Anunț „matrimonial” inedit. Un bătrân din Vaslui își donează averea, dacă e îngrijit până la moarte. "Facem acte la notar"

 1 comentariu

Un bătrân din Vaslui își donează averea, dacă e îngrijit până moare. Aurel Pricop, în vârstă de 85 ani, are o gospodărie frumoasă, dar de care nu mai poate avea grijã, asa cum o fãcea cândva, din cauza problemelor de sănătate.

Vârsta înaintatã, singurătatea, lipsa puterii de altã datã si problemele de familie îl fac acum să caute sprijin printre străini, deși are copii, scrie vremeanoua.ro.

“Am trei băieti, dar nu prea îi interesează de viata mea. Le-am făcut case tuturor, iar acum nici nu se uită la mine. Cine vine să aibã grijă de mine, îi dau tot ce am pe numele meu, adică o casă pe strada Dimitrie Cantemir, trei hectare de pământ si o masină”, spune bătrânul.

Potrivit bărbatului, criteriile pe care trebuie să le îndeplinească persoana eligibilă pentru acest post sunt:

  1. să fie o femeie de peste 50 ani:
  2. să fie serioasă;
  3. să fie gospodină.

Aurel Pricop a lucrat toată viața în domeniul tehnologic, mai întâi ca maistru, iar apoi ca inginer. În paralel, a fost si muzicant. cântând la acordeon, inclusiv pe la nunți.

“Am fost un om activ toată viata. Am muncit la uzină, am cântat la nunti cu acordeonul, am fost vânător, am construit trei case. Nu singur, împreună cu sotia mea, Dumezeu s-o ierte, care a murit acum 15 ani. A căzut si s-a lovit grav la cap. Jumate a fost a paralizată si nu s-a mai putut face ceva. Am fost cu cea peste tot, dar nu a mai fost să fie. Am trei copii, care nici nu se uită la mine. Le-am spus că eu caut pe cineva care să aibã grijă de mine, iar la schimb îi dau tot ce am, dar nu-i interesează, că au de toate. Eu am o pensie bună, nu îmi mai trebuie nimic, decât un ajutor în gospodărie”, povestește bãtrânul.

“Facem acte la notar, ca totul să fie în regulă”

Acesta spune cã e dispus să facă acte la notar celei care îsi ia angajamentul cã va avea grijă de el.

“Nu vreau o femeie pentru mine, că sunt bătrân de acum, ci o femeie serioasă, gospodină, care să facă curat, mâncare, să mă ajute la treburile gospodãresti. Dacã e cazul, o si plătesc, numai să fie serioasă si să nu mă încurce. Eu am nevoie de liniște, nu-mi mai arde de distracții sau de gălăgie. Nu vreau sã fie o familie, pentru că e mai complicat, ci o femeie mai în vârstă, nu tânără, care să fie de treabă si harnică. Facem acte la notar, ca totul să fie în regulă. Dar trebuie să-si ia angajamentul că face treaba asta până la sfârșitul vieții mele. Îi las tot: casa în care locuiesc acum, de pe strada Dimitrie Cantemir, trei hectare de pământ si o mașinã. Eu oricum nu pot să mai conduc de luna viitoare, când împlinesc 85 ani, nu mă mai lasã Poliția”, a precizat bătrânul.

Citește și: EXCLUSIV/ Prizonieri în Iad. Am petrecut o zi la Spitalul de Psihiatrie Palazu Mare, printre medici și pacienți (VIDEO)

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    Daria 10.08.2022, 22:52

    Un număr de telefon dacă se poate ?

ALTE ȘTIRI
Arhivă foto. Sursă foto: Getty Images
15:53
Arhiva istorică a Agenției AGERPRES va fi digitalizată printr-un proiect european de 7,5 milioane de lei: 100.000 de fotografii și texte istorice vor deveni accesibile publicului
Aproape un sfert dintre tinerii români cu vârste între 18 și 24 de ani nu au un loc de muncă și nu urmează nicio formă de educație sau formare profesională.
14:18
România, cu o problemă majoră în rândul tinerilor: aproape 1 din 4 nu muncește și nu merge la școală
MONDEN
Roxana Hulpe, prezentatoarea știrilor Pro TV
16:00
Motivul pentru care Roxana Hulpe nu mai apare în fiecare weekend la pupitrul știrilor Pro TV. „Am zis stop!”
Ilie Năstase, mesaj pentru Brigitte Pastramă
15:45
Ilie Năstase, mesaj tranșant pentru Brigitte Pastramă după declarațiile despre Ioana: „Să își vadă de relația pe care o are”
POLITIC
Siegfried Mureșan alături de miniștri propuși să facă parte din Guvern
LiveText
11:27
Guvernul Mureșan, înaintea votului de învestitură. 10 miniștri sunt audiați marți, după ce patru au primit avize negative ieri
siegfried-muresan-depunere-program-guvernare-parlament-26-septembrie (4)
Analiză
09:23
Prohodul Guvernului Mureșan, cântat din start de miniștri și lideri ai coaliției
Ultimele știri
16:15
Propunerea surprinzătoare a Alinei Pușcaș pentru cadrele didactice: „Pentru profesori nu neapărat aceeași uniformă”
16:11
Untitled story
16:07
Românca dispărută în vacanță în Zakynthos a fost găsită moartă. Silvia Lungu a fost văzută ultima dată pe 12 septembrie
16:15
Iubitul Valentinei, fata găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, a fost arestat în Elveția
TRENDING
InterviuExclusiv
11:00
Ciprian Ciucu, despre războiul politic din București: „Nu m-au lăsat să-mi organizez propria primărie. Și azi avem un serviciu care se cheamă «Euro 2020»”
10:40
Marian Godină s-a angajat după ce a demisionat din Poliție: „Cu contract de muncă”. Din ce câștigă el bani acum
09:42
Câți bani primești la pensie, după 15 ani de contribuții. De ce doi români pot avea sume diferite
11:38
O regiune din Spania caută noi locuitori și oferă până la 40.000 de euro celor care își cumpără sau construiesc acolo o casă. Pot aplica inclusiv românii
Imagine văzută de sus cu o casă construită din mai multe containere maritime vopsite în negru
15:50
Au îmbinat șase containere maritime și au construit o casă de 149 mp, în SUA. Cum arată interiorul
Un avion cu pasageri a fost blocat pe pistă de executori pentru o datorie uriașă. Sursă foto: Captură video X.
15:36
Un avion plin cu pasageri a fost sechestrat pe pistă, în Istanbul, înainte de decolare din cauza unei datorii de 3 milioane de euro
O femeie care se uită la panourile cu informații despre zboruri din aeroport
15:14
Reclama dintr-un aeroport din Marea Britanie care a stârnit panică și hohote de râs printre pasageri: „Mi-ar strica complet ziua”
Spirometrii gratuite in farmacii testare cancer pulmonar, BPOC, astm
15:18
Cât de expuși sunt tinerii la cancerul bronhopulmonar și de ce este esențială depistarea precoce. Societatea Română de Pneumologie oferă spirometrii gratuite
Un avion pe pistă. Imaginea surprinde activitatea personalului de la sol care pregătește avionul pentru decolare.
14:31
33 de aeroporturi din Europa vor fi înghețate mâine de o grevă a controlorilor aerieni. Mii de turiști vor fi afectați
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Aeronava Ivan Patzaichin de la Tarom
13:27
Aeronava „Ivan Patzaichin” intră oficial în flota TAROM cu zborul București - Chișinău: Momentul, marcat printr-un botez aviatic cu tunuri de apă
Patrick Andre de Hillerin a murit la 52 de ani
13:01
Când va fi înmormântat Patrick Andre de Hillerin: „În locul în care se odihnesc strămoșii familiei”
Ofițeri ai Serviciului de Protecție și Pază
Exclusiv
13:00
48 de angajați SPP au fost detașați în misiunile diplomatice ale României. Ovidiu Voicu: „Ținând cont că întreaga activitate a SPP este clasificată, se deschide o poartă largă pentru abuz”
Tesla Model X gri, cu portierele deschise, fotografiata la Vama Sighetu Marmației
12:21
Un șofer ucrainean a rămas fără mașina de 105.000 de lei la Sighet. Era căutată în Olanda
Poluare Bucureşti
09:00
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri