de dolari până în 2030.

Problema este că marile companii miniere nu cheltuiesc așa mult, iar profiturile sunt date acționarilor, nu reinvestite, notează The Economist.

Doar China cheltuie mult în investiții. Grupuri chineze au cumpărat marile zăcăminte de cobalt din Congo, iar în Indonezia, companii chineze de minerit curăță mari bucăți de junglă pentru a săpa după nichel.

Problemele industriei miniere

Scăderea investițiilor miniere este, la rândul său, rezultatul a trei alte probleme: puterea scăzută a industriei miniere, profiturile în scădere și riscurile politice mari.

Puterea scăzută se poate observa din faptul că toate investițiile industriei miniere ce trebuie făcute în următorii 20 de ani sunt echivalente cu doar patru ani de explorare și producție în domeniul petrolier. Chiar și marile companii miniere nu pot finanța decât câte un proiect serios în același timp.

Acest lucru se poate rezolva prin finanțare dincolo de bursele globale.

Tesla a promis că va cumpăra producția de nichel la unele mine din Australia, Minnesota (SUA) și Noua Caledonie (Franța).

Fondurile private de investiții și marile companii naționale pot fi și ele antrenate în joc.

O altă problemă este calitatea tot mai slabă a depozitelor minerale. Zăcământul Udokan din Rusia este ultima potențială mină unde concentrația cuprului este mai mare de 1%. Media în Chile a scăzut cu 30% în ultimii 15 ani, la 0,7%.

Concentrațiile mai mici înseamnă creșterea costurilor și a emisiilor.

De la inteligență artificială la exploatarea zăcămintelor de pe fundul mării

Inovația poate ajuta aici. Anul trecut, gigantul australian BHP și grupul petrolier norvegian de stat Equinor au investit într-o companie care folosește inteligența artificială pentru a identifica locurile unde ar putea exista depozite minerale noi.

Între timp, avansul tehnologic ar putea face profitabilă extracția de zăcăminte de pe fundul mării. Fiji și Norvegia ar putea beneficia în acest an de exploatarea platformelor lor continentale.

Clienții ar putea căuta alternative

Totuși, inovația face și ca veniturile viitoare să fie mai puțin sigure. Prețurile mari necesare companiilor din minerit pentru a le determina să investească fac însă cumpărătorii să caute alternative. Bateriile Tesla, de exemplu, includ acum doar 5% cobalt, față de o treime cât aveau în urmă cu câțiva ani.

Inovarea ar putea ajuta la reciclare. Agenția Internațională pentru Energie estimează că, în 2040, extragerea cobaltului din baterii vechi ar putea reprezenta 12% din cerere.

„Urzeala pietrelor”

Cel mai mare risc în astfel de investiții este însă cel politic. Mania mineralelor poate face ca țări sărace să devină bogate peste noapte. Istoria arată că această bogăție poate deveni rapid și un blestem, scrie The Economist.

Veniturile petroliere gigantice au făcut ca multe state să devină instabile. Facțiuni rivale vor să controleze bogățiile. Influxul de valută face să crească monedele locale, ceea ce afectează apoi exportatorii de alte produse.

Datoriile acumulate în timpul perioadelor de boom se transformă în crize atunci când ciclurile prețurilor se schimbă.

Nigeria exporta 10 mărfuri diferite în 1965, de la cacao la cositor. Două decenii mai târziu, petrolul a distorsionat totul, a ajuns 97% din exporturi și a contribuit la instabilitate politică.

Statele nu sunt pregătite

Îngrijorarea este că istoria se va repeta. Anumite „electrostate” nu sunt pregătite suficient.

Majoritatea celor 96 de fonduri suverane din lume se sprijină pe fonduri generate de combustibili fosili și doar 7 state exportatoare de metale verzi au fonduri pentru zile negre, conform companiei de date Global swf.

Și asta, în ciuda faptului că mare parte din cheltuielile pe metale trebuie să aibă loc până în 2050.

Unele țări cer mai mulți bani

Perspectiva banilor ce or să vină ar putea tenta guvernele să ceară mai mulți bani de la companii. Deja unele tensiuni apar.

Rio Tinto, a doua companie minieră a lumii, din Australia, a putut să reia un proiect din Mongolia doar după ce a renunțat la împrumuturi de 2,4 miliarde de dolari către guvernul de la Ulan Bator.

În ianuarie, Serbia a retras permisele de explorare pentru o mină de litiu deținută tot de Rio Tinto, după proteste ale populației.

În Peru, guvernul de stânga ia în calcul taxe mai mari, iar una dintre cele mai mari mine de cupru a fost blocată săptămâni la rând de localnici, care cereau o parte din profit.

De asemenea, Chile dezbate naționalizarea cuprului și a litiului, pe măsură ce lucrează la o nouă constituție.

Tentația este mare

Dar creșterea prețurilor metalelor face ca societățile miniere să se aventureze în zone anterior considerate prea periculoase.

În data de 20 martie, compania canadiană Barrick Gold – unul dintre cei mai mari producători de aur din lume – a semnat o înțelegere pentru a investi 10 miliarde de dolari într-o exploatare de cupru situată la granița Pakistanului cu Iranul și Afganistanul.

BHP se întoarce în Africa printr-o investiție în Tanzania.

Prețuri din ce în ce mai mari

Anul trecut, Ivan Glasengerg – pe atunci șeful gigantului Glencore – spunea că tona de cupru trebuie să ajungă la 15.000 de dolari, față de nivelul-record de azi de 10.000 de dolari, pentru a stimula deschiderea de noi facilități de producție.

Dar pe măsură ce prețurile ajung tot mai sus, cererea scade, ceea ce face mai departe ca politica locală să fie la rândul ei mai volatilă.

Mulți dintre acești giganți verzi ai viitorului știu că pot ajuta la evitarea unei catastrofe climatice.

„Dacă ne oprim din minerit, nu vom fi capabili să reducem emisiile”, spune Juan Carlos Jobet, fost ministru al energiei din Chile.

Însă pentru a deveni superputeri, acestea trebuie să își schimbe cursul actual, conchide The Economist.

Fotografii: Shutterstock