Ucraina comemorează copiii ucişi în războiul declanşat de Rusia. Mesajul Olenei Zelenska

 1 comentariu
Olena Zelenska Foto Hepta

Ucrainenii s-au recules marţi în memoria celor peste 600 de copii ucişi în doi ani de la invazia Rusiei, la câteva ore după ce doi copii au fost răniţi într-un atac la Dnipro, în partea central-estică a Ucrainei, relatează AFP, preluată de News.ro.

Peste 600 de copii au fost ucişi, iar alţi aproximativ 1.420 au fost răniţi în războiul din Ucraina, declanşat de Rusia în februarie 2022, a anunţat într-un comunicat coordonatoarea umanitară a ONU în Ucraina Denise Brown.

Este vorba doar despre cazurile pe care ONU le-a putut verifica, însă bilanţul real al acestui conflict armat, cel mai grav în Europa de la Al Doilea Război Mondial, este probabil mult mai mare, potrivit ONU.

„Ajutaţi-ne să ne salvăm copiii”, a implorat prima doamnă a Ucrainei Olena Zelenska la o ceremonie în memoria copiilor ucişi, organizată în faţa Memorialului celui de-Al Doilea Război Mondial, la Kiev.

"Rescue of Ukrainian children means protected sky over Ukraine, punishment of Russian murderers..." 

First Lady of Ukraine Olena Zelenska appealed to the international community at the event in Kyiv, honoring the memory of children who died as a result of Russia's aggression.… pic.twitter.com/IxKhQNXajf— Euromaidan Press (@EuromaidanPress) June 4, 2024 

Ea a cerut aliaţilor Kievului să furnizeze armament suplimentar Ucrainei pentru a respinge atacurile ruseşti. „Nu putem să măsurăm valoare vieţilor lor în funcţie de costul apărării aeriene“, a subliniat ea.

Painful exhibition in @warmuseum_ua dedicated to the International Day of Innocent Children Victims of Aggression. Books — torn, burnt, under a mountain of rubble, with traces of shots — as a symbol of lives of 800 ?? children. That's how many of them RF has killed in 10 years. pic.twitter.com/NR3Ts3ZL3d— Olena Zelenska / Олена Зеленська (@ZelenskaUA) June 4, 2024 

În centrul Liovului, un oraş mare din vestul Ucrainei, situat la sute de kilometri de linia frontului, locuitorii au agăţat clopote şi fâşii de pânză albă într-o instalaţie reprezentând un înger.

Bilanţul copiilor ucişi continuă să crească în Ucraina, unde inclusiv zone îndepărtate de linia frontului sunt bombardate cu regularitate de ruşi. Luni, un atac aerian rus a ucis un băiat în vârstă de 12 ani în regiunea Doneţk.

Un copil în vârstă de o lună şi altul în vârstă de 17 ani au fost răniţi într-un atac rusesc cu rachetă la Dnipro, un oraş mare situat în partea central-estică a Ucrainei, a anunţat administraţia regională.

„Invazia rusă provoacă pagube fizice, psihologice şi emoţionale uriaşe copiilor, perturbându-le viaţa şi compromiţându-le viitorul”, denunţă Denise Brown. Rusia „nu-şi respectă în mod flagrant” angajamentele pe care şi le-a asumat în baza Convenţiei drepturilor copilului, acuză ea.

Kremlinul a negat, în mai multe rânduri, că ţinteşte civili, însă afirmă în acelaşi timp că furnizarea de armament Ucrainei din partea Occidentului nu va face decât să prelungească suferinţele populaţiei.

Începând din 2014, când a izbucnit războiul cu separatişti ucraineni proruşi susţinuţi de Kremlin în estul Ucrainei, 790 de copii au fost ucişi în Ucraina, a anunţat comisarul ucrainean însărcinat cu drepturile omului Dmitro Lubineţ.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    NicolaeS 06.06.2024, 22:06

    Olena, Olena. Ceri arme in loc sa ceri pace. E un pacat enorm sa omori copii, dar sa ceri arme in loc de pace mi se pare anormal. Intalneste-te cu toate primele doamne ale lumii si cu sotiile producatorilor de arme si munitie si fortati-va sotii sa gandeasca in vederea obtinerii pacii. Daca ati avea nevoiede cercei sau de o vacanta ati putea obtine. Presati-va sotii sa lupte pentru pace.

ALTE ȘTIRI
Accidentul s-a produs pe drumul național DN15, pe raza localității Gornești din județul Mureș. Foto: ISU Mureș
13 sept.
Accident grav pe DN15, în județul Mureș: doi oameni au murit și patru persoane, printre care un copil, au ajuns la spital după un impact frontal
Lucian Daghie
13 sept.
Poveștile lui Lucian Daghie, românul care a vizitat 190 din cele 193 state ONU: „Nimic nu se compară cu Dzangha-Shanga”. Unde mai trebuie să ajungă
MONDEN
Radu Vâlcan la Insula Iubirii 2026. Sursa FOTO/ Antena 1
13 sept.
Noutatea de la „Insula Iubirii” 2026. Ce le-a spus Radu Vâlcan concurenților. Flacăra ispitei s-a aprins pentru Bianca, soția lui Marco
Valentina Pelinel și Cristi Borcea în vacanță. Sursa FOTO/ Facebook
13 sept.
Valentina Pelinel și Cristi Borcea aniversează 8 ani de căsnicie. Cum au fost surprinși cei doi. „Am trecut prin zile senine și prin momente mai grele”
POLITIC
Un colaj cu două fotografii în care apare Elena Lasconi în timp ce face zacuscă de pește
13 sept.
Elena Lasconi a făcut zacuscă de pește pe Facebook: „Oare cei care ne conduc fac zacuscă? Sau cine le face zacusca”
Colaj format din două fotografii: în imaginea din stânga este președintele Nicușor Dan alături de Mirabela Grădinaru, iar în imaginea din dreapta sunt Alexandra Nazare și soția lui, pe treptele bisericii, la nunta
13 sept.
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru au participat la nunta lui Alexandru Nazare. Cine sunt politicienii care au fost la Casa Albă din București
Ultimele știri
06:45
Un zgomot misterios de la ambasada Rusiei din Viena i-a chinuit luni de zile pe locuitorii din zonă. Ce au descoperit autoritățile
06:30
Un mecanic recomandă mașina care merită cumpărată la mâna a doua, deși nu își justifica prețul când era nouă: „Era prea scumpă pentru ce oferea”
06:15
Cât să dormi în plus weekend pentru a reduce riscul de hipertensiune: „Protejați-vă inima!”
06:00
Scandal cu favorita lui Vladimir Putin. Ce o leagă de președintele și cine este tatăl ei: „Antrenează soldați ruși pentru războiul din Ucraina”
TRENDING
13 sept.
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit. Omul de afaceri este în stare de șoc. „S-a sinucis. Era bolnavă”
13 sept.
Ziua Crucii, 14 septembrie: ce nu e bine să faci în această zi, conform tradiției
13 sept.
Horoscop 14 septembrie 2026. Scorpionii ar fi bine să fie mult mai atenți la ceea ce spun, în special la ceea ce dezvăluie despre ei
13 sept.
Tragerile loto din 13 septembrie 2026. Report de peste 1,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
Un nou soi de măr a fost descoperit într-o grădină din Luton, într-un pom vechi de 90 de ani. Sursă foto: Profimedia.
13 sept.
Un nou soi de măr a fost descoperit într-un pom vechi de 90 de ani, într-o grădină din spatele casei, în Luton: „Excelent pentru prepararea piureului”
Dame Barbara Cartland, născută la 9 iulie 1901
13 sept.
A vândut 750 de milioane de cărți, dar astăzi cu greu mai găsești una în librării. Cum a fost uitată Barbara Cartland
Regele Charles a primit doi cai cadou din Ungaria, dar la Budapesta a izbucnit un scandal diplomatic după ce i s-a cerut să-i înapoieze. Sursă foto: szilvásváradz.hu.
13 sept.
Regele Charles a primit doi cai cadou din Ungaria, apoi i s-a cerut să-i dea înapoi. Scandal diplomatic la Budapesta
A dat doar 27000 de euro pe un apartament la mare, în Sicilia, dar îl vinde după mai puțin de un an. Sursă foto: Profimedia.
13 sept.
A cumpărat un apartament în Sicilia cu 27.000 de euro și acum îl vinde. „Trebuie să-l vezi”
China a inaugurat la Shanghai primul drum realizat din peste 6000 de sticle de lapte reciclate.Sursă foto: captură video/ Youtube.
13 sept.
China a construit în 2021 primul „drum din plastic” în Shanghai din 6.000 de sticle de lapte: ce este soluția Dow
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Tolea Ciumac a fost arestat preventiv duminică, 13 septembrie. Foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)
13 sept.
Tolea Ciumac a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după bătaia din Centrul Vechi cu Danu Spartanu
Autostrada 2 București - Constanța, România - 10 august 2021: Un agent al Poliției Rutiere din România folosește un radar de viteză.
13 sept.
Un șofer a circulat cu 223 km/h pe Autostrada A3 Turda - Borș. Pe A1, un croat a mers cu 204 km/h
Clădirea UGIR de pe strada George Enescu
Reportaj
13 sept.
Ați trecut de sute de ori pe lângă ea. Știați ce ascunde această clădire din centrul Bucureștiului?
Arhiva foto
13 sept.
Peste 8.300.000 de români sunt acționari la Petrom, Hidroelectrica sau BT, deși majoritatea nu știu
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă