Doffou a selectat opțiunea „zero pungi folosite” la casa cu autoservire, în timp ce își făcea cumpărăturile la sfârșitul unui schimb de noapte, la Sainsburys Superstore din Romford, suburbie din nord-estul Londrei.

El a fost trimis în fața unei comisii de disciplină, iar șefii l-au concediat după ce au vizionat filmările de pe camerele de supraveghere, motivând că „supermarketul nu mai are încredere în el”.

Doffou, care are origine franceză, lucra în Marea Britanie de aproape două decenii. A fost asistent în tura de noapte la magazinul din iunie 2003 până când a fost concediat, în octombrie 2022, pentru „abatere gravă”, conform datelor din dosarul aflat la tribunalul de litigii de muncă.

Cererea sa de concediere abuzivă a fost respinsă de un judecător care a spus că este „foarte greu de contestat”, având în vedere furtul evident pungilor de cumpărături.

În funcție de mărime, plasele costă între 30 și 65 de pence, adică între 1,7 și 3,7 lei.

În august 2022, Doffou a făcut câteva cumpărături personale dimineața devreme, după ce ieșise din tura de noapte. A cumpărat ceva de mâncare, perne și lenjerie de pat, în valoare totală de 30 de lire sterline, circa 170 de lei.

Falimentul agriculturii comuniste. Cum a ajuns un CAP din Dolj să erbicideze grâul cu celebra substanță otrăvitoare „verde de Paris”
Recomandări
Falimentul agriculturii comuniste. Cum a ajuns un CAP din Dolj să erbicideze grâul cu celebra substanță otrăvitoare „verde de Paris”

Dar imaginile de pe camerele de supraveghere au arătat că nu a plătit pentru pungi reutilizabile pe care le-a luat pentru a-și transporta cumpărăturile de la casa cu autoservire.

El a selectat opțiunea „zero pungi folosite” pe ecran și și-a verificat chitanța la sfârșitul cumpărăturilor.

În fața tribunalului, Doffou a acceptat că „Sainsbury’s a avut o toleranță zero”, insistând că era „obosit” și „nu știe ce făcea”.

În septembrie 2022, a fost convocat la o anchetă disciplinară, când i s-au și prezentat înregistrările. A fost demis în luna următoare.

Șefii au susținut că „nu acționase din greșeală” și, deși poate „a fost distrat”, s-a dovedit „necinstit și nu a plătit în mod deliberat”.

Judecătoarea pentru ocuparea forței de muncă a declarat:, „luând în considerare toate probele în fața mea, am concluzionat că cererea de concediere nejustificată nu este întemeiată și, prin urmare, este respinsă”.

„Sainsbury’s a efectuat o investigație rezonabilă și proporțională asupra comportamentului. Explicațiile nu au fost considerate credibile și compania avea dreptul, pe baza probelor, să considere că angajatul a comis o abatere, în ciuda valorii scăzute a prejudiciului”, a explicat Misra.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (7)
Avatar comentarii

Horea33 19.04.2024, 17:08

Furtul e furt, nu contează prejudiciul! Așa e normal.

Avatar comentarii

Gabriel20 19.04.2024, 23:24

Așa ar trebui să acționeze o justiție corectă.

Avatar comentarii

eu_L 20.04.2024, 16:07

O duc bine HR-istii prin UK, deduc ca au de unde alege. Eu recrutez in domeniu si daca sufla, umbla, are 4 clase la frecventa redusa, si poate citii un pret e eligibil. Ce sa zic peste ce ispravi trecem...minusuri la inventare de parca a trecut tzunami, absente nemotivate, pauze de tigara la greu, dormitatul printre rafturi etc. Si tot e jale mare, ca ei nu pot trai cu salariul pentru care nu stiau cum sa te convinga cu o luna in urma sa ii angajezi. In fine, eu as fi trecut peste punga respectiva pentru un angajat de 19 zile, ce sa zic de 19 ani.

Vezi toate comentariile (7)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.