„Zborul UK27 care efectua o cursă între Mumbai şi Frankfurt a fost deturnat spre Turcia (aeroportul din Erzurum) din raţiuni de securitate”, a precizat compania aeriană indiană pe reţeaua socială X, relatează Agerpres.

Guvernatorului provinciei Erzurum, Mustafa Ciftci, a declarat, conform presei turce, că 247 de pasageri şi membri ai echipajului se aflau în avion, acesta anunțând întreruperea temporară a decolărilor şi aterizărilor pe aeroportul din Erzurum.

Pasagerii au fost dați jos din avion şi percheziţionaţi pe rând, înainte de a fi conduşi în interiorul aeroportului.

O echipă de deminare a fost trimisă pentru a inspecta interiorul avionului şi bagajele, a precizat guvernatorul.

Incidentul a fost cauzat de unul dintre pasageri care, în cursul zborului, „ a scris pe un şerveţel că există o bombă în avion”. Echipajul a fost anunțat imediat și a decis o aterizare de urgenţă, a adăugat guvernatorul Mustafa Ciftci.

FOTO: X

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)
Avatar comentarii

DannyD 08.09.2024, 16:14

Fereasca sf ,nu mai avem siguranta nicaeri

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.