Mergi direct la conținut »
Ultimul mesaj al lui Călin Farcaș, tânărul ucis de birocrație: "Dacă eram membrul oricărui stat din Europa eram salvat până acum"
Politică Libertatea > Ştiri > Politică > Ultimul mesaj al lui Călin Farcaș, tânărul ucis de birocrație: "Dacă eram membrul oricărui stat din Europa eram salvat până acum"

Ultimul mesaj al lui Călin Farcaș, tânărul ucis de birocrație: „Dacă eram membrul oricărui stat din Europa eram salvat până acum”

Ultimul mesaj al lui Călin Farcaș cu trei zile înainte să moară: "Dacă eram membrul oricărui stat din Europa eram salvat până acum, nu mai era nevoie de atâta suferinţă şi disperare“. Vestea morţii lui Călin Farcaş a stârnit un val de nemulţumiri pe pagina de socializare Facebook, unde atât membrii familiei, cât şi oameni necunoscuţi, dar care au fost impresionaţi de cazul lui, şi-au exprimat supărarea faţă de statul român care l-a lăsat pur şi simplu să moară.

De Mihaela Grădinaru,

Cu doar trei zile înainte să moară, Călin a făcut o ultimă postare pe Facebook, de pe patul de spital, în care spune că nu mai are putere să lupte.

„Cu greu reuşesc să mă mai ţin de la o zi la alta să supravieţuiesc. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru fiecare zi care mi-o mai dă ca să mă pot bucura de ea. Nu mai am putere să mă lupt şi cu statul, deşi singurul impediment pe care îl am este un acord cu o clinică din Europa să mă salveze. Este extrem de frustrant şi umilitor prin ce sunt pus să trec. Dacă eram membrul oricărui stat din Europa eram salvat până acum, nu mai era nevoie de atâta suferinţă şi disperare. Nu doresc nimănui să treacă aproape zilnic razant pe lângă sfârşit. După doi ani în care am privit moaretea direct în ochi…“, a scris Călin de pe patul de spital.

Cu o lună în urmă, Călin anunţa că, după ce a reuşit să strângă cei 200.000 de euro, a depus documentele necesare pentru obtinerea pașaportului, că a luat legătură cu clinica unde ar fi putut fi operat şi că s-au inițiat discutii cu companii aeriene care să poată să îi  asigure transportul către India cu aeronave special dotate pentru orice situaţie (intubare sau chiar resuscitare) şi cu personal medical specializat.

În 22 iunie, Spitalul „Sf. Maria“ din Capitală recomanda ca intervenţia chirugicală să fie făcută în străinătate pentru că riscul ca pacientul să moară după intervenţia chirurgicală ar fi fost uriaş.

„Datorită patologiei pulmonare foarte severe asociată cu o disfuncţie cardiacă foarte importantă, Comisia Centrului de Transplant Pulmonar Spitalul Sf. Maria consideră riscurile morbidităţii şi mortalităţii postoperatorii ca fiind foarte înalte, neputându-şi asuma efectuarea transplantului în centrul nostru în acest moment. Ca urmare, recomandăm efectuarea acestrei intervenţii într-un centru de transplant pulmonar din străinătate“, se arată în raportul Comisiei Multidisciplinare de Transplant Pulmonar al Spitalului Sf. Maria.

Acum însă curg pe pagina de Facebook mesajele de adio pentru el şi cele de furie faţă de statul român, care l-a condamnat la moarte.

„Nu cred că voi mai vedea un om care să prețuiască și să își dorească viața așa cum ai fost tu…  Ai fost un om care a făcut tot  posibilul sa rămână in viață … un om care cu toate că erai dependent de aparate sau scaun cu rotile ai mobilizat un număr mare de oameni pentru a ajuta țara asta în care nouă, românilor, nu ne este permis dreptul la viață …. Nu am cuvinte să descriu toată ura pe care o port acestei ţări! Ați reușit sa condamnați un om la moarte…Odihnește-te-n pace Dragul nostru“, a scris o verişoară a lui Călin, Ana D., pe pagina sa.

„Călin, nu pot să cred că este adevărat! Nu pot să accept că nu mai ești printre noi. Oare câți o să-și mai piardă viata din cauza sistemului nepăsător. După ce am strâns banii și aveai un viitor în faţă. Sistemul român ți-a luat totul! Odihnește-te în pace, Călin! Ai fost un luptător! Sistemul de sănătate, voi ce faceți? Bine? Dormiți în scaune ca ăia din parlament? Mi-e scârbă tot mai mult de ţara asta“, scrie un prieten al lui Călin.

Cum a reușit un medic din Botoșani să se vindece de cancer cu prognoză nefavorabilă. „Nimeni nu îți dă nici o garanție”
Recomandări

Cum a reușit un medic din Botoșani să se vindece de cancer cu prognoză nefavorabilă. „Nimeni nu îți dă nici o garanție”

Călin Farcaș, un tânăr de 29 de ani, din Brașov, a murit așteptând în zadar un transplant de plămâni. Tânărul ar fi putut fi operat în străinătate, dar statul român nu a prelungit acordul încheiat cu Eurotransplant. El reușise să strângă din donații suma de 200.000 de euro și aștepta actele pentru a fi operat în India, dar din păcate, a fost prea târziu.

Avocatul Poporului a pornit abia acum o anchetă.

Citește și: EXCLUSIV/ Care e starea de sănătate a Ancăi Pandrea. ”Aveam amețeli, dar nu m-am gândit că o să ajung aici”

Close
Închide
  Close