Un avocat român care profesează în Spania, despre felul în care funcționează justiția în cele două țări: ”E frapantă nesiguranța juridică din România”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Ioana Brătuleanu, 31 de ani, a intrat în 2017 în baroul din Madrid și și-a deschis propriul cabinet de avocatură în capitala iberică. Face o paralelă între felul în care funcționează justiția în Spania și în România, dar vorbește și despre felul în care s-a schimbat în ultimii ani percepția despre imigranții din Carpați.
Cuprins:
Înspre nordul Madridului, la două stații de metrou de celebrul stadion “Santiago Bernabeu”, e biroul de avocatură al Ioanei Brătuleanu, o româncă de 31 de ani, care, din 2012 până în prezent, a reușit o veritabilă cursă contra cronometru în carieră. A trecut în viteză de la statutul de masterandă în Drept European la Iași la cel de avocat plin în baroul din capitala iberică, renumitul Ilustre Colegio de Abogados.
În Plaza de Castilla, la o aruncătură de băț de spectaculoasa Puerta de Europa, clădirile de birouri construite în V, cu o înclinație de peste 14 grade, are loc întâlnirea cu una dintre figurile foarte prezente în viața comunității românești din Madrid.
- Doamna avocat, vă rog să ne povestiți, în primul rând, cum ați ajuns să profesați la Madrid și să intrați în selectul barou din capitala Spaniei?
- După ce am terminat Dreptul la Iași, am continuat în țară cu un Master în Drept European, pe durata căruia am plecat cu o bursă Erasmus la Universitatea din Palma de Mallorca. Atunci a fost primul meu contact cu dreptul spaniol. Mi-a plăcut, legile sunt ușor de înțeles, bine structurate, iar de acasă stăpâneam deja foarte bine limba spaniolă. A urmat o perioadă de practică la un birou din Madrid, să intru în contact cu diferite cazuri. Am revenit un timp la Iași, dar am continuat să lucrez și pentru spanioli, fiindcă aveau dosare și pe partea de România. Iar la un moment dat s-a ivit oportunitatea de a mă muta definitiv la Madrid, pentru că era nevoie de un om permanent.
- Înseamnă că în țară ați profesat foarte puțin, nu?
- Doar consilier juridic în România, dar activitatea de avocat pledant, la bară, am început-o efectiv în Spania. Sigur, acum am diferite proceduri și în România, așa că intru în contact și cu instanțele din țară.
“Instanțele din țară caută probleme, nu soluții”
- E ceva ce vă frapează în sistemul juridic din țară raportat la experiența pe care ați acumulat-o în Spania?
- Nesiguranța juridică! Nu se ține cont de jurisprudență, fiecare complet e cu propria interpretare. Chiar dacă invoci cazurile altor instanțe de același grad, sentințele nu sunt luate în considerare, fiindcă judecătorii se consideră mai importanți decât alții sau, pur și simplu, vor să-și impună propriul punct de vedere. De exemplu, am acum cazul unui minor fără documente. Mama e româncă, locuiește în Spania cu copilul, tata e în America de Sud și nu-l mai interesează familia. Instanța spaniolă i-a acordat mamei autoritatea părintească exclusivă, dar e nevoie de recunoașterea sentinței în România. Asta se face printr-o procedură simplă, pe un regulament european. De obicei, instanțele se pronunță în maximum trei luni. Mai puțin însă Tribunalul București, unde se întinde pelteaua cu tot felul de notificări, de ce așa, de ce pe dincolo, când lucrurile sunt, de fapt, foarte limpezi. Am pus la dispoziție inclusiv jurisprudență relevantă, cazuri chiar de la alte secții ale Tribunalului București, dar tot se continuă să se tragă de timp, iar la mijloc e un copil care trăiește în Spania fără documente de identitate
- Adică vi se pare că instanțele din România complică foarte mult dosarele?
- Foarte mult! Caută probleme, nu soluții! Nu există o securitate juridică, o comunicare fără obstacole cu instanțele. Te pomenești, de exemplu, de la grefieri, cu răspunsuri foarte scurte, nu înțelegi ce vor, dacă pui mâna pe telefon să adresezi o întrebare lămuritoare, te pun să faci o corespondență pentru un lucru simplu, banal, sau te invită la tribunal, deși le spui că ești tocmai la Madrid. Iar în tot acest timp, dosarul, de fapt, stă pe loc, iar clientul rămâne în aer. În Spania, nu te lovești de astfel de bariere rigide. Oamenii din sistem caută să te ajute, nu să te încurce, să te obstrucționeze. Și mai e chestiunea cu aglomerarea incredibilă a instanțelor.
“Colegii spanioli m-au felicitat pentru curaj”
- Vă referiți la detaliul că există complete care au pe ordinea de zi și câte o sută de dosare?
- Exact! În Spania, o instanță are trei-cinci procese zilnic, dar la noi e îngrozitor, câte 50-60-70. Asta se întâmplă și pentru că dau termene pentru fiecare chichiță, în loc să adune toate documentele la dosar și apoi să cheme părțile la judecată. Pentru un dosar la care procedura durează, să spunem, un an și jumătate, ai în Spania maximum două-trei termene, iar în România te cheamă lunar, să se asigure că nu te plictisești. Mi s-a întâmplat și să am citație pentru ora 8:30, am intrat în instanță mult după prânz și am stat fix 30 de secunde, fiindcă s-a amânat din nou, ceea ce e o mare fericire pentru client, mai ales că trebuie să suporte și cheltuielile de deplasare. Eu am spus, mai în glumă, mai în serios, că avocații din România ar trebui să primească și un spor de stres!
- Pe ce segmente vă axați?
- Pe drept internațional privat, familie, moșteniri, măsuri privind minorii. Știu, toată lumea s-ar aștepta să spun că lucrez în penal, fiindcă românii fac și dreg. Dar nu sunt românii cei care creează probleme în mod special. Nu e nici o diferență în instanțele iberice între români, spanioli sau alte naționalități. Sigur, mai intru în penal pe furturi sau tâlhării, pentru că există și o parte civilă, cu compensații de achitat, dar am refuzat constant omoruri sau violuri. E o zonă care nu-mi place. Nu mă atrage profesional.
- Cum v-au privit colegii spanioli când au văzut că o româncă le face concurență la Madrid?
- Avocații spanioli chiar m-au felicitat pentru curaj și pentru priceperea de a pleda în limba spaniolă. Nu m-am ciocnit de discriminări. Unii sunt impresionați că am reușit să-mi și deschid propriul birou la Madrid și m-au susținut să merg înainte. N-a fost ușor la început, a trebuit să fac un Master ca să-mi omologheze studiile din România. A fost apoi examen național și examen de admitere în barou, a trebuit să mă pun la punct și cu limbajul tehnic mai complicat, dar am trecut cu brio peste toți acești pași.
Sistemul juridic spaniol e mai simplu și mai clar decât cel din România. Iar o mare importanță are jurisprudența, pe care, dacă o stăpânești, ai din start un mare avantaj în instanțe.Ioana Brătuleanu:
“Tinerii români s-au săturat de ceea ce se petrece în politică”
- Era o vreme când, în Spania, a fi român însemna a purta un stigmat, toți fiind identificați cu cazurile de tâlhării, prostituție, omoruri, cerșetorie ale conaționalilor. Care mai e percepția la zi?
- Complet schimbată, pentru că, de atâția ani, românii s-au integrat, de fapt, foarte bine în societate. Astăzi, sunt milioane de spanioli care au fie un coleg de muncă, fie un angajat, fie un prieten, fie un vecin român de bună-credință, iar această rețea s-a extins în timp. Probabil că mai există și spanioli care continuă cu vechile percepții, dar mă îndoiesc de faptul că, în Madrid, cel puțin, românii mai sunt discriminați sau priviți cu anumite prejudecăți. Cunosc români extraordinari, care performează în Spania și sunt exemple în societate: actori, medici, traducători, jurnaliști, psihologi, avocați
- Mai sunt avocați români în baroul madrilen?
- Mulți cu naționalitate. Sunt familii de români cu vechime în Spania, au avut copii, care au crescut, au studiat și acum au început să profeseze avocatura la Madrid. Sunt mai mult spanioli, cu studii făcute aici, dar români ca naționalitate.
- În ce direcție vi se pare că merge România? Cum se vede de la distanță?
- Sper că într-o direcție bună. Să știți că nici în Spania nu e raiul pe pământ, dar mișcările sociale din România arată că există încă multe probleme. Iar societatea dă semne clare că vrea să se schimbe. Tinerii sunt sătui de ceea ce se întâmplă la nivel politic, un domeniu despre care n-aș vrea să vorbesc. E important însă ca oamenii să-și spună răspicat punctul de vedere, să iasă la manifestații într-un cadru legal și civilizat, așa cum văd deseori în centrul Madridului, în Plaza Mayor, unde mai mereu e cineva cu câte o pancartă, să ceară drepturi în stradă dacă e nevoie.
Nu prea am la dispoziție timp liber, dar, când mai găsesc un moment de respiro, prefer să citesc, să merg la un teatru sau la înot. Sunt însă weekend-uri pe care mi le dedic participării la diferite acțiuni ale asociațiilor din comunitatea românească pentru a prezenta diferite teme de interes. Ioana Brătuleanu:
“Mă deranjează bombardamentul de fake news-uri dinspre partidele românești”
Ioana Brătuleanu explică de ce evită comentariile despre mediul politic de la București: “În primul rând, n-am timp să fiu la curent cu tot ce se întâmplă la nivel politic în România pentru a-mi putea forma o părere avizată. Mă uit mai cu atenție la politica spaniolă, fiindcă există, de exemplu, un partid de opoziție care solicită măsuri împotriva imigranților, iar asta mă interesează direct pentru mine și pentru clienții mei români din Spania. Ce m-a deranjat însă foarte mult din zona politică românească în ultima vreme e bombardamentul de fake news-uri, care curge dinspre toate partidele. Sunt foarte multe articole care te induc în eroare dacă nu ești un pic atent. Există tentative de manipulare incredibile. Iar omul simplu poate fi ușor păcălit de astfel de materiale, care ajung să fie promovate masiv pe rețelele de socializare, pe grupurile comunității, de unde oamenii își culeg des informații”. “Nu prea am la dispoziție timp liber, dar, când mai găsesc un moment de respiro, prefer să citesc, să merg la un teatru sau la înot. Sunt însă weekend-uri pe care mi le dedic participării la diferite acțiuni ale asociațiilor din comunitatea românească pentru a prezenta diferite teme de interes”.
Pe de o parte, părinții s-au bucurat că am început o carieră la Madrid, dar, pe de altă parte, ar dori să revin acasă. Și eu aș vrea să-i aduc lângă mine, în Spania, dar n-am șanse să-i conving. Acasă a rămas însă fratele meu, mai mare cu zece ani, lucrează într-un supermarket la Iași. Ioana Brătuleanu:
- 1596 este anul fondării baroului din Madrid, în care activează în prezent 77.000 de avocați.
- 25 de milioane de euro este bugetul anual pe care-l gestionează baroul madrilen, unde există circa 200 de angajați în structura sa administrativă.
